Valerian Alexie, primarul comunei Mateeşti, explică într-un interviu acordat cititorilor Impact real ce l-a determinat să-şi dorească o astfel de funcţie în administraţie, dar şi care sunt proiectele prioritare pentru anul 2014. Dacă a reuşit să formeze o echipă după numai un an şi jumătate de mandat şi dacă este greu să răzbeşti într-o perioadă vitregită de fonduri aflăm în rândurile de mai jos.
Impact real: Vă gândiţi să daţi în administrare sistemul de alimentare cu apă operatorului regional Apavil?
Valerian Alexie: Eu şi primarul de la Berbeşti lucrăm la mai multe proiecte în asociere, nu numai la alimentarea cu apă şi canalizare. Apavilul vrea să le dăm noi în gestiune şi exploatare un proiect realizat cu multe chinuri? Nu pot fi de acord. Pe cei de la Apavil nu-i interesează de unde avem noi sursa de apă, pentru că puţurile forate care au fost făcute anterior se pare că, după câţiva ani, nu s-au dovedit a fi eficiente pentru noi. Atunci, dacă în urmă cu câţiva ani, Primăria Alunu, având în gestiunea localităţii uzina de apă, a modernizat-o, iar proiectul tehnic a prevăzut pentru Mateeşti un bazin de 500 de metri cubi, în punctul cel mai înalt şi pe hotar, nu ne mai lipsea decât ca de la Alunu să împingem apa în bazin şi să ne racordăm la ea, ceea ce am făcut imediat. Văzând că lumea are apă potabilă şi că nu mai sunt întreruperi, oamenii m-au întrebat dacă există posibilitatea să le aducem şi lor apă. Le-am adus, avem deja şase kilometri unde am făcut branşările. Noi cumpărăm metrul cub cu 3 lei şi vindem apa cu 4 lei.
Impact real: Aveţi posibilitatea să susţineţi reparaţia sistemului de alimentare cu apă, şi aici mă refer atât la personal, cât şi la costul pe care îl implică acest lucru?
Valerian Alexie: În momentul de faţă, nu am decât un om care se ocupă de acest lucru, şi care are funcţia de casier, şi acoperă cele peste 600 de gospodarii branşate. În mod normal, la volumul de populaţie pe care îl avem branşat la ora actuală ne-ar trebui trei angajaţi: unul pentru citire, facturare şi încasare şi încă doi care să asigure întreţinerea şi reparaţiile sistemului. Nu-i avem, pentru că posturile sunt blocate. Mă gândesc ca, de anul viitor, să înfiinţez o asociaţie pe lângă primărie, pentru ca, în cazul în care, de exemplu, am nevoie să igienizez şcolile sau să reabilitez primăria, să nu mai fiu nevoit să apelez la firme private, pe bani grei. M-am gândit să încep cu patru angajaţi.
Impact real: Mai mulţi primari au fost încântaţi de o astfel de idee şi, până la urmă, au renunţat. De ce consideraţi că ar fi un succes punerea în practică a unei astfel de asociaţii?
Valerian Alexie: Programul pe care îl am pentru Mateeşti este unul stufos şi ambiţios. Nu am înfiinţat încă acest SRL, pentru că nu am găsit până acum o persoană care să administreze această firmă. Nu vreau să mă rezum prin această asociaţie la a întreţine doar un parc, o şcoală sau altă clădire, vreau să fac şi achiziţii de fructe. De exemplu, anul 2013 a fost cel mai puternic în ceea ce priveşte recolta de fructe. Dacă nimeni nu s-a ocupat de achiziţie, să le dea mai departe magazinelor mari, dacă ne uităm că toate merele şi prunele s-au dus la ţuică, vedem că, practic, oamenii au ţuică pentru zece ani, dar nimeni nu a vândut ceva, să câştige un ban. Sunt multe variante prin care se poate face treabă, prin care oamenii pot munci, astfel încât să-şi scoată şi ei un salariu.
Impact real: Unde lucrează oamenii din localitatea dumneavoastră?
Valerian Alexie: Aproape 100 de persoane lucrează la fabrica mea, 50 la mina de la Berbeşti, dar mai avem şi câteva societăţi de construcţii care mai absorb şi ele forţa de muncă şi câteva magazine. Practic, dacă s-ar pune sistemul la punct, nici nu ar trebui să avem oameni în şomaj. Cetăţenii au pierdut obiectul muncii, în sensul de a munci în aşa fel încât să câştige şi un ban din activitatea lor şi, în special, a tineretului, pentru că nu li s-a oferit posibilitatea. De exemplu, noi nu avem nici un petec de pământ care să ţină de domeniul public, pe care să-l dau pe nimic unui investitor care dorea să vină în Mateeşti şi să facă o fabrică de tapiţerii pentru scaune. La acea fabrică ar urma să fie angajate 50 de femei din comună. Problema este că nu avem teren. Am fost cu dânşii pe un loc privat, dar mi-au spus că nu doresc să investească, dacă terenul nu le aparţine. Oamenii ţin la proprietate foarte mult, nu vor să îşi vândă pământul. Avem câteva ferme de vaci, oi şi capre în comună; sunt cazuri în care nici măcar 10% din suprafaţa de teren pe care funcţionează nu o au în proprietate, deşi aveau posibilitatea să o cumpere. Oamenii au ales atunci varianta arendării suprafeţei respective, dar recunosc că, în cazul fermelor, stăm bine. Din 4.000 de hectare de păşune pe jumătate din suprafaţa comunei, pe 800 de hectare este deja prea încărcat terenul în ceea ce priveşte capetele de animale. Dacă ne ducem spre Berbeşti găsim câmpuri nepăşunate, necosite şi nemuncite, dar localnicii nu vor să înstrăineze pământul.
Impact real: Ce investiţii aţi reuşit să faceţi din bugetul local în anul 2013?
Valerian Alexie: Cu toţi banii pe care i-am avut în bugetul local m-am dus către investiţii: apă şi drumuri. Restul au fost repartizaţi pentru funcţionare, salarii şi utilităţi. Am achitat 5 miliarde de lei vechi numai pentru investiţii din fondurile proprii. Nu am repartizat în altă parte bani, decât pentru apă şi drumuri.
Impact real: Care sunt cele mai mari necesităţi ale oamenilor din Mateeşti?
Valerian Alexie: Stringentă este infrastructura, îndeosebi apa şi drumurile. Dacă există aceste facilităţi în comunitate, abia atunci poţi avea pretenţia şi speranţa ca tinerii să rămână sau să se reîntoarcă în comuna natală, să investească aici. Ne-am săturat să facem mereu pietruiri de drumuri, acum vom mai face şi câteva plombări, dar nu avem posibilitatea financiară să realizăm mai mult, în materie de infrastructură. Vom lucra acolo unde, în urma introducerii conductei de apă, s-a mai rupt drumul şi, dacă tot am prins perioada aceasta, de sfârşit de an, şi pământul este puţin îngheţat, este bine să facem recondiţionarea. Eu nu sunt de acord cu cârpeli la drumuri. Dacă tot mă apuc să fac un lucru fac o porţiune, să zicem de un kilometru, dar vreau să torn şi stratul de asfalt şi să fac şi şanţuri betonate, altfel mai bine nu fac.
Impact real: Care este situaţia la nivelul comunei în ceea ce priveşte infrastructura rutieră?
Valerian Alexie: Acum încercăm să înfiinţăm GAL-ul Berbeşti, care va cuprinde comunele limitrofe, iar prin acest GAL vom încerca să accesăm câteva proiecte. Mi-ar plăcea să putem accesa proiecte pe infrastructură, deoarece noi mai avem 47 de kilometri de drumuri comunale şi săteşti de reabilitat. Inclusiv drumul judeţean este foarte tranzitat, deoarece este „Drumul Cărbunelui”, mina încă mai funcţionează şi tranzitează localitatea o mulţime de maşini de tonaj mare şi chiar maşini mici. În plus, legătura Craiova-Bălceşti, către Horezu se face mai des pe acest drum, fiind puţin mai bun decât celelalte şi, în consecinţă, avem un trafic destul de mare.
Impact real: V-aţi gândit la un proiect pentru amenajarea unei baze sportive în localitate?
Valerian Alexie: Dacă va exista un proiect pentru baze sportive, categoric, vom accesa. A existat în urmă cu câţiva ani un program bun pe Ordonanţa 7, pentru care au fost alocate sume importante, dar ce să facem dacă cei care au fost înaintea noastră nu au vrut? Doar cei care şi-au dorit să facă ceva pentru comunitatea lor au reuşit.
Impact real: Veniţi din mediul de afaceri. Ce v-a determinat să vă doriţi o astfel de funcţie, şi cum aţi găsit primăria?
Valerian Alexie: Sunt omul care munceşte 12 ore pe zi, îmi iubesc comuna. Când am venit în această primărie, am găsit multă mizerie şi aparatul administrativ înglodat în datorii. La o săptămână după ce am câştigat alegerile, am cerut să se facă un audit. Rezultatul a fost dezastruos: aveam mult mai multe datorii decât mă aşteptam, şi trebuia să fac ordine. În ceea ce priveşte angajaţii acestui aparat administrativ, am încercat împreună să formăm o echipă. Sunt absolvent al unor studii care au la bază munca printre oameni şi nu mi-am făcut nici un fel de probleme, simt atunci când omul nu trage cu mine la căruţă. Este amprenta celor foarte mulţi ani de experienţă, a tot ceea ce însemnă să clădeşti şi să menţii la un nivel destul de mare o afacere. Nu este uşor, trebuie să ai suficient calm, să-i explici omului ce are de făcut, determinându-l să înţeleagă ce vrei tu de la el.
