Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Vintila Chelcea: “Cu PSD nu a facut nimeni o alianta durabila”

01 primar berbesti chelcea vintilaVintilă Chelcea, primarul oraşului Berbeşti, este de părere că presiunile politice din această perioadă nu vor afecta prea multe localităţi vâlcene, deoarece primarii nu depind atât de mult de politică pe cât cred politicienii de la Bucureşti. Personal, Chelcea nu are de gând să “migreze” la PSD, după ce traseismul politic a fost legiferat prin ordonanţa dată săptămâna trecută de Guvern, şi este de părere că, din păcate, oraşul pe care îl conduce “nu figurează pe hartă”.

Impact real: O dată cu unificarea dreptei, PNL – PDL, consideraţi că ascensiunea PSD va fi oprită?
Vintilă Chelcea: Tăriceanu este astăzi pesedist. Îmi pare rău, l-am simpatizat, dar gestul pe care l-a făcut acum a demonstrat că nu este omul pe care îl credeam noi. Consider că doctrinele de stânga, prin unificare, vorbesc aceeaşi limbă. Niciodată, unificarea partidelor de dreapta şi stânga nu au cum să aibă acelaşi spectru, aceeaşi concepţie. USL a fost din start un fiasco. Sunt şi la noi unii ahtiaţi după funcţii sau posturi, din partea dreptei, dar nu au nici o şansă. Avem noi grijă în campanie să le explicăm de ce. Eu sunt de acord ca dreapta să fie dreaptă, iar stânga să fie cu stânga, nu să facem o sută de partide, cu o sută de candidaţi. Dreapta politică românească a câştigat alegerile doar atunci când a fost unită. Va fi o alianţă durabilă. Cu siguranţă, ascensiunea PSD trebuie oprită. Cu PSD nu a făcut nimeni alianţă durabilă, nici ai mei, nici PDL. Ei îşi rezolvă problemele lor, restul sunt „sateliţi”. Ştiu să trateze toate problemele pentru ei şi de sus. Sunt adeptul unificării mişcării dreptei, am afirmat asta, şi nu o dată.

Impact real: Guvernul a votat ordonanţa de urgenţă iniţiată de vicepremierul Liviu Dragnea, care le permite aleşilor locali ca, timp de 45 zile, să treacă de la un partid la altul fără să-şi piardă mandatul. Consideraţi că, o dată cu această măsură, se legiferează traseismul politic şi dacă era, într-adevăr, necesară acum?
Vintilă Chelcea: Cât vor fi comuniştii la putere, nu o să facem niciodată treabă, nici peste 100 de ani. Suntem singurul stat comunist care a rămas în Europa, iar acest traseism legalizat este o mare tâmpenie, numai „lingăii” fac aşa ceva. De ce acum, înainte de alegeri? De ce nu au făcut acum un an acest lucru? Este în mod clar un mod de a face campanie electorală, să-i mintă şi să-i roage cu bani, cu scopul de a-i determina să treacă la partidul puterii. Se vor pune presiuni asupra multor primari. Sunt principiile comuniste, care nu se vor schimba niciodată. Pe primarii care fac acest pas consider că îi ia valul. Ce câştig este dacă eşti la un partid sau altul? Comunitatea te-a votat în funcţia de primar pentru valoarea de care ai dat dovadă în localitate. Ce vină au acei oameni că primarul face parte dintr-un partid care nu este la putere, deci nu are bani? Dacă este cineva care trece de la un partid la altul, inclusiv din rândul consilierilor noştri, înseamnă că este interesat de vreun post cald, de o funcţie mai bună, are alte interese. Cu alte cuvinte, toate acestea sunt pomeni electorale. Cu astfel de pomeni ne-am mai întâlnit şi în celelalte campanii electorale. Eu rămân liberal, cu riscul ca, şi în acest mandat, să nu primesc nici o coajă de pâine. Să ştiţi că liberalii sunt oameni sobri, nu sunt superficiali, nu se ţin de frivolităţi, pentru că au stat şi au luptat lângă partid. Sunt convins că o vor face şi acum; ei chiar cred în proiectul acesta, care înseamnă bătălia pentru Preşedinţia României. I-am văzut motivaţi. Dar eu nu cred că sunt probleme la Vâlcea, astăzi.

Impact real: Cum vă înţelegeţi cu consilierii locali şi care este relaţia pe care o aveţi cu viceprimarul social-democrat? Să înţelegem că la Berbeşti încă mai funcţionează USL?
Vintilă Chelcea: Avem majoritate în Consiliul Local, iar cu viceprimarul mă înţeleg foarte bine, chiar dacă este de la PSD. Nu mă interesează, nici eu să mă duc la el la partid, nici el la mine, la PNL. Noi suntem aleşii localităţii Berbeşti şi trebuie să facem treabă aici, nu ne pune coroniţă comunitatea pentru că trecem de la un partid la altul. În principiu, găsim înţelegere în rândul consilierilor, chiar dacă uneori mai sunt voci ascunse din partea unora care îşi doresc funcţia de primar. Este numai un singur caz de acest fel.

Impact real: Prin absurd, ar exista ceva care v-ar putea determina să treceţi în „barca” puterii?
Vintilă Chelcea: Absurdul acesta nu se poate realiza decât pentru singur motiv: interesul comunităţii. Dar, cu sufletul, niciodată nu voi trece, eu sunt liberal prin concepţie. Poate aş trece la un partid de stânga, dar i-aş trăda, şi asta nu s-ar putea întâmpla decât pentru interesul comunităţii.

Impact real: Când aţi făcut primii paşi în politică şi pe cine aţi avut ca sfetnic?
Vintilă Chelcea: În politică am intrat în anul 1991. Primul liberal care a fost aici, în localitate, a fost un popă. Liberalii i-au trimis pe toţi cei care scriau şi citeau cu biblia, să o propovăduiască, şi unul s-a stabilit aici. A fost şi cel care a înălţat trei biserici. Acest întemeietor este unchiul meu, şi ne-a sfătuit să păstrăm tradiţia. Deci, a fi liberal, în neamul meu a rămas o credinţă statornicită.

Impact real: O dată cu deblocarea programelor europene, sunteţi pregătit să accesaţi fonduri pentru dezvoltarea localităţii?
Vintilă Chelcea: Aproape că aş renunţa la tot, cu condiţia să asfaltez drumul judeţean Milostea – Mateeşti – Berbeşti – Sineşti – Grădiştea, care are o lungime de 17 kilometri, un drum care arată jalnic, în situaţia în care se fac asfaltări în localităţi prin care trec 5 maşini pe zi. Este important, în primul rând, pentru că pe aici se face transportul de cărbune, maşinile de tonaj mare l-au distrus. În al doilea rând, în acest oraş nu ai unde să parchezi, ce s-a făcut până acum sunt nişte cârpeli, iar valoarea tuturor cârpelilor care s-au făcut în ultimii 10 ani, adunată, ar putea fi un strat de asfalt al acestui drum, de la un capăt la altul. Aceasta este valoarea tehnică a gândirii în acest judeţ. Se gândeşte că mai bine cârpim câte o groapă, iar petecul cade după o săptămână, şi cred că în acest fel scapă de populaţie, care nu le mai scoate ochii. Este jenant.

Impact real: Lucrările pentru campusul şcolar au fost demarate în 2007, în cadrul programului „Campus Şcolar”, al Ministerului Educaţiei, realizându-se în proporţie de doar 32%. De atunci, lucrările au fost sistate, din cauza lipsei de fonduri, iar astăzi construcţia este în ruină. Care este situaţia proiectului?
Vintilă Chelcea: În urma interpelării depuse de senatorul Dan Niţu în Parlament, referitoare la situaţia proiectului de dezvoltare şi modernizare a campusurilor, i-a amintit ministrului Educaţiei că situaţia de aici trebuie rezolvată de urgenţă. S-a găsit soluţia deschiderii unei linii de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional, Domeniul major de intervenţie 3.4., „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă. În prezent, aşteptăm să semnăm contractul de finanţare, pentru că tot ce a depins de primărie s-a făcut. A participat o echipă formată din constructori, reprezentanţii liceului şi ai primăriei, care timp de două luni au muncit pe brânci să pună la punct toată documentaţia proiectului care a fost cerută. Au fost 3200 de semnături strânse numai ale mele, o adevărată
nebunie. 32 de bibliorafturi sunt la Bucureşti, maculatură, nu glumă. De patru ori am cărat la Bucureşti hârtii. Nu este nici o problemă că le facem, dar aş vrea să văd şi rezultatul. Construcţia a început în anul 2007 şi sperăm acum ca proiectul să se finalizeze până în anul 2015, dacă primim banii. În rest, cererile noastre au fost admise. Proiectul are o valoare de 195 de miliarde de lei vechi.

Impact real: În urma calamităţilor naturale, s-au alocat 12 milioane de euro judeţului Vâlcea, sumă care, în cea mai mare parte, va fi folosită pentru refacerea drumurilor judeţene afectate. Consideraţi că banii trebuiau daţi către localităţi?
Vintilă Chelcea: Nici nu mă gândeam, noi nu am primit nici un leu. Au dat bani, dar, ca şi în alte comune, se vor reface numai drumurile judeţene, de parcă doar pe acestea au năvălit apele. Nu s-au dat bani pentru refacerea zonelor calamitate din localităţi. S-au dat trei miliarde pentru refacerea podului, dar cu aceşti bani nu au ce face. Aceasta este o lucrare care are 60 de ani vechime, pentru care trebuiau să fie prevăzuţi bani. Ei repară lucrări pe care l-au făcut acum cinci ani, cu firme de doi lei, care nu au respectat tehnologia, cu proiectanţi care nu sunt în stare să facă un studiu topografic. Ei bine, nu merge: cu cârpeli nu faci niciodată ceva bun! Va fi o spoială înainte de campanie, să spună că au făcut ceva, dar s-ar putea să cadă podul înainte de a se apuca. Eu cred că nici nu sunt banii aceştia, pentru că efectiv trebuiau să-i încredinţeze direct, pentru fiecare calamitate în parte.

Impact real: Ponta a declarat că economia României „duduie”. Atunci, de ce consideraţi că nu sunt bani pentru remedierea stricăciunilor produse de calamităţi?
Vintilă Chelcea: Mai proastă situaţie în economie decât acum nu a fost niciodată. Toţi comercianţii de pe raza oraşului Berbeştiului se vaită că sunt cu vânzările la pământ, pentru că nu mai sunt bani. Nu am creat nici un loc de muncă în ultimii cinci ani la nivel de localitate, dimpotrivă, multe firme se închid. Eu am peste 15 apartamente ale căror locatari nu au de unde să-şi achite chiria acea mizerabilă, şi nici nu ştiu ce să fac cu ei. Nu pot să îi dau afară, pentru că lumea nu are bani. S-a creat o letargie la nivel naţional. Inclusiv persoanele înregistrate conform Legii 416 nu vor să mai facă treabă. Consider că poporul român şi-a pierdut cei şapte ani de acasă, i-a redus la şase, apoi la cinci. Nu mai are lumea nici un pic de conştiinţă, am ajuns să le curăţăm noi şanţurile şi să le facem curat, după care sunt cetăţeni extrem de supăraţi că le-am lăsat fânul la poartă. Avem probleme deosebite cu oamenii, nimeni nu mai vrea să facă nimic. Nici terenurile nu se mai lucrează, jumătate dintre ele sunt nemuncite, pârloagă, iar jumătate au fost distruse de ploi.

Impact real: În această toamnă va începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Din poziţia dumneavoastră, de reprezentant al acestei comunităţi, cum o vedeţi?
Vintilă Chelcea: Va fi o campanie foarte grea pentru noi, pentru că judeţul este roşu. Dacă văd trei trandafiri, iar sub ei un slogan plăcut auzului, îl votează. Pe Iohannis, lumea nu-l înţelege, el este neamţ, spune două vorbe în care cuprinde tot. Nemţii vorbesc puţin şi fac multe. Oltenii şi moldovenii s-au învăţat să-i minţi mult, chiar dacă nu primesc nimic. În schimb, neamţul spune da sau nu. Eu am peste 300 de oameni din localitate care lucrează în Sibiu, cel mai frumos oraş, la ora actuală, din România, în care s-au creat foarte multe locuri de muncă. Scrie pe toate magazinele „angajăm”. Şi eu aş vrea să scrie la noi administratorii că au nevoie de personal. Dar noi nu avem nemţi, noi avem pesedişti, care merg pe sloganul „desfiinţăm totul, vindem, dărâmăm”. Nu ne place de Iohannis. Românul, dacă nu îl minţi, nu ai făcut nimic, aşa se simte el bine. Îl voi susţine pe Iohannis. Eu şi pe rege îl vreau, care este tot neamţ. Voi face tot ce depinde de mine să fie preşedintele acestei ţări, cu toate că nu l-am cunoscut personal, dar am timp să-l cunosc.

Impact real: Se va organiza ziua oraşului?
Vintilă Chelcea: Nu se face, din lipsă de bani. Am făcut o singură dată această manifestare, dar ca să o faci trebuie un miliard de lei vechi, şi nu am aceşti bani.

Impact real: Consideraţi că există discrepanţe între anumite localităţi ale judeţului, referitor la alocările financiare care s-au făcut, şi modul cum s-au dezvoltat?
Vintilă Chelcea Da, partea de sud a judeţului are pile la Ierusalim, iar pe partea noastră nu există astfel de relaţii. Oraşul Berbeşti este jos, nu îl putem numi european, nu este pe nici o hartă. Dacă, atunci când s-au făcut anvelopări la blocuri, Horezu a primit finanţare pentru 15 blocuri, eu nu am primit pentru nici unul.
Claudia Şchiopu


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.