Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Expozitie de icoane la Muzeul de Arta

Muzeul Judeţean de Artă din Râmnicu Vâlcea prezintă, timp de două săptămâni, expoziţia de icoane „Drumul Crucii”. Expoziţia îşi propune să ilustreze un tablou sugestiv al continuităţii creatoare în materie de artă religioasă, reunind icoane mai vechi şi mai noi, în sensul armonizării tradiţiei şi inovaţiei. Sunt expuse prăznicare pictate pe panouri de mici dimensiuni, cu tonalităţi atinse de vreme, dar şi icoane împărăteşti somptuoase, realizate de zugravul Gheorghe – Gherontie în anul 1853, când se afla în mănăstirea Hurezi. Expoziţia este organizată de Uniunea Artiştilor Plastici Vâlcea, Institutul de Memorie Culturală CIMEC Bucureşti şi Parohia Trăistari. Printre cei care expun se numără artiştii plastici contemporani Maria Crişan Gaghel, Larisa Elena Maso, Alexandrina Pleşa Popescu, Violeta Scrociob, Teodora Scurtu, Iliana şi Florin Gheorghiu, Augustin Cantea, Dan Diaconu, Vasile Gaiţă, Marcel Naşte, Daniel Stancu, Petti Velici.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.