Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Valceanul Constantin Rotaru, primul pe lista PAS

59657_180983255375025_658825636_nPreşedintele Partidului Alternativa Socialistă, Constantin Rotaru, este cap de listă la alegerile europarlamentare din 25 mai.

Un CV impresionant
Constantin Rotaru s-a născut la data de 23 iulie 1955, în comuna Dănicei, judeţul Vâlcea. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Bucureşti, urmând un masterat şi un doctorat în Economie, publicând şi trei lucrări despre fiscalitate şi socialism.
A lucrat ca şef de secţie la Asociaţia Economică Intercooperatistă de Producţie Industrială din Vitomireşti (1976-1977), preşedinte al Cooperativei de Producţie, Achiziţie şi Desfacere a Mărfurilor din Dănicei (1977-1978) şi apoi ca şef al Atelierului de Producţie Serigrafică din cadrul Întreprinderii de Producţie, Prestări şi Construcţii din Râmnicu Vâlcea (1978-1990).
În anul 1977, a devenit membru al Partidului Comunist Român.
După 1990, a înfiinţat o societate pe acţiuni (SC Rotarexim SA Râmnicu Vâlcea), unde îndeplineşte funcţia de director general. În acelaşi an devine membru al Partidului Socialist al Muncii (PSM) şi preşedinte al Comitetului Judeţean Vâlcea al PSM. În legislatura 1992- 1996 a fost ales deputat de Vâlcea în Parlamentul României, pe listele PSM (Partidul Socialist al Muncii). La data de 5 aprilie 2004, după ce Partidul Socialist al Muncii, la modul cel mai ilegal şi abuziv, a fost înglobat în PSD, foştii membri ai PSM s-au reorganizat, au reînfiinţat partidul sub o nouă denumire, Partidul Alianţa Socialistă şi, la primul congres al acestei formaţiuni politice, a fost ales preşedinte. Partidul Alianţa Socialistă (PAS) devine membru al Partidului Stânga Europeană (PSE), iar Constantin Rotaru este ales membru al Consiliului Preşedinţilor în Partidul Stânga Europeană. Din dorinţa de a le arăta românilor că există şi o altă opţiune politică în afara celei neoliberale, care s-a dovedit a fi falimentară, la 22 noiembrie 2009, a candidat la Preşedinţia României. Astăzi este candidatul Partidului Alternativa Socialistă la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, fiind primul pe lista de candidaţi: „PAS este singurul partid socialist din România şi are obligaţia să participe la toate alegerile. Eu mă bucur că am reuşit să participăm, chiar şi în condiţiile în care legea alegerilor europarlamentare este discriminatorie, antidemocratică şi anticonstituţională, o lege care efectiv pune foarte multe oprelişti în faţa candidaţilor care fac parte din partidele neparlamentare.”, a declarat Constantin Rotaru.

Prima iniţiativă: valorificarea producătorului român
 
În cazul în care românii îl vor vota şi va ajunge în Parlamentul European, Constantin Rotaru s-a gândit deja la o primă iniţiativă pe care o va propune la Bruxelles. Este vorba de valorificarea producătorului român care, după ‘89, a avut de suferit, produsele româneşti nemaiputând fi comercializate nici pe piaţa românească: „Aş vrea să fac numai două trimiteri. Aţi auzit probabil că viţa-de-vie românească trebuie scoasă din pământ pentru că nu este bună sau că, potrivit regulilor impuse de UE, laptele vacilor nu mai poate fi valorificat pe piaţă. Eu, ca român, trebuie să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a nu mai admite această situaţie revoltătoare. Aici este vorba, de fapt, despre o luptă a companiilor europene şi multinaţionale împotriva producătorului român. Este vorba despre eliminarea producătorului român, pentru a veni ei cu chimicalele lor. Un europarlamentar are obligaţia să se documenteze şi să se bată atât cât trebuie pentru a apăra interesele poporului român şi ale României în Uniunea Europeană. Din păcate, europarlamentarii şi miniştrii Guvernului român nu fac eforturi în acest sens.”, a mai precizat candidatul PAS, Constantin Rotaru.

Constantin Rotaru: „Am făcut eforturi extreme ca să ţin în viaţă ideea socialistă”

În această campanie electorală, Constantin Rotaru se bazează pe membrii şi simpatizanţii partidului, pe oamenii care s-au săturat de promisiunile mincinoase ale actualilor guvernanţi şi de viaţa tot mai grea pe care o trăiesc în ultimii 25 de ani, dar şi pe tinerii care, într-un număr tot mai mare, conştientizează nevoia înlocuirii acestui capitalism şi a politicilor neoliberale care se dovedesc a fi falimentare. „Avem avantajul că în Partidul Alternativa Socialistă (PAS) sunt nişte oameni extraordinari, care nu aşteaptă nici berea, nici micii şi nici găleata cu eventuale alte cadouri. Ei înţeleg fenomenul şi chiar activează. Din păcate, printre alegătorii care nu vor merge la vot sunt foarte mulţi dintre cei care, dacă am fi putut ajunge cu mesajul la ei, ar vota candidaţii Partidului Alternativa Socialistă. Eu îi asigur că, dacă află, este bine să meargă la vot, să voteze SOARELE, pentru că noi nu-i vom înşela. Un exemplu îl au în persoana mea. Eu fac politică din 22 decembrie 1989, din momentul în care am văzut că cei care au dat lovitura de stat în ’89 nu au absolut nici un gând bun pentru România. Am 25 de ani de viaţă politică, am fost parlamentar în perioada 1992-1996, puteam să nu ies din Parlament până astăzi, dar condiţia ar fi fost una simplă şi validată de traseiştii politici: să trec la alte partide. Consider însă că în viaţă trebuie să ai principii, iar principiile mele sunt socialiste. Sunt un apărător al principiilor şi valorilor socialiste, pentru că numai societatea socialistă poate crea condiţiile necesare pentru o viaţă mai bună. Am rămas socialist şi am făcut eforturi extrem de mari ca să ţin în viaţă ideea socialistă.”, a concluzionat Constantin Rotaru.

Guvernanţii de după ’89, vinovaţi de crime economice

În opinia candidatului PAS, Constantin Rotaru, toţi cei care au adus România în actuala situaţie de subdezvoltare şi disoluţie se fac vinovaţi de crime economice, trădare şi genocid, iar astăzi au tupeul să vină din nou cu promisiuni de reindustrializare a României: „Vânzarea mult subevaluată a întreprinderilor româneşti, urmată de restrângerea activităţii acestora, închiderea şi demolarea lor sunt fapte care pot fi încadrate în codul penal drept crime economice, pentru care vinovaţii trebuie judecaţi şi condamnaţi în conformitate cu gravitatea faptelor lor. Toţi cei care au desfiinţat marile noastre întreprinderi, au distrus agricultura, au desfiinţat institutele de cercetare, şcoli şi spitale, au obligat milioane de români, în majoritatea lor tineri şi buni profesionişti, să emigreze în căutarea unui loc de muncă au tupeul nemăsurat să promită că vor crea locuri de muncă, că măresc salariile, că măresc pensiile, că micşorează impozitele etc. Ei, cei care au închis şi chiar demolat întreprinderile noastre, promit reindustrializarea României. Ei, cei care au distrus sistemul de irigaţii făcut cu multe eforturi de părinţii noştri, ne spun acum, după 25 de ani, că vor construi un nou sistem de irigaţii. Ne întrebăm: când şi unde?”, spune Constantin Rotaru.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.