Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Dumitru Pearcu: Nu sunt primar datorit politicii

Conştient de responsabilitatea dobândită o dată cu preluarea funcţiei, primarul Tomşaniului, Dumitru Pearcu, a încercat să demareze proiecte menite să îmbunătăţească şi calitatea vieţii cetăţenilor. În ciuda obstacolelor şi a problemelor cauzate de lipsa fondurilor, prim-gospodarul din Tomşani se încăpăţânează să ducă la capăt câteva dintre cele mai importante proiecte şi să rămână astfel în asentimentul cetăţenilor. De asemenea, alegerile locale din 10 iunie nu îi vor aduce emoţii primarului în exerciţiu, Dumitru Pearcu.

Impact real: Aveţi vreun proiect de suflet, pe care v-aţi dori să-l finalizaţi sau care l-aţi finalizat deja?
Dumitru Pearcu: De suflet pentru localitatea mea au fost apa şi canalizarea, lucrări deja finalizate şi de primă urgenţă.

Impact real: Vă reproşaţi ceva în anii de mandat ca primar?
Dumitru Pearcu: Poate pentru mine, personal, îmi reproşez anumite lucruri. De multe ori, mi-am neglijat familia şi m-am dedicat în totalitate comunităţii.

Impact real: Cam cât timp alocaţi pe zi familiei?
Dumitru Pearcu: Nu ştiu ce să zic, dar în 24 de ore, dacă dorm 6 ore este foarte bine. Am noroc pentru că soţia mă înţelege.

Impact real: Care au fost primele măsuri pe care le-aţi luat atunci când aţi ocupat funcţia de primar?
Dumitru Pearcu: După câteva zile, când mi-am dat seama cu ce se mănâncă această ocupaţie, de primar, am început să învăţ ca să pot şti ce să le spun oamenilor mai departe. În primul rând, am fost nevoit să învăţ tot felul de probleme juridice şi după aceea tot felul de probleme care ţineau de  administraţia publică, pentru a putea rezista şi să fac faţă sarcinilor. Mi-am dat seama că nu este o joacă această funcţie: ori faci treabă şi munceşti ori te duci acasă.

Impact real: V-aţi gândit să treceţi vreodată de la actualul partid la altul?
Dumitru Pearcu: Eu nu m-am dus la alt partid şi nici nu intenţionez. Nu am absolut nimic cu celelalte partide, chiar am o relaţie foarte bună, dar pentru mine politica este politică, iar administraţia e administraţie.

Impact real: Cum vă înţelegeţi cu echipa din Primărie?
Dumitru Pearcu: Am o echipă extraordinară cu care lucrez, eu am venit primul, ca primar, iar apoi i-am angajat pe toţi. Pe unii dintre ei i-am avut elevi la liceu la Horezu, pe alţii pe la facultate, dar ne ajutăm foarte mult.

Impact real: De câte mandate aţi mai avea nevoie ca să finalizaţi ce v-aţi propus în comună?
Dumitru Pearcu: Mandatul acesta va fi de finisaj, probleme de toaletare. Cum am luat comuna în anul 1990 şi cum arată acum, acest lucru vorbeşte de la sine. Sunt oameni care nu mai cunosc localitatea, atât de multe schimbări am adus. Să nu credeţi că acesta este ultimul mandat deoarece, din punct de vedere al calităţii necesitaţilor, niciodată nu o să spun că e primul sau ultimul mandat, acest lucru depinde de alegător.

Impact real: Sunteţi unul dintre cei mai longevivi şi activi primari din judeţ. Care este secretul?
Dumitru Pearcu: În primul rând, trebuie să fii corect, echilibrat, să ai tot timpul puterea de a învăţa, de a fi în pas cu noutăţile şi niciodată să nu uiţi că de fiecare dată mai ai de făcut câte ceva, că întotdeauna este loc de mai bine. Tot timpul, ca primar nu poţi să afirmi că ai făcut totul. Trebuie să ştii să te porţi cu oamenii, dar trebuie să fii şi categoric. Omul, dacă îţi află o slăbiciune, profită de ea. Sunt foarte mulţi care vor această funcţie, de primar, dar eu le dau un sfat: prima dată să stea o săptămână să se uite în oglindă, să vorbească singuri ceea ce ar trebui să spună în faţa oamenilor sau să meargă la primarul în exerciţiu şi să-l roage să stea şi ei o săptămână la Primărie, să vadă cum merg lucrurile şi ce implică această funcţie. Mulţi visează, mulţi cred că un mandat de primar este ca un sac cu bani, de unde îţi umpli în fiecare zi buzunarele şi faci cu ei ce vrei, dai la cine vrei fără să te întrebe nimeni nimic şi, dacă prinzi un mandat – două, să vezi ce afaceri îţi dezvolţi… Nu este aşa. În primărie, ca să rezişti trebuie să munceşti, să fii corect. Şi dacă eşti cinstit, tot se găseşte câte cineva să scoată tot felul de aberaţii. După un timp intervine invidia, datorită anilor mulţi petrecuţi în Primărie, dar pe mine nu mă deranjează: să zică ce vor!

Impact real: Este plătită munca de primar?
Dumitru Pearcu: Nu este plătită. Nu este plătită nu numai a primarului sau viceprimarului, ci şi a funcţionarilor din Primărie. Sunt salarii de mizerie comparativ cu munca pe care o depun. Eu am o mentalitate în acest sens: dă-i omului ceea ce are nevoie şi cere-i după aceea, atunci vezi dacă se încadrează.

Impact real: Cum v-aţi dat seama că aveţi chemare pentru administraţia publică locală?
Dumitru Pearcu: A fost o conjunctură. Am candidat la insistenţele mai multor prieteni şi parcă mi-a şi plăcut. După două săptămâni, mi-am dat seama că nu este atât de uşor. Pot să spun că am învăţat foarte multe lucruri de la doamna Avram, secretara Primăriei de atunci, şi care acum este şefa Biroului juridic de la Prefectură, care excela în probleme de administraţie. Aceasta a fost pornirea, apoi a început să îmi placă.

Impact real: Se face politică în administraţie?
Dumitru Pearcu: Nu pot spune că sunt primar datorită politicii sau că am fost în perioada aceasta primar datorită politicii. Primar am ieşit datorită mie şi a colectivului cu care am lucrat şi care a avut o influenţă mare asupra mea şi asupra cetăţenilor din comună. Aceasta este politica, buna servire a cetăţenilor. Degeaba primarul este bun dacă unul dintre funcţionarii aparatului administrativ plimbă cetăţeanul pe drumuri sau refuză să îi rezolve vreo problemă. Din acest centru pleacă politica şi ar trebui ca politica să fie pe locul doi. Eu nu datorită partidului am ieşit primar, eu am adus voturi partidului, atât cât am putut. Partidul ar trebui să se mândrească cu mine şi nu numai: în general cu zona Horezu, pentru că este o zonă preponderent social-democrată.

Impact real: Având în vedere faptul că peste o lună vor avea loc alegerile, care este pronosticul dvs.? Cine are cele mai multe şanse la Primăria Râmnicului, la judeţ şi, dacă se poate, un procent naţional…
Dumitru Pearcu: La Consiliul Judeţean nu există altă variantă decât domnul Ion Cîlea, care va câştiga alegerile fără nici un fel de problemă. La municipiu, lupta se va da între Emilian Frâncu, Eusebiu Veţeleanu şi Romeo Rădulescu, restul candidaţilor nu cred că pot fi luaţi în calcul. La nivel naţional, am convingerea că Guvernul va începe cu dreptul, nu cum a început Ungureanu, cu stângul. USL-ul va lua la nivel naţional peste 60%.

Impact real: Acum, că USL este pe val, cum vedeţi situaţia?
Dumitru Pearcu: Eu am înţeles şi înţeleg că această uniune s-a făcut ca să îndrepte relele din această perioadă. Dacă nu se fac schimbări majore, suntem un stat care ne ducem către dezintegrare. Dacă nici acum nu se pune punctul pe i, statul roman este în pericol. Dacă se continuă ce s-a întâmplat în ultima perioadă, oameni puşi sus numai politic, inclusiv la judeţul Vâlcea, oameni fără caracter, fără profesionalism, fără să ştie ce implică funcţia pe care o deţin şi nu începem puţin să pornim motoarele pentru economie şi crearea de locuri de muncă, ne îndatorăm mai mult, iar îndatorarea aceasta duce inevitabil la dezintegrarea statului unitar, o să ajungem sclavii altora. Este momentul în care trebuie să dăm de trei ori cu capul de pragul de sus şi să gândim de o sută de ori şi să găsim soluţiile cele mai bune. Trebuie lăsaţi oamenii competenţi să îşi facă treaba. Am încredere în domnul Cîlea, care are o putere de muncă inestimabilă, că va fi mai atent, pentru că este momentul să mai facem şi ordine.

Impact real: Cu ce se poate lăuda comuna Tomşani? Investitorii din zonă aduc un profit considerabil bugetului local?
Dumitru Pearcu: Tomşani este o comună frumoasă, cu oameni muncitori, ocupaţia de baza fiind pomicultura şi albinăritul, acesta din urmă luând amploare. Tinerii de aici au accesat proiecte europene pentru apicultură şi sunt peste 100 de crescători de albine (sunt mai mult de jumătate din proiectele din Vâlcea care au foste accesate). Aici avem şi o păstrăvărie care va fi modernizată şi chiar mărită, în zonă avem un investitor, Astrans, cu peste 100 de angajaţi din localitate, avem şi o făbricuţă de prelucrare a cherestelei, având 60 – 80 de angajaţi, trei microhidrocentrale cu 20 – 25 de angajaţi tot din comună. În ultima perioadă, de când am început investiţia pentru apă şi canalizare sunt persoane care au cumpărat terenuri şi au început să construiască locuinţe, şi tineri, dar şi mai în vârstă. Tomşaniul este o zonă frumoasă, aproape de oraşul Horezu, unde avem ceramică, atracţie o au mănăstirile din zonă şi poziţia „sub munte”, care o face mai specială.

Impact real: Anul electoral 2012 va fi unul fără emoţii pentru dumneavoastră?
Dumitru Pearcu: Categoric. Nu cred că mai are sens să am emoţii, după 22 de ani în fruntea administraţiei locale. Dacă oamenii consideră că merit încă un mandat mă vor vota şi, împreună, vom face din localitatea Tomşani o zonă demnă de Uniunea Europeană.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.