Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Ungureanu se mai gandeste daca ataca hotararea din Consiliul Local

Prefectul Petre Ungureanu a spus că trebuie să se mai gândească şi să analizeze cu atenţie hârtiile înainte de a decide dacă va ataca sau nu în Contencios administrativ hotărârea care l-a transformat pe Mircia Gutăun cetăţean de onoare al Râmnicului.

„Am nevoie de timp, să-mi fac o imagine”

Pe 27 ianuarie, primarul din Râmnicu Vâlcea a fost condamnat definitiv la 3 ani şi jumătate de închisoare prin sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. „Dacă nu a fost un punct distinct pe ordinea de zi sau este ceva în neregulă cu actele, atunci este un lucru grav şi va trebui să văd ce fac atunci când îmi va veni hotărârea. Am înţeles că s-a modificat şi regulamentul, de aceea cred că e nevoie de timp, să îmi fac o imagine”, a afirmat Ungureanu. Potrivit legii, scrutinul electoral pentru alegerea unui nou primar ar urma să aibă loc la  90 de zile de la data condamnării, prin urmare este de aşteptat ca, la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii aprilie, cetăţenii să fie chemaţi la urne. Termenul mai poate fi întârziat numai dacă Mircia Gutău va contesta ordinul prefectului în instanţă.

Macovei spune că Gutău trebuia exclus de mult timp

Chiar şi pedeliştii s-au întors împotriva lui Ungureanu. Europarlamentarul PD-L Monica Macovei, a declarat recent că primarul din Râmnicu Vâlcea trebuia deja să fie exclus din partid, deoarece pe numele său există o condamnare definitivă de trei ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită. „În opinia mea, Mircia Gutău trebuia să fie deja exclus din partid, pentru că există o condamnare definitivă. Acele căi extraordinare de atac practic nu au cum să schimbe nimic şi chiar dacă schimbă, atunci se schimbă şi decizia partidului”, a declarat europarlamentarul PD-L. În opinia Monicăi Macovei, faptul că primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a fost condamnat la închisoare cu executare confirmă că PD-L „nu intervine în justiţie”.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.