Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Şuşani, poarta de intrare a judeţului

Şuşaniul este un pământ nunţit cu semeţia dealurilor care înconjoară localitatea aşezată în sudul judeţului, în Regiunea Soarelui, şi care îmbie trecătorul sa-i admire frumuseţile. Aici, satele se pierd printre livezi şi văi, strânse împrejurul turnurilor ascuţite şi albe al bisericilor care se înalţă sfioase, să nu tulbure armonia tabloului. Aşezarea este veche de dinaintea lui Decebal cel viteaz şi a lui Traian cel drept. Aici, pe acest pământ nu este loc, nu este piatră, zidire sau brăzdată de pământ unde să nu fie încrustat un crâmpei de istorie, din viaţa seculară a străbunilor acestor plaiuri. Primarul localităţii Şuşani, Gheorghe Satiu vorbeşte cu mândrie despre comuna sa, despre satele voievodale care au trecut cu demnitate prin istorie, menţionate în hrisoave şi mărturii documentare. „Din şoseaua care urmăreşte valea Beici se vede desfăşurându-se una dintre cele mai frumoase privelişti ale acestei aşezări. Şuşaniul este poarta de intrare a judeţului şi unul dintre cele mai frumoase ţinuturi ale Vâlcii. Numai când îi străbaţi văile umbrite de livezi, spintecate de apele domoale ale pârâului Beica, acoperite de lanurile îmbelşugate şi dealurile îmbrăcate cu plantaţii de viţă-de-vie, înţelegi de ce iubim acest pământ unic”, ne spune primarul localităţii Şuşani, Gheorghe Satiu.

 

Comuna a fost locuită de moşneni

Potrivit tradiţiei, pentru denumirea localităţii Şuşani există două explicaţii, ambele plauzibile în aceeaşi măsură. Se presupune că denumirea vine de la, „susan”, plantă cultivată de strămoşi pe aceste locuri, preţuită pentru seminţele sale bogate în uleiuri şi cunoscută pentru puterile sale medicinale miraculoase. Pe de altă parte, bătrânii satului spun că denumirea aşezării poate fi dat de numele şoselei care urmăreşte valea Beici. Satele aşezării sunt vechi, menţionate în mărturii, astfel că datarea istorică a satului Şusani este la 4 iunie 1567, satul fiind locuit atunci de moşneni. Pe teritoriul actual al comunei Şuşani există satele Şusani, Râmeşti, Uşurei, Stoiculeşti şi Sîrbi, aparţinând celor două foste comune: Uşurei şi Rîmeşti. În anul 1642 este menţionat staul Râmeşti, avându-l ca întemeietor pe Badea Râmescu. Acesta venea din Râmeştii de Horezu, fiind trimis al Mânăstirii Horezu, ca demnitar, ca strângător al veniturilor mânăstireşti şi ca oficiant al serviciului divin. Satul Sîrbi este atestat documentar din anul 1531, fiind situat în partea de nord a comunei. Îşi trage numele de la coloniştii aduşi după tradiţie de Mircea cel Bătrân. Numele satului Stăiculeşti, sat de pe dealul cu acelaşi nume vine de la Stoica, numele boierului care a stăpânit pământurile respective. Uşurei, un alt sat din comuna Şuşani este denumit de la cei care au scăpat „uşor” de măcelul din Sârbeana, unde locuitorii au fost surprişi la o nuntă de năvălitorii turci şi măcelăriţi.

 

Legenda Stanei Mireasa

În timpul Imperiului Bizantin, turcii au cotropit ţările din partea de sud – est a Europei, amestecându-se în treburile interne ale ţărilor respective şi pretinzând tribut pentru a le lăsa în pace. În acea perioadă, inclusiv pământul românesc a fost deseori călcat de turci, aceştia ocupând teritorii şi impunând pretenţii la domnie în schimbul supunerii şi plăţii birului. Născut liber, poporul român nu s-a împăcat niciodată cu musafirii nepoftiţi şi s-a răzvrătit ori de câte ori a simţit că îşi poate redobândi libertatea, reuşind de multe ori să scutească ţara de birul otoman. În acea perioadă, Mehmed-beg, paşă de Nicopole, s-a amestecat în treburile Ţării Româneşti, ajungând ca, în anul 1522, să instaureze administraţia otomană în regiunile ţării. În acele vremuri tulburi are loc atacul oştilor turceşti asupra satului Sârbi, situat la confluenţa râului Sârbeana cu Bălşoara, pe Piscul Găţoii. Legenda spune că, în timpul unei nunţi, o oaste turcească cu coifuri s-a năpustit asupra nuntaşilor măcelărindu-i, omorând şi ginerele. Rămasă fără ajutor, Stana, mireasa acelei nunţi, a încercat să scape pentru a nu fi siluită şi omorâtă, aruncându-se în fântâna din vârful dealului. Bătrânii satului spun că, de atunci, locul a luat denumirea „Stana Mireasa”. După multă vreme, când Piscul Găţoi a fost brăzdat mai adânc pentru a se planta pomi, au fost descoperite oseminte umane, probabil cimitirul satului dispărut în urma atacului oştilor otomane. Autorităţile vremii le-au cinstit memoria printr-o slujbă de pomenire şi ridicarea unei cruci din piatră. Documentele şi legendele locului glăsuiesc cu claritate despre istoria acestei vetre şi despre oamenii ei. Mărturiile istorice confirmă din plin că în acest ţinut vâlcean a existat o intensă viaţă, că satele acestei aşezări s-au dezvoltat continuu, că au existat oameni învăţaţi care au consemnat în cronicile vremurilor procesul evoluţiei acestei comunităţi.

 

Peisajul aminteşte de amfiteatrele dacice

Îmbrăţişat de dealuri, Şuşaniul, care în unele locuri se apropie de reverenţe, în altele se îndepărtează, urcând spre apus şi ocolind în largi unduiri întreg spaţiul natural este, de fapt, un colţ de Rai. Aşezată în depresiunea Olteţului, în partea de miazănoapte a Olteniei, la stânga Soarelui care răsare, Şuşaniul este o aşezare minunată nu numai prin configuraţia lăsată de erele geologice, ci şi prin denumirile date de om acestui relief vâlcean blând, alcătuit din spinări ondulate, care coboară domol spre centrul puternic conturat de Valea Beica. Peisajul aminteşte de amfiteatrele dacice, cu tribune dispuse concentric în jurul arenei. Acest mic univers de pe Valea Beicăi este un adevărat tezaur de spiritualitate românească. Aici, omul a reuşit să dea o frumuseţe aparte cântecului popular, şi tradiţiei, să înfrumuseţeze pânza înălbită şi locul natal. De-a lungul timpului s-au cimentat interesante şi bogate tradiţii populare relevând cu pregnanţă vechimea şi frumuseţea acestor ţinuturi. La Şuşani, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel marchează miezul verii şi perioada seceratului grâului. În tradiţia locului, Sfântul Petru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. El umblă pe pământ îmbrăcat în straie ţărăneşti, singur sau însoţit de Dumnezeu şi are grijă de recolta de pe ogoare: „La noi, multe tradiţii s-au păstrat din vremuri îndepărtate. Ele ne reprezintă în ceea ce priveşte trecutul istoric, sunt zestrea lăsată de bătrânii noştri, căreia i-au dat strălucire aparte. Şuşaniul este o aşezare veche, de oameni gospodari şi cinstiţi, dar şi riguroşi în acelaşi timp”, ne spune primarul Gheorghe Staiu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.