Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Florian Vatafu: „Imi doresc sa fac investitii mari cu bani putini”

primar VatafuPentru anul 2014, primarul comunei Voiceşti, Florian Vătafu, şi-a propus demararea mai multor proiecte, dar bugetul auster îl determină sa drămuiască banul public mai mult ca niciodată. Ce proiecte europene vrea să acceseze în exerciţiul bugetar 2014-2020, dar şi cum va reuşi să asfalteze toate drumurile comunale în următorii ani aflăm în interviul de mai jos.

Impact real: Cum veţi repartiza ultimele fonduri primite de la Consiliul Judeţean?
Florian Vătafu: Am primit trei miliarde prin OG 28, din care unul trebuie să-l repartizăm constructorului, deoarece am definitivat introducerea reţelei de apă potabilă şi, o dată cu aceasta, dorim să ne achităm şi de datorie. Mai avem datorie două miliarde, dar voi suporta şi din bugetul local suma. Mi-am dorit finalizarea acestei investiţii, deoarece aşa vom putea primi finanţare şi pentru o altă lucrare care, din acest motiv, nu a fost demarată. Restul banilor, două miliarde, îi vom folosi pentru asfaltare, pentru începerea lucrărilor la proiectul depus tot pe OG 28. În rest, îmi doresc să fac investiţii mari cu bani puţini, mai ales dacă vin de la bugetul local, şi aşa foarte mic.

Impact real: Majoritatea comunelor sunt deficitare la infrastructura rutieră. Care este situaţia în comuna Voiceşti?
Florian Vătafu: Am reuşit, în primul mandat, să asfaltez pe ici, pe colo câte un kilometru, foarte puţin. În domeniul infrastructurii rutiere nu stăm foarte bine, nu pot să mă mândresc cu drumurile de aici. Automat, când am văzut că nu ne-a fost finanţat acest proiect, care este declarat eligibil şi cu finanţare ulterioară, pe Măsura 3.2.2., am fost foarte supărat şi am vrut să închid primăria. Acum am avut noroc şi am prins pe HG 577 cei 7 kilometri de drum, şi sperăm ca şi problema noastră cu drumurile să se rezolve. Este vorba de 7 kilometri de asfalt pe drumurile comunale. În proiect am introdus şi canalizarea, şi preluarea apelor pluviale. Se vor amenaja podeţe şi rigole la fiecare gospodărie. Este o lucrare de anvergură, care ajunge la 100 de miliarde. Eu sper că, în al treilea mandat, dacă voi mai fi primar, cam pe la jumătatea lui, se va termina asfaltarea. Sper că, în aceşti doi ani din acest mandat, să realizez jumătate din investiţie. Le-am spus cetăţenilor că, dacă nu le voi face drumurile, îmi dau cuvântul de onoare că la poarta dumnealor nu mă vor mai vedea, şi am de gând să-mi onorez promisiunea. Dacă nu se poate, asta este, dar eu trebuie să fac tot ce ţine de mine, deoarece drumurile sunt problema cea mai mare a comunităţii noastre. Dacă prin alte localităţi s-au mai putut asfalta în ultimii patru ani vreo doi-trei kilometri, la noi nu s-a făcut mai nimic, doar un kilometru pe care am reuşit să-l fac atunci, imediat, şi noi avem 11 kilometri de drumuri comunale. Până şi cele pietruite încep să se degradeze. Eu nu pot să-i las aşa pe oamenii aceştia.

Impact real: Majoritatea primarilor s-au arătat profund dezamăgiţi de modul greoi de finanţare pe OG 28. Iată că dvs. reuşiţi să finalizaţi un proiect important tocmai pe această ordonanţă. Aveţi încredere că veţi finaliza şi proiectul de asfaltare de 2,5 milioane de euro prin fonduri guvernamentale, fără să întâmpinaţi greutăţi?
Florian Vătafu: Am încredere în această OG 28, deoarece pe aceasta am terminat apa potabilă, care m-a costat 26 de miliarde, şi uitaţi că, în doi ani, am reuşit să o finalizez. În plus, am o experienţă foarte urâtă referitor la accesarea proiectelor europene. Mie mi s-a luat de acele proiecte europene, pentru care dai şi ultimii bani pe consultanţă, drumuri, şi să nu rezolvi nimic.

Impact real: Să înţelegem că nu veţi mai încerca proiecte cu fonduri europene în exerciţiul bugetar 2014-2020? S-au v-aţi răzgândit?
Florian Vătafu: Deşi am spus că m-am lecuit cu aceste proiecte europene, totuşi, vreau să mai încerc ceva, situaţia fiind de aşa natură încât fondurile europene ar fi singura şansă de a rezolva situaţia comunei mele în privinţa amenajării unui canal de preluare a apelor. Odinioară, exista un canal de preluare a apelor pluviale care trecea prin spatele gospodăriilor. Acum, acesta ne face probleme, deoarece, în momentul în care Legea fondului funciar a fost pusă în aplicare, predecesorii mei nu au ţinut cont că acest canal a fost făcut de natură, în sensul că se scurgea, urmându-şi cursul pe acolo. Ar fi trebuit să fie lăsat acolo unde şi-a făcut loc. Ei, în schimb, au dat pământul oamenilor, fără să scoată din context acest canal. A fost băgat în suprafaţa cetăţeanului şi acesta l-a astupat, iar eu sunt acum pus în faţa faptului că nici măcar nu pot interveni în caz de inundaţii, deoarece nu îmi dă voie cetăţeanul. Aici avem problema cea mai mare, când sunt ploi abundente, la intrarea în comună, 30-40 de gospodării care sunt inundate mereu din cauza acestui canal.

Impact real: În privinţa locaşelor de cult din comună ce ne puteţi spune?
Florian Vătafu: Am vrut în mare parte să ating necesităţile oamenilor şi am avut în vedere şi locaşele de cult. Am accesat un proiect de 75.000 de lei pentru bisericuţa Sfântul Nicolae, care este şi monument istoric, şi am considerat că trebuie făcut ceva pentru ea, atât cât am putut, deoarece nu aveam voie, fiind monument istoric, să modificăm linia arhitecturală. Am pus geamuri termopan, centrală termică şi ce a mai fost nevoie. Avem doar trei biserici, una în satul Tighina, cea din Văleni, care este monument istoric, şi cea din centrul comunei. Am avut în vedere tot timpul sprijinirea acestora, iar când au venit echilibrările de buget am alocat fonduri şi pentru biserici. Cred că am atins în linii mari cam toate punctele sensibile ale localităţii.

Impact real: Gospodăriţi o comună de gradul III, cu mai puţin de 2.000 de locuitori. Reuşiţi să vă autofinanţaţi?
Florian Vătafu: Noi avem trei sate: Voiceşti, Voiceşti Vale şi Tighina, în care trăiesc 1760 de oameni. Nu cred că am reuşi să ne autofinanţam. Din acest punct de vedere, eu nu am fost de acord cu autonomia aceasta, pentru că, economic, noi stăm foarte prost, asta şi din cauza celor dinaintea noastră, care nu s-au prea implicat şi au avut o gândire comunistă sau conservatoare. De fiecare dată când a încercat să vină cineva aici, în comună, să se dezvolte, nu au prea fost de acord, fără să se gândească în viitor, iar acest lucru împiedică dezvoltarea localităţii. Dacă nu ai o activitate economică în comunitate nu ai de unde să aduni bani şi sunt probleme cu bugetul local. În afară de câteva buticuri, noi nu avem alţi investitori în comună.

Impact real: La modul cum merg lucrurile în ţară, care este probabilitatea să faceţi lucruri importante pentru localitate, până la finele mandatului?
Florian Vătafu: În felul cum merge treaba, şi nu mă refer numai la mine, este o situaţie generală, înţeleg că toţi primarii au probleme specifice comunităţii lor, nu cred că vom putea realiza ce ne-am propus. Sunt de părere că aceste fonduri ar trebui să se împartă mai echilibrat. Sunt primari care au de toate în comună şi tot cer bani, şi poate chiar primesc mai mult decât alţii. Este normal să lupte pentru comunitatea lor; şi eu, chiar dacă nu aş mai avea nimic de făcut în comună, tot m-aş duce să cer. Mulţi spun că nu ne trebuie o anumită utilitate, eu sunt de părere că orice proiect implementat în localitate este foarte bun, chiar dacă nu îţi trebuie. La un moment dat, o să te izbeşti de el şi îţi va părea bine dacă îl faci atunci când se iveşte ocazia.

Impact real: Ştim că aţi primit o ofertă pentru montarea unor panouri solare în comună. Ce părere aveţi despre acest proiect şi cât de mult ar ajuta localitatea Voiceşti?
Florian Vătafu: Pentru prima dată am întâlnit nişte proiectanţi care mi-au spus să plătesc studiul de fezabilitate numai după ce proiectul este aprobat spre finanţare. Se vor ocupa dânşii de tot şi, din momentul în care ei şi-au amortizat lucrările şi s-au recuperat banii, această investiţie rămâne în administrarea primăriei. Vom ajunge ca utilităţile şi iluminatul public pe care noi le suportăm în prezent din bugetul local să nu le mai plătim. Ei accesează bani europeni printr-o societate privată, care lucrează cu o bancă austriacă, şi cam în 5 ani îşi vor amortiza investiţia. Din 2021, noi nu vom mai plăti curent electric. Şi în perioada de 5 ani vom avea câteva facilităţi. Vom vedea la ce înţelegere putem ajunge, şi 50% dacă am putea plăti mai puţin ar fi un lucru extraordinar. În plus, iluminatul public va fi gratuit pentru comună.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.