Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Primarul din Lungeşti, la bilanţul activităţii

Primarul comunei Lungeşti face administraţie publică de şase ani, care s-au reflectat în investiţii palpabile. În acest timp, Tiberiu Costea a reuşit să înfiinţeze reţeaua de apă şi canalizare în comună, să asfalteze toate drumurile şi să asigure iluminatul public permanent în toate satele. Primarul se mândreşte cu poduri noi, cu şcoli moderne, cu un dispensar uman dotat cu aparatură de ultimă generaţie, cu cămine culturale modernizate, dar şi cu o primărie curată şi renovată. Spune că este mândru de comuna sa, comparând-o cu altele asemănătoare. La Lungeşti există o bază sportivă, iar în curând se va finaliza o sală de sport modernă, în timp ce familiile sărace au fost susţinute permanent de administraţia locală. Pe timp de iarnă, în sate deszăpezirea nu mai este nici ea o problemă, cum nici întreţinerea drumurilor în localitate nu mai reprezintă o bătaie de cap: „Bugetul comunei noastre nu este diferit de cel al altor localităţi, dar am alocat prioritar banii pentru investiţii. În cei şase ani am identificat fonduri pentru a apă, canalizare, asfaltarea drumurilor, modernizarea şcolilor şi grădiniţelor, a căminelor culturale, pentru construirea unei săli de sport, dar şi pentru modernizarea şi dotarea dispensarului din localitate cu aparatură de ultimă generaţie. Am analizat toate oportunităţile, am atras fonduri europene şi guvernamentale, iar astăzi sunt mândru de comună. În doar câţiva ani, în procent destul de mare, drumurile comunale nu mai sunt pline de noroi sau de gropi, fără iluminat, fără apă potabilă, fără şanţuri, lucru care m-a făcut să mă dedic acestor probleme, pe care le-am şi rezolvat”, afirmă primarul din Lungeşti.

 

Primăria Lungeşti a atras fonduri de la stat în valoare de peste un milion de euro

Administraţia locală a reuşit să obţină finanţare pentru trei proiecte prin PNDL-2. Este vorba despre reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale Lungeşti, un proiect în valoare de aproape 25 de miliarde de lei vechi, reabilitarea şi modernizarea dispensarului uman din centru, investiţie în valoare de 12 miliarde de lei vechi şi cel de-al treilea proiect cuprinde construirea unui pod din beton armat peste pârâul Mamu, în satul Fumureni, punct Neamţu, în valoare de 10 miliarde de lei vechi. Potrivit spuselor primarului Tiberiu Costea, podul respectiv necesita reabilitare, fiind modernizate încă şase obiective de acest gen până în prezent. Administraţia locală pregăteşte pentru următorul program guvernamental un proiect de modernizare a drumurilor comunale:

„Noi am depus şase proiecte, dintre care trei au intrat la finanţare. Celelalte trei cuprindeau modernizarea iluminatului public pe care oricum îl avem modernizat, dar aş fi vrut să fac un sistem dublu. Mă gândisem la un iluminat public special, cu holograme în perioada sărbătorilor pascale şi de Crăciun, la care se adăugau câteva lămpi cu putere mai mare, în intersecţiile principale şi în zonele unde este activitate seara. Din păcate nu am reuşit să prindem finanţare pentru proiectul de modernizare în care cuprindeam restul uliţelor rămase

neasfaltate din localitate, dar sper să intre în PNDL-3. Dacă nu, vom găsi o altă variantă, şi tot o să le asfaltez, în viitorul apropiat. Este vorba despre ultimii 12 kilometri. Am asfaltat în jur de 12 kilometri şi au mai rămas încă 12 kilometri, sunt uliţe poate cu doar două familii, dar care trebuie să beneficieze şi ele de asfalt, chiar dacă lungimea lor este una de câţiva zeci de metri. Ultimul proiect pe care l-am depus a privit reabilitarea sediului primăriei, care nu m-a interesat niciodată foarte mult. Ca instituţie este foarte importantă primăria la nivel local, dar ca aspect, pentru mine nu a contat prea mult până acum. Am considerat că sunt alte priorităţi în materie de infrastructură sau de modernizare a şcolilor”, ne-a declarat primarul comunei Lungeşti, Tiberiu Costea.

 

Centru medical nou, cu dotări de ultimă generaţie

Lungeşti, important centru rural din sudul judeţului va mai adăuga un edificiu social la zestrea acumulată în ultimii ani.

Prin grija primăriei, un vechi spaţiu de dispensar va fi amenajat din temelii, beneficiind de o serie de dotări medicale de ultimă generaţie, cu aparatură performantă. Astfel, primarul comunei, Tiberiu Costea a precizat că, din toamna acestui an, pacienţii care decid să apeleze la serviciile oferite de centrul medical din localitate vor beneficiază de servicii de înaltă clasă. Centrul va fi dotat cu echipamente avansate, capabile să susţină servicii medicale unice la nivelul judeţului, cum ar fi un ecograf cu cinci filtre Doppler color, un EKG şi un aparat de rezonanţă pentru urgenţe. Pe lângă toate acestea, dispensarul va fi dotat cu instalaţie de oxigen, cărucioare medicale pentru transportul pacienţilor, paturi multifuncţionale, truse medicale de mică chirurgie echipate conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, inclusiv o plasmă medicală: „Acest proiect este un vis al meu împlinit. Venim astfel în întâmpinarea nevoilor comunităţii. Dotarea cabinetului medical depăşeşte inclusiv aşteptările noastre, pentru că dispensarul uman din localitate va fi utilat cu un ecograf de ultimă generaţie care, în următorii ani, va face posibil ca toată lumea din comună să treacă pe la cabinetul medical. Ecograful va fi în folosul tuturor, în sensul că sunt foarte mulţi cetăţeni care nu îşi permit să meargă la spitalul din Drăgăşani sau la cel din Vâlcea, unde trebuie să plătească cel puţin 200 de lei. Aici noi vom percepe o taxa onorifică, care nu va fi mai mare de 20 de lei. Este un ecograf 4D şi 5D cu 7 filtre multifuncţionale, având în dotare o sondă cu frecvenţă convexă, una lineară, una edocavitară, una micro-convexă, una pentru cardiologie, o sondă 4D şi o imprimantă video color. Acestea sunt componentele ecografului. Pe lângă acesta vom mai avea un EKG, un negatoscop, spirometru, glucometru, aparat de sedare conştientă, unde sunt incluse şi nişte truse de mică chirurgie, osteodensimetru cu ultrasunete, o autoclavă şi un sterilizator. Acestea sunt doar o parte din dotarea cabinetului medical, care ajunge la o valoare de peste 4 miliarde de lei. Dispensarul va fi dotat cu mobilier modern, calculatoare, laptopuri, imprimante şi multifuncţionale. Întreg proiectul cuprinde reabilitare, modernizare, dotare şi extinderea clădirii la valoarea de 12 miliarde de lei vechi. În prezent se lucrează la proiect, iar în maxim două săptămâni va fi finalizată investiţia, cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării. Cadrele medicale pe care le avem şi-au luat măsuri în acest sens, urmând nişte cursuri de pregătire în vederea utilizării aparaturii. Medicilor încă nu le vine să creadă că dispensarul medical din localitate va fi dotat cu aparatură medicală de top. În aceste zile, o parte din aparatură a venit, iar inginerii specialişti în tehnică medicală au luat legătura cu noi, anunţându-ne că vor veni în localitate pentru a o pune în funcţiune. Vom avea un centru medical care nu ştiu dacă mai există în judeţul Vâlcea.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.