Paştele reprezintă pentru toţi românii Învierea Domnului, dar se sărbătoreşte oarecum diferit în regiunile României.
În Bucovina, fetele se duc în Noaptea de Înviere la clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spală pe faţă în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi, aşa cum aleargă oamenii la Înviere, când se trag clopotele la biserică, aşa vor alerga şi feciorii la ele. Flăcăii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a-şi arăta consimţământul la sentimentele lor, trebuie să le oferă un ou roşu.
În zona Câmpulung Moldovenesc, tradiţia este vie. În zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşază în formă de cerc, purtând lumânări aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteze bucatele din coşul pascal. În faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş, acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (vor fi aruncate în rău pentru a alunga seceta), sare (va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), faină (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşază pască, şuncă, brânză, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean şi prăjituri. După sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşti continuă în familie.
La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonac şi cocoşi albi. Cocoşii sunt crescuţi anume pentru împlinirea acestei tradiţii. Ei vestesc miezul nopţii: datina din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a Înviat! Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş cântă primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casa lui va fi belşug. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci.
O foarte frumoasă datină se păstrează în Maramureş, zona Lăpuşului. Dimineaţa, în prima zi de Paşte, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini, să le anunţe Învierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor „Sărbători fericite!”. La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului.
În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşti se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti (vin şi pâine sfinţite). În meniul acestei mese festive nu lipsesc ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după care continuă masa cu friptură de miel.
În Ţara Moţilor, în Noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită de feciori, iar dacă nu au păzit-o bine şi a fost furată, sunt pedepsiţi ca a doua zi să dea un ospăţ, adică mâncăruri şi băuturi din care se înfrupta atât „hoţii”, cât şi „păgubaşii”. Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reuşit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul.
În Ţara Bârsei, în jurul Braşovului se face o petrecere care adună întreaga comunitate – obiceiul Junii Braşovului. Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de căluşari sau de colindători, cu vătaf şi casier, strâng ouă de la tinerele fete, după care se merge către Pietrele lui Solomon, la picnic, unde vor avea loc întreceri. Cea mai cunoscută şi îndrăgită dintre ele este aruncarea buzduganului.
În Moldova, în dimineaţa următoare după Noaptea Învierii se pun un ou roşu şi unul alb într-un bol cu apă care trebuie să conţină monede, iar copiii trebuie să-şi clătească faţa cu apă şi să-şi atingă obrajii cu ouăle, pentru a avea un an plin de bogăţie.
Sărbătoare cu rădăcini evreieşti
Sărbătoarea Paştelui este pentru români, alături de Crăciun, cea mai importantă din an, pentru care fiecare familie se pregăteşte cu mult timp înainte, prin post. Paştele creştin îşi are originea în Paştele evreiesc, numit Pesach. Această sărbătoare durează opt zile şi, spre deosebire de Paştele creştin, care nu are o dată fixă, ci trebuie să cadă într-o zi de duminică, Pesach-ul este o sărbătoare cu dată fixă. Prin Pesach, evreii sărbătoresc eliberarea din robia egipteană. Pentru prima dată, Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 î. Hr. Cea mai importantă sărbătoare a creştinilor are loc anul acesta pe 5 mai. Învierea Domnului sau Sărbătoarea Pascală reprezintă un prilej numai bun pentru a trăi clipe inedite, alături de cei dragi. Sărbătoarea poate fi asociată şi cu primăvara, retrezirea naturii simbolizând noua viaţă a creştinilor de după crucificarea şi Învierea lui Isus. Pe măsura răspândirii creştinismului, simbolurile şi evenimentele de primăvară au fost asociate cu Sărbătoarea Învierii.
Iată ce ne duce imediat cu gândul la Paşte:
Oul de Paşti este unul dintre cele mai vechi simboluri pascale din lume, iar forma sa ovală înglobează picătura de ploaie şi seminţele, două elemente dătătoare de viaţă. Oul însuşi reprezintă viaţa şi reînnoirea naturii, cu atât mai mult cu cât păsările îşi depun ouăle în această perioadă, importanţa sa fiind amplificată de faptul că popoare precum perşii sau egiptenii au credinţa că viaţa a început de la un ou. În folclor există diverse legende despre roşirea ouălor, cea mai răspândită fiind cea conform căreia Maica Domnului, venind la fiul său, a aşezat coşul lângă cruce, ouăle înroşindu-se cu sângele lui Iisus. Ciocnitul ouălor reprezintă sacrificiul divinităţii pentru iertarea păcatelor şi se bazează pe reguli clare: bărbatul sau persoana mai în vârstă rosteşte „Hristos a Înviat!”. Tradiţia populară considera oul roşu ca având puteri tămăduitoare şi de îndepărtare a râului, aducând sănătate, frumuseţe şi spor. „Oul, ca şi mielul, ţine tot de o semnificaţie simbolică. Spartul ouălor înseamnă tot un sacrificiu. Culoarea trebuie să fie roşie, ele semnificând clar ouăle duse la picioarele lui Iisus, care s-au pătat de sânge. Sigur, pentru decoraţiuni, noi am acceptat şi alte culori.”, a precizat Elena Stoica, directoarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.
Mielul era deseori adus drept sacrificiu către Dumnezeu de poporul evreu. Prin extrapolare, Iisus s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor omenirii. Creştinii au văzut în miel un simbol al Învierii şi multe sunt popoarele care servesc miel la masa de Paşte. Se consideră aducătoare de noroc vederea unui miel, în special în această perioadă; diavolul poate lua forma oricărui animal, mai puţin cea a unui miel, acesta fiind un simbol religios.
Iepuraşul, ca simbol al Paştelui şi mesager al cadourilor pentru copii, îşi are originea în Germania, unde este menţionat în cărţi încă din secolul al XVI-lea. În dimineaţa de Paşti, copiii aşteaptă cu nerăbdare cadourile iepuraşului, care sunt în general ascunse prin casă sau grădină. Dacă, iniţial, era vorba de figurine de ciocolată reprezentând iepuraşi sau ouă de ciocolată oferite copiilor, s-a adoptat apoi ideea de a oferi cadouri tuturor celor dragi.
Pasca este un cozonac rotund, din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc., cu o cruce la mijloc, care se mănâncă de obicei la Paşti de creştinii ortodocşi. Conform tradiţiei, cojile ouălor folosite la pregătirea acesteia trebuie să fie aruncate într-o apă curgătoare, iar înainte să fie băgată la cuptor se rostesc cuvintele „Cruce-n casă, /Cruce-n piatră, /Dumnezeu cu noi la masă, /Maică Precesta pe fereastră”. Povestea spune că Iisus, umblând cu Apostolii, a fost foarte bine primit de un om care, la plecare, le-a dat şi pâine pentru drum, fără ca aceştia să bage de seamă. În timp ce mergeau, Apostolii l-au întrebat pe Iisus când cade Paştele, iar acesta le-a răspuns: „Când veţi găsi pâine de grâu în traistele voastre”. De atunci, femeile pregătesc pasca numai din făină curată de grâu, cernută printr-o sită deasă.
