Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Voineasa, de la hotelurile în paragina pana la schiatul ca-n Austria

Fostă „perlă” a turismului românesc, staţiunea Voineasa a apărut pe harta turistică în anul 1975, din dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a le oferi minerilor din Petroşani un paradis al relaxării, după munca grea din subteran. Astăzi, imaginea staţiunii este una, pe alocuri, dezolantă, însă panorama unică o ridică la statut de artă.

Turiştii care ajung în staţiune se pot bucura de climatul montan tonic şi de aerul curat ozonificat, prin vizitarea obiectivelor turistice ale zonei. Din staţiunea Voineasa pornesc diverse trasee turistice şi se regăsesc atracţii precum Cheile Latoriţei, cu peisaje unice şi mai multe lacuri şi cascade: Cascada Apa Spânzurată, Cascada Moara Dracilor, Piatra Feţii şi lacurile Petrimanu, Galbenu, Iezerul, Latoriţei şi Violeta. Celor pasionaţi de pescuit sportiv le stau la dispoziţie lacurile Brădişor şi Mălaia, situate la 12 kilometri la nord-est de Voineasa. O altă atracţie turistică a acestei zone demnă de vizitat este Peştera Laptelui, aflată pe Valea Rudăresei, ale căror relicve fosile sunt expuse în Muzeul Naţional de Istorie al judeţului Vâlcea.

 

Transalpina Ski-Resort rivalizează cu domeniile schiabile din Austria sau Elveţia

Practicarea sporturilor de iarnă capătă o altă dimensiune la Voineasa, staţiunea vâlceană care rivalizează uşor domeniile schiabile din Austria sau Elveţia. Transalpina Ski-Resort este a doua locaţie din România, după Sinaia, care dispune de un domeniu schiabil de altitudine (aproape 2.000 de metri) şi, prin urmare, la Voineasa se poate schia până în luna mai.

Construcţia pârtiei de schi de la Voineasa a început în anul 2010, în perioada în care ministru al Turismului a fost Elena Udrea. Proiectul are o valoare de peste 35 de milioane de euro, iar în acest moment este finalizat în proporţie de 92%. Din 2012 şi până la sfârşitul anului 2014, Guvernul nu a mai alocat fonduri pentru Transalpina Ski Resort, fapt care a dus la acţionarea în instanţă de către firma constructoare. O dată cu venirea Guvernului Ponta au fost repartizaţi şi primii bani la Voineasa, dar nu suficienţi pentru ca lucrarea să fie finalizată. În luna septembrie a anului trecut, Guvernul Cioloş a alocat fonduri pentru finalizarea pârtiei, dar vremea nu permitea constructorului să termine lucrarea. Primarul Năstăsescu a primit însă vestea că anul acesta, cei 160 de miliarde de lei vechi vor ajunge din nou în conturile primăriei şi, în sfârşit, investiţia de la Obârşia-Lotrului va fi finalizată. Pentru ca proiectul să fie terminat, constructorul ar mai trebui să amenajeze doar parcarea de la baza pârtiei şi un restaurant.

 

După şapte ani de aşteptare, pârtia de schi va fi terminată

Bugetul Ministerului Turismului, mai mare cu 63% decât cel din 2016 prevede pentru judeţul Vâlcea două obiective importante: finalizarea domeniului schiabil de la Voineasa şi finalizarea investiţiei în centrul de tratament de la Govora. „Principalele obiective finanţate sunt finalizarea unor domenii schiabile (Straja, Câmpulung Moldovenesc, Voineasa), obiective pentru care se alocă 23 de milioane de lei, finalizarea investiţiilor în centrele de tratament de la Borsec şi Govora (2 milioane de lei) şi dublarea alocării financiare pentru marketing şi promovare turistică a României”, se specifică în proiectul de buget. Astfel, după mai bine de şapte ani de tărăgănare a lucrărilor, investiţia de la Obârşia Lotrului va fi finalizată.

 

Gabriel Năstăsescu: “Am solicitat ca fondurile să ne fie alocate în 2017”

În luna septembrie a anului trecut, Primăria Voineasa a primit de la Guvern 160 de miliarde de lei vechi pentru finalizarea investiţiei de la Obârşia Lotrului, proiect care a ajuns la 92%, ca procent de execuţie. Cu toate că a avut banii în cont pentru finalizarea lucrării, firma constructoare, Acomin Deva nu a putut finaliza investiţia până la 31 decembrie 2016. Explicaţia a venit din partea primarului comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu, care a precizat că firma nu se putea încadra cu finalizarea lucrării: „Guvernul a alocat bani atât pentru plata datoriilor, cât şi pentru continuarea lucrărilor, dar nu a fost de acord cu contractele multianuale. Ni s-a solicitat de la Ministerul Dezvoltării să spunem care este suma pe care o putem cheltui până la 31 decembrie 2016. Într-adevăr, a existat în cont suma de 160 de miliarde de lei vechi, atât cât am mai avea noi nevoie pentru finalizarea investiţiei, însă aceşti bani nu puteau fi cheltuiţi şi începând cu luna ianuarie 2017. Am vorbit cu constructorul şi mi-a spus că numai pentru autorizarea staţiei de betoane necesară pentru construcţia parcării supraterane are nevoie de 3 luni, ceea ce înseamnă că abia începând cu luna decembrie s-ar fi putut turna beton. Practic, era imposibil să torni beton în luna decembrie, la 1.350 de metri altitudine”, ne-a explicat primarul comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu. Primarul localităţii a mai precizat că a solicitat Guvernului ca banii să fie repartizaţi în 2017, astfel încât firma constructoare să poată termina lucrările. Astfel, în proiectul Ministerului Turismului pentru 2017 sunt prevăzuţi a fi alocaţi 23 de milioane de lei pentru finalizarea investiţiilor de la Straja, Câmpulung Moldovenesc şi Voineasa.

 

Dacă instalaţiile pârtiei rămâneau nefolosite, era posibil să ajungă la fier vechi

Primarul localităţii Voineasa a anunţat că, începând cu anul acesta, va scoate la licitaţie administrarea pârtiei de schi, administrare care în prezent este asigurată, printr-un contract încheiat cu Consiliul Local al comunei, de firma constructoare a pârtiei, SC Acomin Deva. Contractul respectiv a expirat la 31 decembrie, însă Primăria Voineasa a fost nevoită să facă un act adiţional pentru întregul sezon de iarnă, pentru a nu fi afectată funcţionarea pârtiei de la Obârşia Lotrului: „Începând de anul acesta, aşa cum prevede legea achiziţiilor publice, voi scoate la licitaţie administrarea pârtiei. Firma Acomin poate să participe la licitaţie sau să vină oricine altcineva. Este foarte greu să continui administrarea pârtiei cu acte adiţionale. Anul acesta a fost foarte greu să dăm drumul la partie, după eforturi care au durat foarte mult. Ideea este că nimeni nu-şi dă girul, acolo sunt doi semnatari, eu şi cu celălalt partener, dar, în rest nimeni nu-şi asumă riscurile. Toţi se dau la o parte. Am fost la Consiliul Judeţean, la Prefectură, şi toţi îmi spun că eu sunt lider de contract, deci eu semnez. Chiar şi firma care se ocupă de mentenanţă nu mai dorea să continue, iar dacă ajungeam la domnul Faur nu era de acord, pentru că mi-a spus că s-a săturat de câte plângeri şi reclamaţii are. În schimb, am avut noroc cu domnul Fodor, care a susţinut să-i dăm drumul, pentru că se dărâma. Dacă o lăsam anul acesta nefuncţională, anul viitor jumătate o duceam la fier vechi. Şi acum am avut probleme cu ea, este normal, pentru că instalaţiile sunt din fier.


Postaţi pe: Facebook



1 comentariu la " Voineasa, de la hotelurile în paragina pana la schiatul ca-n Austria "

  1. Felicitari DOMNULE PRIMAR ! …pana nu iei taurul de coarne… nu poti realiza nimic. Trebuie implicat si Consiliul Local, sa fie partas la hotararile luate, nu sa se faca ca ei nu au fost intrebati! Se mai intampla si d-al-dastea! SRT-ul trebuie sa functioneze continu pe intreaga perioada a iernii. Daca va functiona in salturi isi va pierde din seriozitate si schiorii vor fi ademeniti de cei care stiu sa fie profesionisti. Atentie !!! Instalatiile din Valea Jiului – Starja, Parângu Mic s.a., relativ apropiate de Ski Resort Transalpina, sunt concurente de bagat in seama, care nu ar trebui neglijate, si din-mpotriva trebuiesc serios luate calcul !!! Nu trebuie neglijata mentenanta intregului ansamblu de instalatii, pentru intretinerea acestora spre a nu fi deteriorate de actiunile corozive ale intemperiilor. Cred ca una dintre cele mai la indemana soluti, ar fi, ca un intreprinzator din Voineasa sau chiar Primaria, să formeze o echipa complexa de specialisti – de la vopsitor la electronist – specialist în calculatoare etc. pentru astfel de operaţii. Acesti oameni sa fie specializati la unitati de profil! Performanta in exploatare vine, în proportie de 90%, de la aceasta intreprindere de intretinere! Si, numai din aceasta activitate de mentenanta, tinerii din Valea Lotrului si implicit din Voineasa, vor fi atrasi sa lucreze acasa. Transalpina Ski Resort trebuie sa functioneze continuu – numai si, dupa cata zbatere a fost premergatoare aparitiei acesteia pe harta TURISMULUI DE IARNA.
    Voi atasa un istoric, în serial, al acestora:
    Turismul de iarnă în Valea Lotrului
    December 20, 2016

    Turismul, pentru practicarea sporturilor de iarnă, a început să înmugurească în gândirea celor care au făcut parte din colectivul de proiectanţi al celei mai mari amenajări hidroenergetice din ţară, care, în final, va fi fost materializată în Hidrocentrala Lotru-Ciunget, în urmă cu o jumătate de secol, mai precis, în anul1967, când apar şi primele planşe desenate. La acea vreme întreaga Vale a Lotrului era un mare şantier, la care lucrau zeci de mii de oameni. La un moment dat, unul de vârf, când erau atacate mai multe puncte de lucru, s-a atins şi cifra de 35 de mii de oameni, care lucrau atât la suprafaţă (captări, baraje, ateliere, organizări de şantier, Staţiunile Vidra si Voineasa, Cabana Petrimanu, construcţii edilitare ş.a.) cât şi în subteran la centrala electrică de la Ciunget şi tuneluri de aducţiune, împrăştiaţi pe un areal ce acoperea suprafeţe consistente ale munţilor: Lotrului, Parâng, Căpătânii şi Latoriţei. Din această echipă au făcut parte, pe lăngă arhitectul Adrian Oprea, care era şeful atelierului de proiectare, mai mulţi alţii, precum inginerii Vasile Sabovici şi Iuga – primul dintre cei doi a fost proiectantul şef al tuturor lucrărilor, iar celălalt era şef de sector. Aceştia, după ani de cercetări şi studi, cunoscând foarte bine caracteristicile climatologice şi geografia zonei aflate în “imediata” vecinătatea a lacului Vidra-Puru şi viitoarei staţiuni climaterice (după retragerea constructorilor şi preluarea de către ONT – beneficiarul de drept, aceasta se va numi după numele lacului din vecinătate, pe al cărui mal drept se află), au constatat şi văzut pentru prima oară, că o mare parte din acest areal montan, unic în România prin poziţia şi relieful său, este propice pentru amenajarea unor “stadioane de zăpadă” – aşa cum le va boteza, cu mulţi ani mai târziu, inginerul de căi ferate, Horia Gheorghe Gologan din Braşov (proiectantul majorităţii pârtilor moderne de ski din România), ce vor deservi, într-un viitor…, iubitorii sporturilor de iarnă şi vor face posibilă organizarea primei “Olimpiade albe în Munţii Lotrului”, aşa cum consemna presa vremii de atunci. Acest proiect intitulat: “Sistematizare localitate Vidra-Puru”, era o extensie ce făcea parte integrantă din viitoarea staţiune ca şi componentă de bază în ce privea, cu prioritate, agrementarea turiştilor, găzduiţi vremelnic aici – iubitori ai sporturilor de iarnă. Beneficiarul, acestor viitoare amenajări pentru sporturi de iarnă, la comanda căruia se întocmiseră aceste proiecte, a fost ONT-Carpaţi (Oficiul Naţional de Turism – Carpaţi), ca şi cele două viitoare staţiuni, Vidra şi Voineasa, care, în perioada construcţiei Hidrocentralei Lotru, au fost folosite ca organizare de şantier (Staţiunea Vidra-Puru, aşa cum a fost ea “botezată” de la începuturi, Vidra – după numele locului ridicării barajului din anrocamente, care, la rându-i, a fost ridicat pe locul vechiului stăvilar din buşteni. Acesta, bara apa Lotrului, în locul cel mai îngust al văii, pentru formarea unui lac de plutire a buştenilor, aval de o largă deschidere a acesteia până hăt sus, dincolo de Obârşia Lotrului, zonă în care diferenţa de nivel este foarte mică, faţă de zona din aval de baraj. A fost locul cel mai propice, ales, de proiectanţi, pentru marea acumulare de ape de la Vidra (40 de milioane mc de apă); Adăugarea numelui de Puru la Vidra, a fost gândită în perioada organizării de şantier, după cum era cunoscut muntele cel mai înalt din apropiere – Puru, cu al său vârf înlt de 2049 m, folosit în vorbirea curentă a celor ce au locuit aici (majoritatea familii de şoferi pe maşini grele şi mineri). Organizarea de şantier, cunoscută sub denumirea de, “Colonia Puru”, funcţiona ca un adevărat orăşel, condus de un administrator, cu: şcoală, grădiniţă, dispensar medical, post de miliţie pentru ordine publică, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică ş.a. Ca şi această organizare de şantier, de la Puru, în bazinul Lotrului, pe arealul amenajării hidroenergetice mai existau şi alte colonii, cum a fost cea de sub barajul Vidra, cu denumirea de Baraj-Aval, la Haneşu, la Cataractele Lotrului (aparţinea de Exploatarea Minieră), Hoteagu, Pârcălabu, Mănăileasa, Capra Foii, Mălaia, Brezoi– pe firul principal al Lotrului, la Jidoaia – în bazinul Voineşiţei, Ciungetu, Petrimanu şi Galbenu – pe Latoriţa. Au mai fost şi alte colonii, aflate în afara bazinului Lotrului, cum ar fi: Groapa Seacă – pe Jieţ; Sterpu şi Găujanilor, la captările de nord. În arealul de “Sub Munte”, la fiecare captare secundară a existat câte o colonie-organizare de şantier, după cum urmează: Galbenul-Sud, Olteţ, Cerna, Coşana, Blaz şi Bistriţa. Toate acestea, cu excepţia celei de la Cataractele Lotrului, se aflau în subordinea conducerii şantierelor şi fiecare avea câte un administrator, care era “sprijinit”-subordonat secretarului organizaţiei de partid (PCR) şi preşedintelui de sindicat (UGSR). Aprovizionarea cu cele necesare vieţii – alimente, produse de larg consum etc., era asigurată prin reţeaua “Cooperaţiei de Consum”).
    Pe unul dintre planurile de arhitectură, numit: “Plan Zonificare”, emis în primăvara anului 1967, se regăsesc schiţate pe versantul nordic al Muntelui Mănăileasa, din Munţii Latoriţei (cel dinspre râul Lotru), 7 şapte “zone piste sporturi de iarnă”, cuprinse între gura Văii Haneşu şi pârâul Vidruţa, iar zona cu numărul 8 opt, o găsim creionată pe malul stâng al lacului Vidra, pe “botul” Muntelui Sărăcinul Mic, între pârâurile Goaţa Mare şi Sărăcinul Mic, vis-a-vis, peste lac de Staţiunea Vidra-Puru. Această pistă este destinată schiorilor începători. La baza zonei schiabile găsim schiţat simbolul de staţiune turistică, cu denumirea de Mura – aşa cum a fost ea “botezată” de proiectanţii “Olimpiadei Albe”, cu toate “reţelele edilitare” necesare bunei funcţionări, lâgă care mai apare şi simbolul unui heliport. Celelalte “zone”, numerotate de la 1 unu la 7 şapte, începând de la gura Haneşului, au fost proiectate aşa cum sunt desenate pe planul de arhitectură, după cum urmează:
    1. – pistă de coborâre, cu diferenţă de nivel de 900 m, cu plecare de sub vf. Mănăileasa Mare (1853 m) şi sosire, aval de pârâul Trăznetul – ceva mai sus de Lacul Balindru, la cota de 950 m, în drumul forestier ce urcă dinspre Voineasa prin Cararactele Lotrului. Dintre toate cele 7 şapte piste, aceasta este cea mai lungă, cu cea mai mare diferenţă de nivel, ocupând cea mai mare suprafaţă schiabilă;
    2. – pistele de bob, le regăsim într-o zonă cu teren accidentat, special ales pentru fructificarea întregului teren şi pentru unitatea tuturor zonelor acoperite de un mijloc de transport pe cablu, numit teleferic. Faţă de culmea principală a muntelui (pe care o putem identifica, pe harta turistică actuală, marcată cu bandă roşie), partea superioară a acestei zone se află undeva pe la jumătatea versantului (1650 m), cu aceeaşi expoziţie nordică;
    3. – pista pentru sărituri – 1650 m. Geografia zonei fiind propice pentru astfel de amenajări sportive, aflându-se în acelaşi areal cu zona afectată trambulinelor pentru sărituri;
    4. – pista slalom femei, cu pornire de undeva mai sus de jumătatea versantului (1700 m), situată în imediata vecinătate a Ţancului 5, cu sosire în Vale ca şi la celelalte piste;
    5. – pista slalom bărbaţi, cu punctul de plecare din golul alpin, în zona “La Releu” (Vf. Vidruţei -1750 m) şi sosirea în zona serpentinelor de sub barajul Vidra;
    6. – pista pentru săniuţe, are punct de plecare, cu orienatre spre lac, de sub viitoarea Staţiune Alba – locul de unde porneşte actuala linie de telescaun (abandonată);. Aceasta domină, ca înălţime, pe toate celelalte staţiuni proiectate, cu a sa cotă de 1700 m altitudine, cât există în Vf. Plaiul Hoţilor: Voineasa – 630 m; Vidra-Puru – 1350 m; Mura – 1400 m.
    7. – pista pentru antrenamente, aflată între cele două staţiuni, Vidra-Puru (existentă – 1300 m -1400 m) şi cea proiectată sus pe Plaiul Hoţilor, la cota de 1700 m. Această pârtie se află desenată, pe planul de arhitectură, pe sub linia telescaunului existent şi abandonat !
    Punctul de sosire al pistei de coborâre – nr. 1, corespunde cu capul liniei de teleferic ce face legătura, în urcare pe culmea principală a Muntelui Mănăileasa, “defilând” pe deasupra tuturor celorlalte 6 şase “stadioane de zăpadă”, cu Staţiunea Vidra-Puru. Respectiva linie magistrală, de teleferic, a fost prevăzută, exceptând cele două staţii de capăt, cu 4 patru staţii intermediare de coborâre-urcare a turiştilor schiori, corespunzătoare punctelor de plecare pe pistele de coborâre. Prima staţie, se află în apropiere spre sud-vest de Vf. Mănăileasa Mare (1853 m), a doua, la nord de Vf. Mănăileasa Mică (1844 m), cea de a treia, la intersecţia potecii ce se ramifică din culmea principală – marcată pe hărţile turistice cu bandă roşie (1771 m), spre Vf. Ţancul 5 (1686 m), iar cea de a patra şi ultima până la sosirea în Staţiunea Alba, în zona punctului numit, “La Releu” (1750). Este important de ştiut că, trei dintre cele patru staţii ale telefericului: Mănăileasa Mare, Intersecţia cu poteca spre Ţancul 5 şi “La Releu”, se racordează cu ski-lifturile ce fac legătura cu drumul forestier de pe Vale. Traseele celor 3 trei ski-lifturi au fost gândite, ca amplasament, pentru a putea prelua toţi schiorii-sportivii, de pe toate traseele, ajunşi în vale şi-a-i urca la punctul de start- pornire pe pistele de coborâre. În paralel, de-o parte şi cealaltă a telefericului, pe sectorul cuprins între Staţiunea Alba şi Staţiunea Vidra-Puru, apar desenate, pe “Panul de zonificare”, simboluri de “construcţii sportive închise” şi altele de “construcţii sportive deschise”. În afara acestora, mai apar, la capătul cel mai de jos al Staţiunii Vidra, sub drumul de pe conturul lacului, la cota de 1298 m (cotă baraj Vidra), o “casă de oaspeţi” şi un debarcader (destinate oficialităţilor PCR) şi în centrul celor două staţiuni “surori”, apar simboluri ale unor “dotări majore”.
    Pe o altă planşă, de arhitectură, privind, în detaliu, construcţile şi retelele de alimentare cu apă si canalizare din Staţiunea Vidra, cu următoarele înscrisuri: “Proiectul – Ansamblul Turistic Lotru; Localitatea – Vidra; Beneficiar – ONT”, realizat, în acelaşi an 1967, de un colectiv format din arhitectul Oprea Adrian, care a fost şi şeful de proiect şi 4 ingineri – Bogdan I, Arsenie I, Şerban D-tru, Stoian M, apare toată zestrea construibilă a celui mai mare “Complex Turistic Montan” din România, după cum urmează: 9 hoteluri, dintre care, 4 cu vedere spre lac şi Portul Nautic, în continuarea celor 5 vile, spre est; 3 pe piciorul muntelui cu vedere spre lac (existente) şi Saţiunea Mura, iar ultimile două, pe versantul muntelui cu expoziţie spre vest, deasupra drumului de acces în Staţiune, cu vedere spre golful Vidruţei – toate situate între curbele de nivel delimitate de cotele de 1315 m şi 1350 m. Capacitatea totală de cazare a acestor hoteluri, dacă ne orientăm după cele 3 hoteluri existente, a câte 200 locuri fiecare, va fi de 1800 locuri, la care se mai adaugă încă 450 locuri în Hotelul Tranzit (existent). Cu cele 5 vile (Pe lângă cele 5 existente, şi-n funcţiune, în staţiune mai sunt prevăzute a se construi un număr de alte 20 vile), a câte 20 locuri fiecare, totalul spaţiului de cazare, în Staţiunea Vidra, va fi de cca. 2750 locuri; Fiecare hotel a fost prevăzut, la parter cu sala de mese şi bucătărie proprie. În ce priveşte serviciul de alimentaţia publică, în Staţiune, în afara celor din hoteluri, au mai fost prevăzute: un “Laborator central” pentru preparate de alimentaţie publică (existent, în zona centrală, legat de Hotelul Tranzit), baruri de zi şi de noapte, cofetărie, cramă, bufet ş.a. La poziţia cu nr. 10, la capătul vilelor, spre est, este proiectat un Complex Comercial (gen Staţiunea Voineasa, cu tot felul de magazine), iar în imediata apropiere a “Portului Nautic”, pe malul Lacului Vidra, la poziţia 11, este proiectată o sală de spectacole, un cazino-club si un restaurant. Lângă Hotelul Tranzit a fost construită o Sala de Sport, care a fost folosită de lotul naţional, de kaiak-canoe, condus de Ivan Paţaichin (Aceasta nu a fost cuprinsă in panul de situaţie al Staţiunii Vidra!?). Pe locul unde se află Districtul de Drumuri Naţionale, au mai fost proiectate: “Staţie plecare telefric, Serviciul salvatori montani, Post PCI, Bufet “ şi în vecinătate, Policlica. La capătul cel mai de jos al Staţiunii, pe malul lacului au fost proiectate, o Casă de Oaspeţi şi un Debarcader, cu destinaţie, “oficiali PCR”. În aceeaşi zonă, pe lac, sunt proiectate două bazine de înot, cu folosinţă iarna ca patinoare. Pentru sezonul estival, pe luciul lacului Vidra, amonte de baraj, au fost prevăzute piste pentru sporturi nautice. La toate aceste edifici se mai adaugă o “Staţie benzină si Ateliere pentru reparaţii auto”.
    (Va continua..).

    Turismul de iarnă, în Valea Lotrului – partea a doua
    (amonte de Voineasa)

    Scriam, în primul episod al acestui periplu în istoria turismului de iarnă, în Valea Lotrului, despre arhitecţii şi inginerii proiectanţi ai “Complexului Hidroenergetic Lotru”, care, în urmă cu peste 50 de ani, colindând munţii, în interesul serviciului lor, au “văzut” posibilă organizarea “Olimpiadei Albe…”, în acest minunat areal montan, propice pentru astfel de sporturi de iarnă. La acea vreme, acel colectiv de proiectanţi, s-a gândit, cred, inspirânduse după colegii lor din Austria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia – beneficiare ale impozanţilor Alpi – acolo unde au existat astfel de proiecte, în urma cărora, pe lângă amenajările hidro-energetice au fost proiectate şi piste pentru organizarea unor competiţii de performanţă, şi nu numai, pentru sporturi de iarnă. Erau cei mai buni cunoscători ai zonelor montane, atât ca spaţiu geografic, cât şi ca relief şi condiţii climatice. Aceştia ştiau cel mai bine cât ţine iarna, care sunt pantele cu expoziţie nordică, lipsite, preponderent, de bătaia soarelui, diferenţe de nivel, lungimea pârtilor etc. Ştiau totul despre munte şi erau cei mai autorizaţi pentru întocmirea unor astfel de proiecte pentru organizarea unor competiţii de performanţă în sporturile de iarnă, cum ar fi fost “Olimpiada Albă…”. Tocmai de aceea, acest minunat colectiv,,,, citaţi în primul episod, au proiectat în Munţii Latoriţei şi Lotrului, un complex de pârtii de ski şi amenajări pentru sporturi de iarnă de nivel competiţional, a se vedea, organizarea aici, în bazinul Lotrului, a celei mai mari competiţi de nivel internaţional – jocurile sportive de iarnă, adică, “Olimpia Albă”, aşa cum au numit-o ei. Din toate aceste proiecte, nu a fost pus în practică, doar ca inspiraţie, decât aşa zisa pârtie de pe Plaiul Hoţilor, de la Vidra, care avea şi o linie de telescaun (zic avea, pentru că este abandonată), în lungime de cca, 1100 m şi-un baby-ski. Restul, toate acele proiecte, au fost date uitării!?
    Mai târziu (după 24 de ani), după schimbarea regimului, în iunie 1991, am fost solicitat să conduc, pe munte, în Munţii Latoriţei, o echipă de la Ministerul Turismului, de la Direcţia pentru Cercetare şi Dezvoltare în Turism (DCDT), pentru recunoaşterea terenului întocmirii unui studiu privitor la valorificarea zonei pentru practicarea sporturilor de iarnă. Din această echipă au făcut parte: ing., prof. univ. Vasile Glăvan – directorul DCDT din Ministerul Turismului, ing. Horia Gheorghe Gologan din Braşov – proiectantul majorităţii pârtilor de ski importante din România, un inginer topometrist, la care, cu regret, nu i-am reţinut numele, şoferul de pe ARO (o maşină de teren foarte bună, condusă de un as în ale meseriei) şi subsemnatul, care s-a ataşat echipei pe post de călăuză. Prospecţiunea arealului, posibil schiabil, din Munţii Latoriţei, a durat 5 zile, de luni până vineri, timp în care au fost studiate şi copiile planşelor de arhitectură din 1967, făcându-ne un plan de „bătaie”, de cum trebuie să abordăm muntele. Prima incursiune, din prima zi, am făcut-o, cu plecare din Voineasa, pe Valea Lotrului, prin Cataracte, pentru a vedea versantul nordic al Muntelui Mănăileasa – aripa nordică a Masivului Latoriţei, acolo unde au fost făcute primele studii din care au rezultat planşele de arhitectură, emise în anul 1967, privitoare la organizarea „Olimpiadei Albe…”. Această zonă, cu cele 7 piste pentru practicarea sporturilor de iarnă (văzute de foşti proiectanţi), nici nu a mai fost luată în calcul, din cauza acoperirii, aproximativ, a întregii suprafeţe cu pădure. Se căutau zone-areale lipsite de pădure s-au în proporţie foarte mică a existenţei acesteia. Se căutau suprafeţe cu cât mai mult gol alpin şi subalpin, situat la limite înalte, permisibile Munţilor Latoriţei, între 1300 m şi 2000 m, regăsibile în aceşti munţi. A picat din calculele acestei noi echipe şi zona schiabilă din imediata vecinatate a viitoarei Staţiuni Mura (marcată pe planşă cu numărul 8), din Munţii Lotrului, aflată pe vechile planşe din 1967, motivându-se expoziţia sudică a acesteia.
    Prima seară, de luni, am petrecut-o în Staţiunea Vidra, care la acea vreme funcţiona aproape la capacitatea construită. Adică, pe lângă cele 5 vile care sunt şi azi în funcţiune, erau turişti cazaţi şi la cele trei hoteluri, aflate, pe piciorul muntelui, sub viitorul hotel Tranzit, care niciodată nu a fost finalizat pentru a primii turişti. Pe perioada şantierului, majoritatea camerelor ale acestuia, au fost ocupate cu personal muncitor şi birouri, După încheierea lucrărilor şi retragerea constructorului, acestea, împreună cu celelalte imobile au trecut în „administrarea” COTS Voineasa (Casa de Odihnă şi Tratament a Sindicatelor), care, lipsită de interes, le-au lăsat de izbelişte, transformându-le, în scurt timp, în adăposturi pentru animale. Cei de la Voineasa, nu treceau decât o singură data pe an – primăvara, pentru a jumuli buruienile şi râni bălegarul din cele trei „hoteluri”, provenit de la vacile paznicului – „administrator” al acestora. Nu se caza decât în vile şi aceasta doar pe „ochi frumoşi”. Vara, majoritatea erau ocupate doar de „jmecherii” de la Bucureşti, cu „pile” la mai marii vremii – PCR şi UGSR. Nevoiaşii, nici atunci ca şi acum nu au avut acces! (atât Vidra cât şi COTS Voineasa din totdeauna au fost administrate de Bucureşti. Acest administrator general, care patrona întregul patrimoniu al UGSR, s-a dovedit a fi, privitor la cele două COTS-uri (Voineasa şi Vidra), ori de rea credinţă ori un prost administrator care mulgea vaca fără a-i da de mâncare – mai pe înţeles, toate veniturile mergeau la… Bucureşti, fără a se mai întoarce ceva pentru materiale de întreţinere, ne mai vorbind pentru modernizarea acestora., A fost o vreme fastă, zic eu, când aceasta a fost dată în locaţie de gestiune unei firme din Vâlcea, care, câtuşi de cât, o pusese la punct, ajungând să cazeze în toate cele trei hoteluri (200 loc/hotel). Când mai mari sindicatelor văzură că treburile la Vidra au început să devină rentabile, au format o comisie cu … de-ai lor şi cu sprijinul jandarmilor, au preluat forţat staţiunea. Chiar în acea perioadă am însoţit o delegaţie, venită din Italia, condusă de Laura Pausini cu scopul colaborării în domeniul turismului, privind schimburi turistice între ambele ţări, intenţionând chiar să sprijine modernizarea acesteia la nivelul şi cerinţele turismului internaţional. Toate acestea se întâmplau în urma unor schimburi de imagini şi corespondenţă cu un club de turism care avea o agenţie de turism proprie (Se zvonea că artista (Laura Pausini), văzând acele imagini cu zona, dorea să o cumpere sau s-o ia în locaţie de gestiune. Bineînţeles, că la acea vreme, toţi cei care doreau să se implice în dezvoltarea unei afaceri, indiferent de domeniu, se izbeau de un zid – de idioţi!). Au venit cu un microbuz de iubitori ai muntelui, doritori să vadă, pe viu, peisajul şi frumuseţile care le oferă Valea Lotrului şi cu totul special, Vidra şi zona înconjurătoare. După o seară petrecută la restaurantul „Cartacai” şi o înnoptare la vile şi hotelul Lotru din Voineasa, am plecat la Vidra, cu gândul ca masa de prânz, să le-o servim pe terasa hotelului cu vedere spre lac – cel mai de jos din Staţiune. Numai că, aşa cum se întâmplă aproape întotdeauna, „planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg”! După ce-am parcurs cei 24 km, care despart Voineasa de Vidra, aici am avut neplăcută surpriza de a nu avea acces în staţiune, drumul de intrare fiind blocat cu o barieră improvizată păzită de doi jandarmi şi-un ofiţer, care, somându-ne cu pistolul automat, au strigat la noi că nu avem voie să mergem mai departe! În acel moment am crezut, după felul în care am fost ameninţaţi, că în interior se întâmplă lucruri necurate! Da, chiar se întâmpla…! Toate cele trei hoteluri (am aflat mai târziu de la administratorul staţiunii) au fost preluate cu forţa, pătrunzându-se în ele prin efracţie, neţinându-se cont că aceste mijloace fixe se aflau pe inventarul cuiva! După acest incident haiducesc, Staţiunea a fost închisa (şi în prezent), urmând un lung proces din care sindicatele au ieşit terfelite, fiind obligate a plătii despăgubiri, păgubaşului scos cu forţa, de o valoare foarte mare! Această acţiune nesăbuită a celor de la „Turism-Agrement” din Bucureşti, aparţinători sindicatelor, a dus la degradarea instalaţiilor din care nu fusese scoasă apa si implicit a hotelurilor. Pentru ca acestea să poată fi repuse în funcţiune şi redate circuitului turistic, trebuiesc întreprinse eforturi considerabile, atât materiale cât şi umane, din partea firmei care urmează a le administra. Norocul cel mare este acela că, (nu sunt sigur acum), nu plouă în ele! Acestea, fiindu-le refăcută învelitoarea acoperişurilor imediat după 1990, când au fost modernizate şi cele 5 vile existente. Şi cu acestea s-au întâmplat tot felul de transformări în ce priveşte administrarea lor. Au fost pasate de la un „stăpân” la altul – luate de sub administraţia Staţiunii Voineasa şi date spre administrare la Sind România – Filiala Olăneşti. Mulţi turişti, străini de această zonă, trecându-le pragul în această perioadă, erau derutaţi-contrariaţi in ce privea firma de la intrare, pe care stătea scris: „Sind România, Filiala Olăneşti…” ! De mai multe ori le-am solicitat celor de la Olăneşti să modifice textul firmei, că acela este nepotrivit, derutând turiştii. Personal, mergând cu autobuzul de la Brezoi la Voineasa, mi s-au pus întrebări, de la turiştii cu bilete de tratament prin sindicat – unde se află Staţiunea Olăneşti? Sau cât mai este până la Olăneşti…? şi multe altele legate de Sind România, Filiala Olăneşti. Le răspundeam, că se află pe un traseu greşit şi că aici suntem pe Valea Lotrului şi Olăneştiul se află mai spre sud, dincolo peste munte (Căpăţânii)! Mulţi, mai dezgheţaţi într-ale geografiei, mă contraziceau şi-n final aflam că trebuia-u să ajungă la Vidra. Nu ştiu, nici azi, dacă acea firmă derutantă, a fost schimbată şi dacă respectivele vile mai sunt administrate de Filiala de la Olăneşti… Numai, şi din acest motiv, se demonstrează că sindicatele sunt „pe lângă” şi „cu ce se mănâncă” această activitate, de „prioritate naţională” numită TURISM!
    Bineînţeles că, forţaţi de neplăcutele împrejurări, am părăsit Vidra, dar tot cu intenţia de a face cumva s-o vadă. Am coborât pe drumul pe care venisem unde am prins drumul de pe conturul lacului până la baraj, pentru a găsi un punct de belvedere spre staţiune. Acestea sunt in câteva puncte dar insuficiente pentru o imagine de ansamblu. Cu permisiunea pazei de la Baraj am putut ajunge pe drumul de contur, de pe stânga lacului, de unde puteam vedea, in detaliu, întreaga panoramă a staţiunii, Si pentru a vedea cât mai bine, am urcat până pe platoul de la Goaţa, acolo unde a fost proiectată a se construi Staţiunea Mura. De aici, am admirat, în toată splendoarea sa, lacul Vidra, care se afla „la picioarele noastre), de la Baraj până dincolo de Mioara (punctul de plecare al nenăscutei „TRANSALPIA SKI RESORT”), spre Obârşia Lotrului. Cea mai spectaculoasă porţiune a crestei superioare a Munţilor Latoriţei, de la Mogoşu, Pietrele, Puru, cu al său vârf înalt de 2049 m – perpendicular cu poziţia noastră, şi mai departe, privind spre sud-vest, Coasta Benghi, continuând, spre vest cu Vf. Bora, cu a sa înălţime de 2055 m. – cel mai înalt din întregul munte, încheindu-se acest imens amfiteatru cu munţii Miru şi Mirăuţu, care se pierd undeva, în apa Lotrului. În prim plan-stânga, peste lac, între golful Vidruţei şi „priza de apă”, aflată în apropierea barajului, (de aici pleacă spre Uzina Hidroelectrică de la Ciunget, o aducţiune de apă, subterană, în diametru de cca.6 m.), se află, aşternută aproape în plan orizontal, la poalele Plaiului Hoţilor, Staţiunea Vidra-Puru. Admiratorii sunt încântaţi-copleşiţi de ce li se deschide priviri lor. Fiecare comentează admirativ promiţând că vor reveni împreună cu prietenii lor, în acest minunat punct de belvedere… Va urma
    Gheorghe SPORIS
    Turismul de iarna, în Valea Lotrului
    (Staţiunea Vidra – Curmătura Vidruţei – Fratoştenul)
    partea a treia
    Răsăritul soarelui ne găseşte, la o cafea, pe balconul ultimei vile din şirul celor cinci… aflate în Staţiunea Vidra, făcându-ne planuri pentru ziua în care de curând intrasem. Ochii ne patinau peste inegalabila panoramă a lacului Vidra, ce se aşternea înmărmurit la picioarele noastre. Asemănător unui imens vas în fierbere, din care firicele de abur argintii scânteiau în razele prevestitoare unei zile frumoase, stătea acolo “culcuşit”, prins ca-ntr-o menghină de poalele sudice ale munţilor Lotrului – cei ce se aflau în faţa privirilor noastrea şi de cele ale Munţilor Latoriţei – cei pe care noi ne aflam şi pe care urmau a-i escalada în acea zi. Este o adevărată desfătare a ochilor privind panorama munţilor din faţă, înlănţuiţi ca într-o horă peste apa lacului colorat în verdele pădurii de molizi. Ne plimbăm privirea, cât cuprinde, de la nord-vest spre nord-est peste vârfurile munţilor proiectate pe albastrul de cerneală al cerului. Primele, pe care le identificăm, de la stânga la dreapta, sunt Tâmpele, care supraveghează, dinspre nord, Obârşia Lotrului, cu ale sale drumuri ce se întâlnesc aici – DN 7A (Brezoi – Petroşani, 109 km) şi DN 67C (cunoscut, mai bine, în vorbirea curentă, în ultimul timp, după modernizarea sa, sub numele de, “TRANSALPINA – Drumul Regelui. Un drum prin nori, de aproape 2000 de ani” (sloganul unui site sibian, pentru cel mai înalt drum naţional din România – 2145 m, în Pasul Urdele – hotar între jud. Vâlcea si jud. Gorj), începând cu Vf. Tâmpa (1838 m) şi Tâmpa din Pârâu (1809) din care se lasă, spre apa Lotrului, culmea Tunarului, cea care “măsoară cantitatea de apă” ce pătrunde zgomotos în lac, sau mai pe înţeles, coama muntelui, care văzută de la distanţă, mărgineşte, dinspre apus, coada lacului Vidra. Trecând valea Tunarului – prima pe care o identificăm spre nord-vest, urmează, prin faţa privirilor noastre, muntele Balu, cu al său vârf de 2030 m şi fratele său, Băluţu, un pic mai mic, dar care se înalţă semeţ până la cota de 2028 m.. Urmează Sărăcinurile, marcate de vârfurile: Sărăcinul – 1944 m şi Sărărcinul Mic, de 1676 m, urmând în imediata vecinătate, Goaţa Mare, înaltă de 1949 m, şi sub ea, în prim plan, Goaţa de Jos, cu al său vârf de 1847 m. Această suită de vârfuri se închide privirii din balconul de la Vila 5, cu Piatra Albă, înaltă de 2178 m – inconfundabilă pe întreaga creastă superioară a Ştefleştilor. De aici, parcurgând cu ochii minţii, urmează: Vf. Steaja (2160 m), Cristeşti (2235 m), urmat la mică distanţă, aproape în plan orizontal, Vf. Ştefleşti 2242 m – cel mai înalt din întreaga creastă a Munţilor Lotrului. Toţi aceşti munţi, înveşmântaţi în proporţie de 80 % cu păduri de molid şi acoperiţi înspre creste cu păşuni alpine, având şi expoziţie sudică – expuşi razelor soarelui pe întregul parcurs al zilei, nu sunt recomandaţi pentru amenajarea “stadioanelor de zăpadă”. Pentru Valea Lotrului, singurii munţi ce se pretează pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt Munţii Latoriţei, o bună parte din Parângul nord-estic şi chiar ai Căpăţânii – zona nord-vestică, care în afara poziţiei lor geografice, a cotelor superioare faţă de nivelul mării, deţin şi un foarte mare areal pretabil pentru amenajarea “pistelor” pentru sporturi de iarnă. În aceşti munţi, care deţin goluri subalpine şi alpine situate la altitudini ce depăşesc 1600 m, unde zăpada există din abundenţă, într-un viitor, poate nu prea îndepărtat, pot fi amenajate tot felul de mijloace de transport pe cablu şi altele tehnice pentru practicarea sporturilor de iarnă.
    A doua zonă, pe care am propus a o prospecta, a fost zona nordică, cuprinsă între, Vf. Noptesei (1880 m) – Vf. Fratoşteanu Mare (2053 m – al doilea vârf ca înălţime din masivul Latoriţei) şi Vf. Mogoşu (1958 m), cu plecare, pe o pantă blândă, în urcuş, spre acestea din Curmătura Vidruţei – 1580 m, aflată la 6 km de Vidra, pe DN 7A şi la 18 km de Voineasa – 580 m, venind dinspre Valea Oltului-Brezoi – 57 km (Curmătura Vidruţei sau Pasul Vidruţei, este punctul cel mai înalt, atins de DN 7A, dintre Voineasa şi Coada Vidruţei-Vidra – cumpănă de ape între pârâul Mănăileasa – afluent de dreapta al Lotrului, care curge de la vest spre est şi cel al Vidruţei – unul dintre emisarii marelui lac Vidra (340 mil. mc apă), care curge de la est spre vest, vărsându-şi apele în golful cu acelaşi nume. Dat fiind captarea acestuia pentru alimentarea cu apă a Staţiunii Vidra, volumul de apă ce rămâne a se scurge în lac este mult înjumătăţit. De la această captare, formată dintr-un mic baraj de beton, apa pleacă gravitaţional spre staţiune, poposind mai înainte în bazinul Staţiei de tratare) Întregul areal vizitat, cu gol alpin suficient de mare pentru amenajarea unor “stadioane de zăpadă”, este recomandat pentru astfel de amenajări pentru practicarea sporturilor de iarnă, dat fiind: altitudinea, la care se află, situată între 1580 m şi 2000 m – cea mai înaltă dintre toate “viitoarele” amenajări din acest munte; poziţia sa nordică cu pante de coborâre facile pentru toate categoriile de sportivi – începători şi de performanţă; situarea în imediata vecinătate a drumului naţional, care face legătura între Valea Oltului şi Valea Jiului – DN 7A, facilitând accesul rapid, al sportivilor şi turiştilor, spre spaţiile de cazare şi servit masa din staţiunile: Vidra – 6 km, Obârşia Lotrului – 23 km şi Voineasa – 18 km.
    La vremea când au fost întreprinse aceste prospecţiuni, pentru amenajarea “stadioanelor de zăpadă” (iunie, 1991), în Munţii Latoriţei, arealul împădurit cu falnici arbori de molid, aflat în imediata vecinătate a drumului naţional, sub golul alpin, era acoperit cu sute de cioate dezrădăcinate, asemănătoare unor tunuri îndreptate toate în aceeaşi direcţie şi trunchiuri de arbori, în putrefacţie, peste care roiau stoluri de musculiţe ce-ţi intrau în ochi. Vara, la munte, într-o zi însorită, comportamentul acestor insecte poate fi un semnal de schimbarea vremii sau, apropierea iminentă a unei ploi repezi ori aflarea în vecinatatea unei stâne de oi, sau în acest caz, acestea erau paraziţii care distrugeau trunchiurile nedecojite ale arborilor dezrădăcinaţi. Cu câţiva ani mai înainte de sosirea noastră aici, pe Dosul Noptesei din Munţii Latoriţei, avusese loc o furtună-uragan, care a provocat un mare dezastru ecologic. Atunci, în câteva clipe au fost culcate la pământ sute de hectare de pădure! După cum aveam să aflu mai târziu, acest uragan, care s-a declanşat dinspre Munţii Şureanu – aflaţi, în linie dreaptă, la peste 100 km nord-vest de aceste locuri, a “măturat” multe alte suprafeţe de pădure aflate în Munţii Cindrelului, Lotrului şi Şureanului! Cea mai mare distrugere a făcut-o în Şureanu, pe o mare suprafaţă de sub Vârful lui Pătru (2130 m), versantul nord-estic, cuprinsă între poiana Poarta Raiului (1572 m) şi Luncile Prigoanei (1392 m). “Tot ce-mi povestise, legat de acest tragic eveniment, prietenul şi partenerul meu de drum, doctorul Josef Kovacs, din Cristurul Secuiesc, mare cunoscător şi prieten al munţilor, mi-au fost atestate şi completate de doamna Viorica Maniu, pe care am avut fericitul prilej de-a o cunoaşte, la întoarcerea noastră de la Cabana Şureanu. (“…vânzătoare la magazinul „SAM-ului”, de la Valea Mare, de 32 de ani … s-a născut în apropiere şi a trăit, o bună parte din anii tinereţii, la Oaşa Veche – lângă „Cabana de la Bradul Strâmb”, unde marele povestitor Mihail Sadoveanu împreună cu Ionel Pop şi Stochiţă – prietenul lor, veneau an de an, la vremea cerbilor în „boncănit” şi la pescuit de păstrăvi pe frumoasa vale a Frumoasei…” )
    – Eraţi aici când s-a întâmplat cu pădurea şi cu stâna care au fost luate …?
    -Când domnu? Acum recent … sau atunci când a detunat?
    -Nuu! … Atunci!
    – Eram aici! … Lucram la magazinul celălalt, care s-a privatizat! Era 4 iunie 1988. Ruperea de nori – în cinci minute a ras tot! A doborât o pădure de peste 40 de mii de metri cubi de lemn!” Doctorul Kovaci o completează: „… De sus de pe Pătru cobora! … până-n Luncile Prigoanei, şi a luat totul!… A fost un vârtej care a luat stâna cu oi, cu ciobani…cu tot!… de sus, de sub Vârful lui Pătru şi a împrăştiat-o prin Luncile Prigoanei! … A fost o rupere de nori care a format o viitură, ce cobora de pe Pătru, de aproape un metru înălţime, care a măturat totul în cale… Ce să spun domnu! …Munţii ăştia sunt frumoşi … sunt foarte frumoşi dar … şi vara sunt foarte multe ploi torenţiale, care vin ca din senin, când nici nu te-aştepţi … iar iarna sunt nişte zăpezi … foarte grele! … Un eveniment aproape asemănător s-a întâmplat anul acesta!… Numai ce urcase oile la stâna din Pătru … pe locul celei care fusese luată de vârtej atunci, şi o furtună, cu tunete şi fulgere, ce ardeau pământul, venită pe neaşteptate, a trăznit câteva sute de oi, care se aflau în „târla” din apropierea stânei. De cio¬bani … nu ştiu … probabil se aflau undeva în stână. De obicei, mai toate furtunile, de vară, vin dinspre Şaua Şureanu”. (“Cu Lada Niva prin Carpaţi”, Gh. SPORIŞ).
    Din Curmătura Vidruţei, am urcat perpedes, spre Mogoşu – Fratoşteanu, aflat pe creasta superioară a Munţilor Latoriţei, pe drumul forestier, care şerpuieşte printre trunchiurile dezrădăcinate, atunci, în 1988, când a avut loc marele “uragan”, pentru a face câteva măsurători şi a vizualiza, la faţa locului, terenul “eliberat” accidental de pădure, tocmai propice pentru amenajarea acestuia, în piste pentru sporturi de iarnă, dat fiind pantele sale uşoare, numai bune pentru schiorii începători şi copii, şi nu în ultimul rând, accesul foarte facil din drumul naţional (DN 7A). Inginerul Horia Gheorghe Gologan – specialistul în domeniu proiectării şi amenajării “stadioanelor de zăpadă”, la acea vreme, a exprimat: “Cu acesta se va începe, domnule director – acesta va fi primul “stadion de zăpadă” … până le vom vedea pe celalalte!” Nu are nevoie de cine ştie ce…! Acesta nu necesită transport pe cablu decât nişte linii de teleschi, baby schi… dac-ar fi după mine cu acesta a-şi începe… şii, este cel mai apropiat de Voineasa! … O sa vedeţi schitele şi calculele mele, unde vor fi incluse numarul de locuri/mp de pistă, în spaţiile de cazare şi servit masa. Numai Voineasa şi Vidra pot oferii aşa ceva!” …
    După 10 ani am primit o scrisoare de la domnul inginer Gologan: “Dragă Domnule Sporiş – Să şti că scriu direct, căutând să-mi exprim sentimentul pe care-l încerc în aceste clipe vis-a-vis de oferta pe care ne-o pune la dispoziţie, pentru turismul de iarnă, zona Obârşia Lotrului, Vidra şi Voineasa.
    La Bran când ne-am întâlnit acum am avut impresia următoare:
    – Că-mi atribui calităţi, în mod oarecum exagerat;
    – Că aperi cu prea multă exagerare ideea valorificării
    zonei d-vs. Adică că ai fi oarecum dur în exprimare.
    Şi azi după-masă mi-am adus aminte de problema de mai – sus şi m-am apucat să caut proiectul (faza studiu) pe care l-am întocmit în iulie 1991, ajutat fiind, în recunoaşterea terenului, chiar de d-ta. L-am găsit stivuit în arhiva mea, în ordinea în care a fost predat. Şi iată starea sufletească pe care o încerc acum, după ce l-am răsfoit:
    1. Eu am întocmit acest studiu?! Măi da Sporiş n-a exagerat deloc, cu
    aprecierile la adresa mea.
    Doamne, da cum este posibil ca după peste 10 ani, cei în drept, să nu fi dat curs demarării valorificării acestei zone minunate, poate unice în lume, pe linie de turism de iarnă, într-o soluţie deosebit de originală.
    2. Eu în locul lui Sporiş numai că nu-i înfruntam pe cei din Ministerul
    Turismului la Prefectura Vâlcea, dar îi si “băgam în măsa” de incapabili ce sunt.
    (Domnul ing. Horia Gheorghe Gologan, fusese informat de întâlnirea care avusese loc la Prefectura Vâlcea, a oamenilor din turism cu ministrul Dan Matei Agathon, la care am luat si eu parte. Am fost, cred, singurul din sala plină cu oamani de afaceri si directori din turism, care i-am pus 3 întrebări, cu reportofonul pe masă, ştiind că, domnia sa, lansase programele: “Super schi în Carpaţi” şi “Drumul mănăstirilor în Nordul Moldovei” – programe care s-au finalizat cu iluminarea pentru nocturnă a partiei din Predeal şi cu mănăstirile…? Acestea erau deja arhicunoscute făcându-li-se reclamă din perioada regimului trecut – întregul Litoral al Mării Negre era plin de panouri publicitare cu îndemnuri de vizitare a mănăstirilor din Nordul Moldovei. Prima întrebare a fost aceea că: dacă domnia sa are cunoştiinţă de, Proiectul “stadioanelor de zăpadă” din Valea Lotrului, în număr de 17 şi cu tot atâtea mijloace de transport pe cablu. A umflat din umeri uitându-se la Domnul Comănescu, care conducea Prefectura, şi m-a întrebat: “dacă există un asemenea proiect, unde este?”. I-am raspuns că este la domnia sa în minister, la Direcţia pentru Cercetare şi Dezvoltare in Turism, la domnul director Vasile Glăvan! Mi-a răspuns că: “am desfinţat această direcţie şi pe Glăvan l-am dat afară!” M-a lăsat interzis…!; A doua…: dacă a văzut mănăstirile noastre din nordul judeţului şi dacă da, “cu ce sunt superioare cele din Nordul Moldovei faţă de-ale noastre? Răspunsul a fost că, ale noastre nu au infrastructură de 3 stele! I-am replicat că, nu le văzuse. A treia întrebare a fost legată de susţinerea materialelor de promovare – ghiduri, hărţi ş.a. Întregul dialog, cu domnul ministru, a fost înregistrat şi publicat în Revista “ROMÂNIA TURISTICĂ”). Va urma…
    Gheorghe SPORIŞ

    Turismul de iarna în Valea Lotrului
    (Muntele Puru – Coasta Benghi)
    Partea a patra
    …Bineînţeles că, întâlnirea cu domnul ministru Dan Matei Agathon, de la Prefectura Vâlcea, s-a încheiat cu promisiunea că echipa domniei sale va face o vizită în Valea Lotrului pentru a vedea la faţa locului cele expuse de mine. Aşa s-a şi întâmplat. În dupăamiaza aceleiaşi zile, întreaga suită ministerială a pornit spre Valea Lotrului, numai că, excursia acestora s-a încheiat cu câţiva zeci de kilometri mai aproape, la restaurantul Lotru (cunoscut, în vorbirea curentă a localnicilor mai în vârstă, sub denumirea de, “Sus la Cartacai”, după numele primului director al Staţiunii, Traian Cartacai) aflat în Staţiunea Voineasa. “Piedica”, de a merge mai departe, le-a fost pusă de Dănut Moldoveanu – directorul Staţiunii, care s-a întreţinut cu aceştia până târziu în noapte, înspre dimineaţa zilei următoare. Aşa s-a încheiat “vizita de lucru” în Valea Lotrului, a domnului ministru Agathon si-a suitei sale. Acest ministru, până la încheierea mandatului său, cu toate promisiunile făcute oficialilor vâlceni, nu a mai ajuns niciodată, în Valea Lotrului, şi cu atât mai puţin, în arealul descris de mine, atunci, la Prefectura Vâlcea, cu privire la domeniile schiabile care au facut obiectul studiului de amenajare a unor “stadioane de zăpadă” în Munţii Latoriţei. Legat de acest subiec, la unul dintre Târgurile de Turism organizate la Romexpo, l-am abordat din nou pe domnul fost ministru , care ţinea o conferinţă de presă (aveam calitatea de redactor şef al revistei “România Turistică), legat de subiectul în cauză – realizarea unor stadioane de zăpadă în Munţii Latoriţei. Imi amintesc că, după câteva schimburi de replici, răspunsul domniei sale a fost: “ avem în vedere, în viitorul apropiat, să sprijinim şi în zona amintită de dumneavoastră, dezvoltarea turismului de iarnă prin programul “Super Schi în Carpaţi”. În afara Predealului, care a beneficiat de o instalaţie de nocturnă pentru iluminarea partiei de schi de pe Clabucet şi a telegondolei din Buşteni, de acest program nu mai am cunoştiinţă de altele. Bineînţeles că, de la acea promisiune, a trecut peste un deceniu până a se realiza ceva şi în Valea Lotrului, în ramura turismului de iarna, aceasta materializându-se în domeniul schiabil “Ski Resort Transalpina” (vom reveni… în numerele viitoare).
    In această, cea de a treia zi de prospectare a unor zone pretabile pentru amenajarea unor “stadioane” pentru sporturi de iarnă, am condus echipa Direcţiei de Cercetări şi Dezvoltare în Turism, în zona Muntelui Puru şi Coasta Benghi. Am plecat din Staţiunea Vidra, cu maşina de teren ARO, a Ministerului Turismului, pe acelaşi traseu, până la un punct, parcurs în ziua trecută, prinzând drumul forestier ce pleacă din Curmătura Vidruţei spre creasta superioară a Munţilor Latoriţei. unde am făcut joncţiunea cu “Drumul Strategic”, care leagă satul Valea Măceşului (Voineasa) de Şaua Ştefanu (1915 m). Drumul, relativ precticabil doar pentru maşini de teren, urmăreşte îndeaproape, după câţiva kilometri de la plecare din Valea Lotrului, întreaga creastă a muntelui. “Strategica e de vis, ca peisaje o spun fără să greşesc: e cea mai PITOREASCĂ zonă de mtb din ţară, aici avem un COLŢ de rai.” (sursa: dumitrel marius blogspot 2013/08 – creasta-latoritei-poate-cel-mai-frumos.)
    Punctul de întâlnire a drumului, pe care am urcat, cu drumul de pe creastă se află în golul alpin dintre Muntele Mogoşu şi Fratoşteanu. Din acest punct, de belvedere peste crestele munţilor aflaţi la nord de Curmătura Vidruţei (1572 m) şi cei dinspre sud, ai Căpăţânii – aripa vestică şi ai Parângului – aflaţi dincolo de Curmătura Olteţului (1615 m), drumul ne conduce spre vest, pe versantul sudic al Muntelui Mogoşu, în imediata apropiere a vârfului acestuia (1958 m) şi a Vf. Pietrile (1881 m) unde coboară uşor spre Şaua Pietrile. Aici, drumul întâlneşte poteca, marcată cu cruce roşie, ce urcă, pe versantul sudic al muntelui, dinspre Lacul Petrimanu (1130 m) şi din partea cealaltă, ce urcă pe versantul nordic al muntelui din Coada Vidruţei (1320 m). Aceasta, este principala şi cea mai scurtă legătură, perpedes, între Cabana Tudor, aflată pe malul drept al Lacului Petrimanu din Valea Latoriţei şi Staţiunea Vidra, aflată pe malul drept al lacului cu acelaşi nume, aflat pe cursul superior al râului Lotru. Din acest principal punct de întâlnire al traseelor montane – hotar între Muntele Pietrile şi Muntele Puru, “Drumul Strategic”, pe care noi ne aflăm, îşi continuă traseul, în urcuş de această dată, ocolind pe faţa sudică Vf. Puru (2049 m – al treilea ca înalţime din întreaga creastă a Munţilor Latoriţei), odihnindu-se, pentru ultima oară, până a ajunge, în Şaua Ştefanu, pe platoul din Coasta Benghi, la cota de 1962 m. “…un drum pe o creastă lină şi înaltă aflat la mare altitudine, cu barajul Vidra la picioare şi care alunecă spre înălţimile Parângului. Mă repet, dar chiar aşa e: avem un COLŢ DE RAI în INIMA OLTENIEI la 2000 de m altitudine!!!” (sursa: dumitrel marius blogspot 2013/08 – creasta-latoritei-poate-cel-mai-frumos.)
    La coborârea din ARO, maşina noastră de teren (o adevărată capră neagă, care, de la plecarea din Şaua Pietrile până aici, a sărit din piatră în piatră, uneori încălecând viroage adânci, săpate de şuvoaiele repezi formate de desele ploi torenţiale, care la munte vin ca din senin, pe neaşteptate), doar ce-l auzim pe d-nul Horia Gh. Balaban: “Fantastic! Aici, va fi o pârtie de schi fond… de toată frumuseţea! De acolo de sus, din vârful acela (Vf. Bora, 2055 m) şi până jos de unde noi am început urcuşul, şi de acolo până dincolo de Fratoşteanu, va fi cea mai lungă pârtie din România şi chiar din Europa… si de aici zeci de pârtii care vor umple muntele! Nici austriecii si nici elveţienii nu au aşa ceva! Bravo Sporiş! Ne-ai adus unde trebuie! Avem de muncă…! Tu şti “Drumul Albastru”, care pleacă din Postăvaru…? e copil mic pe lângă ce va fi aici!”. Aceste aprecieri, făcute de un specialist în domeniu, ne-a lasat fără cuvinte. Nici d-nul director Vasile Glăvan nu a mai scos niciun cuvânt, ca nu cumva să-l contrazică! Toate aceste aprecieri avea-u a fi materializate în studiul acestuia. Va urma…

    Gheorghe SPORIŞ

    Staţiunea Voineasa, la acea vreme era condusă de Vasile Stan, fost director adjunct (comercial) pe perioada când staţiunea a fost condusă de Emilian Cărămidă. Între acea perioadă şi anul 1990, la conducerea staţiunii a fost adus, de la Bucureşti, un om de specialitate, Mihai Stănilescu, un mare om de turism, care, la începutul anului 1990, a fost înlăturat de către un grup de “revoluţionari”, conduşi de Dănuţ Moldoveanu – contabilul şef şi cel de care avea să depindă soarta Staţiunii până-n prezent.

Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.