• Doi soţi cu autism din Costeşti trăiesc de pe o zi pe alta într-un fost adăpost de animale
• Trebuie să aibă grijă de copilul lor, de trei anişori
Îngrijoraţi de faptul că viaţa a devenit, în ultimul timp, o adevărată provocare, iar greutăţile cu care se confruntă în fiecare zi par să se înmulţească peste măsură, membrii unei familii din comuna vâlceană Costeşti solicită disperaţi atenţia autorităţilor şi oricărei persoane care este dispusă să le dea o mână de ajutor. Vasile (33 de ani) şi Mirabela (25 de ani) Şontrop formează de câţiva ani o familie cu totul şi cu totul aparte. Amândoi sunt surdo-muţi şi suferă de o formă agravată de autism, iar acum locuiesc într-un fost grajd pe care l-au amenajat cum au putut ca pe un cămin.

Tineri fără speranţă

Povestea lor este pe cât de simplă, pe atât de impresionantă. Particularităţile bolii de care suferă şi lipsa unei educaţii elementare i-au determinat pe mulţi dintre cei care au intrat în contact cu Vasile şi Mirabela, de-a lungul anilor, să-i ocolească şi să-i ignore, fapt care i-a izolat şi mai mult pe tineri. Au trăit departe de prieteni aproape toată viaţa, singurul sprijin avut vreodată fiind familiile lor. Destinul a făcut ca cei doi să se întâlnească întâmplător şi să se placă pe loc. Cu toate că familiile celor doi au înţeles că viaţa lor avea să fie şi mai grea din momentul în care au hotărât să rămână împreună, nimeni nu s-a împotrivit ca Vasile şi Mirabela să-şi unească destinele. Au înţeles că se iubesc şi că-şi doresc să-şi trăiască viaţa împreună, indiferent de greutăţile pe care aveau să le întâmpine. În urmă cu trei ani a venit pe lume şi David, cea mai preţioasă comoară a celor doi tineri. Aşa cum puţini se aşteptau, copilul este perfect sănătos şi dă dovadă de o inteligenţă ieşită din comun pentru vârsta sa. Vasile, Mirabela şi David au locuit în casa surorii gemene a lui Vasile, Mirela Tudor, până când tatăl acestora le-a oferit propria locuinţă, în urmă cu aproximativ un an. Deşi nici situaţia materială a surorii şi tatălui lui Vasile nu era una foarte bună, aceştia au pus mână de la mână şi au transformat fostul grajd din capătul uliţei într-o adevărată locuinţă. Acum, cei trei membri ai familiei Şontrop pot spune că au propria gospodărie, chiar dacă toată avuţia lor se rezumă la o cameră şi o bucătărioară, câţiva metri pătraţi în jurul fostului grajd şi câteva unelte. Traiul le este îngreunat de lipsuri, cei doi fiind declaraţi inapţi pentru prestarea unei profesiuni. „Doar Vasile mai munceşte din când în când, atunci când oamenii îl mai cheamă la treburi uşoare, prin gospodării. Nimeni nu prea se încumetă să-l tocmească, din cauza afecţiunilor sale. Îl mai ajutăm noi cu ce putem, dar nu ştiu până când, că viaţa e tot mai grea. Eu iau salariul minim pe economie, iar soţul meu puţin mai mult.”, spune sora lui Vasile, Mirela Tudor.

Pensie mizeră

Potrivit acesteia, Vasile şi Mirabela beneficiază împreună, de la stat, de ajutoare băneşti în valoare totală de aproximativ 450 de lei, bani prea puţini pentru ca aceştia să poată supravieţui pe cont propriu. Singura dorinţă a Mirelei Tudor este ca autorităţile abilitate să reconsidere dosarul fratelui ei şi să-i acorde o pensie puţin mai mare pentru handicapul său. „În acte este trecut cu handicap de gradul III, aşa cum este trecută şi Mirabela. Situaţia fratelui meu este însă una mult mai gravă, şi specialiştii care au întocmit certificatul de încadrare a handicapului său ar trebui să revină asupra cazului. De asemenea, amândoi sunt trecuţi în acte că sunt capabili de a presta activităţi profesionale în proporţie de 30%. În cazul acesta, cine să-i angajeze, cine să le ofere posibilitatea de a-şi câştiga existenţa? Din cauza handicapului lor, nimeni nu vrea să-şi rişte pielea angajându-i. Aşa că mai bine îi lasă să moară de foame…”, spune descumpănită Mirela Tudor. Femeia spune că ar merge la capătul lumii pentru cei trei, însă nu ştie cui să ceară ajutorul pentru ameliorarea situaţiei acestora. Va merge din nou la Râmnicu Vâlcea, în încercarea de a-i îndupleca pe inspectorii de la Asistenţă Socială pentru reevaluarea dosarului fratelui său, în vederea alocării unei pensii de handicap mai mari.

Speranţa vine de la exploatarea minieră

O altă problemă cu care se confruntă de ani de zile familia Mirelei Tudor este banda magistrală care transportă piatra de calcar de la exploatarea minieră din apropiere, chiar prin gospodăria sa. Soţul Mirelei, Gheorghe Tudor, spune că a depus de nenumărate ori memorii la Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea pentru a găsi o soluţie în privinţa benzii care îi trece prin curte, dar că nu a primit nici un răspuns. „Am solicitat plata unei chirii, pentru că banda se află pe terenul meu, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am solicitat repararea benzii, pentru că plasele care o îngrădesc sunt rupte, iar pietrele cad în neştire în curte, dar iar n-am primit nici un răspuns. Dacă cei de la Miniera ne-ar acorda, aşa cum cred că este normal, nişte bani pentru transportul calcarului prin curtea noastră, am putea să-i mai ajutăm şi pe Vasile şi pe Mirabela să ducă un trai mai bun. Văd însă că orice încercare de a discuta şi de a ajunge la o înţelegere cu ei este inutilă. Nu mai ştim ce să facem.”, spune bărbatul. Pentru rezolvarea acestei probleme, Mirela Tudor este dispusă să apeleze la cele mai înalte foruri şi chiar să ajungă la Bucureşti. „Deocamdată, voi cere ajutorul conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru că am auzit că domnul Ion Cîlea este una dintre puţinele persoane care ne-ar putea ajuta.”, mai spune Mirela Tudor.
• Alina MONEA