Sunteţi aici: Pagina principală // Fapt divers

Suspect de proxenetism, retinut de politisti

Poliţiştii din Drăgăşani au reuşit prinderea în flagrant şi reţinerea unui suspect de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, precum şi a persoanei care practica prostituţia la îndemnul acestuia. Astfel, în noaptea de 27 ianuarie 2011, în urma unei acţiuni organizate în municipiul Drăgăşani, poliţiştii l-au reţinut pe A.C, de 29 de ani, din comuna Strejeşti, judeţul Olt, care primise de la două persoane suma de 100 de lei în schimbul căreia, cu înlesnirea sa, numita D.M., de 19 ani, din Drăgăşani, urma să întreţină cu cei doi raporturi sexuale. Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări faţă de bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, iar faţă de tânăra trimisă „la produs” pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie, fapte prevăzute de articolele 329 al.1 şi 328 din Codul Penal. Băbatul a fost reţinut de anchetatori pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.