Sunteţi aici: Pagina principală // Social

350 de elevi, transportati in fiecare zi cu un singur microbuz scolar

03 gradinita modulDecizia comasării şcolilor şi cea de eliminare a învăţământului gimnazial simultan au fost îmbrăţişate de elevi şi profesori. În opinia primarului, acest lucru va produce doar efecte pozitive.
Poziţia autorităţilor locale a fost importantă în luarea acestei hotărâri, deoarece eliminarea învăţământului gimnazial simultan a fost binevenită. Din păcate, transportul celor 350 de elevi spre cele două şcoli rămase cu doar un singur microbuz şcolar ridică în fiecare zi probleme serioase autorităţilor. „În cele două şcoli mari din satele Uşurei şi Şuşani sunt condiţii aproximativ ca şi în mediul urban, dar avem nevoie de cel de-al doilea microbuz şi de construirea şcolii din Stoiculeşti. Din păcate, am fost nevoiţi să comasăm şi noi şcolile, din cauza lipsei elevilor. În această situaţie, aveam mare nevoie de un microbuz, deoarece distanţa este mare până la cele două şcoli de la centrul comunei. Eu m-am opus predării sistemului simultan şi, de aceea, am fost de acord să transferăm elevii de la şcolile mici către cele mari. Opunându-mă acestui sistem, de predare la o clasă
simultană, am comasat şcolile mici, lăsând grădiniţele pe poziţie. În momentul de faţă, avem cinci grădiniţe şi două şcoli mari. Cele două şcoli mari din localitate sunt modernizate printr-un proiect depus prin Banca Mondială, în anul 2005, fiind dotate cu apă curentă, încălzire prin centrală, au absolut toate condiţiile.”, a mai declarat primarul Gheorghe Staiu.

Inspectoratul Şcolar a trimis doar promisiuni în locul unui microbuz nou

În reţeaua şcolară din întregul judeţ ar trebui să funcţioneze microbuze şcolare, în aşa fel încât copiii care sunt transportaţi zilnic de la şcoală către casă să se simtă norocoşi că au parte de curse sigure şi gratuite. Pentru sute de elevi din comuna Şuşani, drumul de la şcoală spre casă şi invers reprezintă o adevărată aventură, pentru că un singur microbuz trebuie să parcurgă zilnic 120 de kilometri. La o singură cursă, microbuzul şcolar din Şuşani transportă de două ori mai mulţi elevi, pe cele 16 locuri ale maşinii. Primarul a făcut demersurile necesare în vederea solicitării unui microbuz şcolar, dar a primit din partea Inspectoratului Şcolar vâlcean doar promisiuni până acum. „Am făcut o adresă înregistrată la Inspectoratul Şcolar, în vederea solicitării unui microbuz şcolar. A fost o primă sesiune de alocare a microbuzelor, dar localitatea noastră nu a fost prinsă. Am înţeles
că vom primi un microbuz în cea de-a doua sesiune. Ne descurcăm foarte greu, deoarece comuna este mare, iar actualul microbuz face 120 de kilometri zilnic. În situaţia aceasta a trebuit să decalăm programul la şcoală în funcţie de microbuz. Astfel, o serie de elevi încep cursurile la ora 7:30, iar alţii la ora 8.00. Era imposibil ca, în condiţiile acestea, să-i transportăm şi pe copiii de grădiniţă, care au trei ani, împreună cu cei mari, aşa că am hotărât ca, indiferent de situaţie, cei mici să rămână la grădiniţa din sat, acesta fiind cel mai mare impediment.”, a mai declarat primarul din Şuşani.

Copiii din satul Stoiculeşti au grădiniţa amenajată într-un modul

Autorităţile locale au interzis cursurile în vechea clădire construită acum 60 de ani, din cauza pericolului de prăbuşire a tavanelor şi a pereţilor interiori. S-a luat astfel decizia ca şcoala, atât de necesară copiilor din satul Stoiculeşti, să fie închisă. Pus între „ciocan şi nicovală”, primarul Gheorghe Staiu a decis ca elevii mai mari să fie transportaţi la şcoala din centru, iar, pentru preşcolarii din sat, ca să evite naveta, a primit din partea Prefecturii Vâlcea un modul, în urma unei solicitări. Primarul susţine că este doar o soluţie provizorie, până la construirea unei noi şcoli. Puşi în faţa acestui fapt, părinţii „micuţilor” din satul Stoiculeşti nu au avut de ales, singura variantă rămânând şcoala amenajată în container. În prezent, şcoala din container este o soluţie salvatoare şi mult mai sigură, în opinia primarului, decât să-i pună pe copiii care abia au trei ani
împliniţi să-şi petreacă aproape jumătate de zi pe drumuri, până la şcoala din centrul comunei. „Avem nevoie de o nouă şcoală, în satul Stoiculeşti, clădirea actuală fiind veche, construită în 1950, aşa că prezenta pericol de surpare, şi am decis să o închidem. De când s-a construit această clădire nu a fost niciodată reabilitată, nu a suferit nici o modificare. În primii 20 de ani a funcţionat, se putea întreţine atunci, dar, după Revoluţie, nu s-au mai făcut reabilitări. Acum am închis clădirea şi am mutat copiii de grădiniţă într-un modul. Am optat pentru acest modul, solicitându-l Prefecturii, care a aprobat cerinţa noastră. Este un modul bine pus la punct, construit din materiale semifabricate, izolat termic, unde copiii au căldură. Aş vrea să obţin finanţare pentru a face o şcoală nouă în acest sat. Este necesară construirea unei locaţii cu două săli de clasă, grădiniţă şi o
cancelarie. Am avut un proiect mai vechi, dar acum el nu se mai încadrează în norme. În urma adresei am solicitat ca, în şedinţa de Consiliu Local, să iniţiez un proiect de hotărâre în vederea construirii unei şcoli în satul Stoiculeşti. Urmează ca, luna aceasta, să hotărâm la nivel local construirea acestei locaţii. În prezent, în sat mai avem şase copii care învaţă în acest modul, restul fiind mutaţi în şcoala din centru. Pe cei de grădiniţă nu risc să-i transport cu microbuzul. Voi începe în ordine ierarhică şi vom face documentaţia necesară şi memoriile justificative pe care le vom trimite în paralel Inspectoratului Şcolar Judeţean, Prefecturii judeţului Vâlcea, Consiliului Judeţean şi apoi Ministerului Educaţiei, pentru a fi studiate şi supuse aprobării. În momentul în care nu voi primi semnale pozitive mă voi adresa Guvernului României.”, a mai declarat primarul Staiu.

Pentru toate grădiniţele sunt necesare lucrări de reabilitare

Primarul îşi doreşte să implementez mai multe proiecte prin care să fie posibilă o viaţă mai bună pentru comuna pe care o conduce, dar lipsa fondurilor financiare în toţi aceşti ani şi-a spus cuvântul. Speră să găsească finanţare şi pentru reabilitarea celorlalte grădiniţe. Nu cere imposibilul, dar aşteaptă ca actualul Guvern să-şi întoarcă faţa şi către comuna Şuşani. „Dacă cele două şcoli sunt reabilitate şi modernizate cu fonduri prin Banca Mondială, toate grădiniţele din comună necesită îmbunătăţiri. Clădirile trebuie modernizate, consolidare şi dotate cu sistem de încălzire, deoarece încă sunt pe sobe, iar grupurile sanitare sunt afară, fără apă curentă. Noi chiar avem nevoie de apă curentă la celelalte trei grădiniţe care funcţionează.”, a mai declarat primarul Staiu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.