Sunteţi aici: Pagina principală // Social

Stramutari pana in 2015 la Berbesti

Din cauza lipsei banilor, strămutarea celor 29 de gospodării din localitatea Berbeşti, aflate în pericol din cauza alunecării de teren produsă ca urmare a exploatării cărbunelui din punctul Preoteasa, se va face treptat, până în anul 2015. Utilajele Exploatării Miniere Berbeşti au ajuns la circa 100 de metri de cinci locuinţe ale oamenilor din satul Valea Mare, iar strămutarea şi despăgubirea cetăţenilor trebuie urgentate. „Locuinţele se află pe lotul pentru care Societatea Naţională a Lignitului are licenţă de exploatare până-n 2015. Sunt 29 de locuinţe care vor fi mutate gradual,18 în 2010 şi 2011, iar restul până în 2015. În afara perimetrului se mai află însă nouă gospodării care nu au fost luate în calcul. Aici apare problema comunicării, a faptului că reprezentanţii SNLO nu au ajuns la o înţelegere legată de preţul caselor. Se impune mai ales urgentarea strămutării localnicilor din zona de est a localităţii. Din 2006, când au avut loc alunecările de teren, nu s-a luat nici o măsura în privinţa stopării acestui fenomen sau a despăgubirii oamenilor. Am înţeles că nu există nici o posibilitate financiară să se plătească oamenilor, dar aceştia vin zilnic la primărie că nu primesc bani, nu primesc case şi că li se distrug drumurile.”, a precizat primarul Berbeştiului, Vintilă Chelcea.

În lipsă de bani

Strămutarea celor 29 de gospodării şi despăgubirea proprietarilor pentru cele 122 de hectare de teren ajung la 15 milioane de lei, dar Societatea Naţională a Lignitului Oltenia nu are lichidităţi. Alte 27 de gospodării din cătunele Amzuleşti, Delureni şi Berbeşti Est sunt izolate din cauza exploatării. Sunt probleme din cauza localnicilor care nu ajung la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor cu reprezentanţii SNLO. „Cu unii ne judecăm de doi de ani şi tot n-am ajuns la o înţelegere. Nu sunt luate în considerare doar casele din satul Valea Mare, ci şi cele din preajmă, care vor rămâne izolate.”, a precizat Mihail Zamfiroiu, directorul Exploatării Miniere Târgu-Jiu.

Alunecări reactivate

Alunecările de teren din 2006 au fost reactivate pe data de 27 decembrie  anul trecut, iar satul Valea Mare este posibil să dispară de pe hartă în câţiva ani. „Oamenii au ajuns să ceară acum pentru o casă sau pentru o anumită suprafaţă de teren chiar de trei ori preţul celui practicat la Râmnicu Vâlcea, lucru care nu mi se pare deloc normal.”, a menţionat Nicolae Pandia, directorul Exploatării Miniere de Carieră Berbeşti. Zona Berbeşti-Est a fost predată pe rând mai multor firme, iar în momentul de faţă se află în competenţa Conversmin. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, colonelul Adrian Mesescu, a spus însă că există şi alte probleme în judeţ care impun luarea unor măsuri urgente: Ocnele Mari (emanaţii de gaze pe strada Alexandru Ioan Cuza); Berislăveşti, la limita cu judeţul Argeş, unde este afectată reţeaua de energie electrică; la Muereasca se circulă foarte greu pe drumul judeţean din localitate; la Perişani este nevoie de reabilitarea drumului forestier; la Păuşeşti Măglaşi cinci gospodării sunt în pericol de la alunecarile de teren. Probleme asemănătoare se înregistrează şi la Ştefăneşti, unde este nevoie de construirea unui şanţ; la Diculeşti, unde 20 de gospodării sunt în pericol; la Runcu – reabilitare urgentă a drumului, dar şi la Băile Olăneşti, unde podul peste care trece DJ 656 este degradat.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.