Sunteţi aici: Pagina principală // Fapt divers

Au abandonat prada

Trei hoţi din Băbeni şi un confrate braşovean ce se alăturase grupării au fost nevoiţi, joi noaptea, să o ia la sănătoasa şi să abandoneze prada jafului derulat în locuinţa lui Bebe C., un localnic din aceeaşi localitate vâlceană, plecat la muncă în străinătate. Nicolae B., de 33 de ani, Daniel B., de 21 de ani, Ion G., de 19 ani, toţi din Băbeni şi Ioszef V., de 37 de ani, din comuna Buneşti, judeşul Braşov au fost luaţi la ochi de către poliţişti în momentul în care se furişau pe străzile micului oraş din centru judeţului, într-o Dacie cu luminile stinse. Cei patru au încercat mai multe manevre rapide pentru a scăpa de echipajul de poliţie dar, în cele din urmă, au fost nevoiţi să abandoneze maşina cu tot cu pradă. „În autovehiculul abandonat s-au găsit mai multe televizoare, un aragaz şi o butelie. În scurt timp, pe telefonul poliţiei s-a primit un apel prin care se anunţa spargerea unei locuinţe din Băbeni, al cărei proprietar este plecat în străinătate, telefonul fiind dat de mama celui păgubit”, explică purtătorul de cuvânt al poliţiei vâlcene, Emilian Muşulete. Cei patru sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. (M.J.)


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.