Primarul comunei Roşiile, Ştefan Marinescu, se află în fruntea administraţiei locale încă din anul 2004, fiind la al treilea mandat consecutiv. El a reuşit să reabiliteze şi să modernizeze şcolile, să asfalteze drumuri, să amenajeze căminele culturale din localitate şi să construiască poduri, acestea fiind printre marile investiţii realizate de când ocupă funcţia de primar. Lucrurile bine făcute pentru comunitate, dar şi experienţa vastă acumulată în administraţie au fost argumentele care l-au confirmat de fiecare dată pentru un nou mandat la Primăria Roşiile. În perioada următoare, principalul proiect pe lista de priorităţi a primarului este alimentarea cu apă şi canalizarea pentru comuna Roşiile, dar şi modernizarea prin asfaltare a drumurilor comunale.
Impact real: Faptul că bugetul unei primării nu mai depinde prea mult de hotărârile autorităţilor judeţene a rărit drumurile primarilor la Consiliul Judeţean?
Ştefan Marinescu: Ideea pe care s-a mers anul acesta, conform HG 14/2015, respectiv alocarea de fonduri destinate echilibrării bugetelor locale către primării, este una benefică. În opinia mea, drumurile făcute la Consiliul Judeţean ar trebui să devină poveste. Aşa cum a fost dată legea, ca fiecare primărie, inclusiv sumele colectate de la bugetul local, să aibă 15 miliarde de lei vechi ţine de bucătăria internă a fiecărei administraţii locale. Din totalul acesta, noi am primit 10,5 miliarde de lei vechi. Cu această sumă reuşim şi anul acesta să facem, cu fonduri din bugetul local, modernizări de drumuri. Voi insista mai ales pentru dalarea şanţurilor, pentru că degeaba pietruim drumurile, dacă le spală apa, pentru că nu avem rigole betonate. La noi, aproape toate drumurile comunale sunt în pantă, fără rigole betonate.
Impact real: De ce credeţi că există localităţi unde comunitatea nu are apă la robinet, dar au centre de informare turistică, parcuri, unde bălăriile cresc în voie, sau piscine? De ce credeţi că astfel de proiecte au prins contur înaintea investiţiilor importante pentru comunităţile respective?
Ştefan Marinescu: Sunt în multe localităţi parcuri cu băncuţe şi leagăne cu fântâni arteziene, dar nimic nu se vede, din cauza buruienilor. Pentru astfel de proiecte cred că sunt bani aruncaţi. Şi la noi au venit multe oferte pentru demararea lucrărilor pentru un parc sau monumente şi piscine, însă, nu am considerat că sunt prioritare. Poate că astfel de proiecte se şi terminau, până astăzi, dar ce le spuneam eu cetăţenilor, că m-am zbătut să prind un proiect pentru centru de informare turistică, iar ei nu au drumurile comunale asfaltate şi apă la robinet? Am reuşit să avem un centru unde se află un bancomat, o farmacie, un dispensar, o agenţie CEC, dar acestea erau utile pentru comunitate.
Impact real: Dacă pentru localitatea Roşiile s-ar aloca fonduri, ce lucrări credeţi că ar fi prioritare?
Ştefan Marinescu: În primul rând, este importantă infrastructura. Primul lucru pe care l-aş face ar fi asfaltarea tuturor drumurilor comunale, inclusiv cel judeţean, pentru că noi, cei din această zonă, avem nevoie urgent ca aceste investiţii să se finalizeze. Urgenţele merg la Bălceşti şi la Lădeşti, dar avem mari probleme cu pompierii care vin de la Grădiştea, ocolind peste 30 de kilometri, când ar putea să vină pe drumul judeţean, pe această rută fiind doar 5 kilometri peste deal până la Roşiile. Din păcate, acest drum nu este practicabil pentru maşini de mare tonaj, fiind plin de gropi. Nici salvarea nu poate să ajungă prea repede la noi, şi sunt nevoit să intervin cu căruţa până la bolnav, deoarece nu se poate intra în satul Perteşti, de exemplu, în zilele ploioase. Pentru drumul din acest sat avem un proiect depus de cinci ani pe OG 28, drumul comunal 79 fiind unul de pământ şi, când plouă,
nu se poate intra cu maşina acolo, dar nimeni nu ne aude.
Impact real: Consideraţi că există discrepanţe între anumite zone din judeţ, şi aici mă refer la modul de finanţare?
Ştefan Marinescu: Nu mi se pare normal ca, într-o localitate, să nu mai ai ce face cu fondurile, să te duci cu asfaltarea până la ultima casă din cătun, iar acolo unde sunt sate în care niciodată comunitatea nu a văzut asfalt, să nu se aloce un leu. Într-adevăr, s-au făcut diferenţe şi se fac în continuare, dar pe mine nu mă interesează unde se fac diferenţe; pe mine mă interesează doar de localitatea mea, şi mă întreb de ce trebuie să se sisteze demararea unui proiect doar pentru că este departe de municipiu. Am adus argumente de ce drumurile trebuie asfaltate. Chiar dacă suntem aşa departe, trebuie să ne dezvoltăm. Avem în localitate peste 15 camioane de stupi, care nu stau la şosea, ci trebuie să ajungă într-un loc prielnic albinelor. Nu s-a putut să le facilităm până acum apicultorilor accesul până la zonele prielnice albinelor, din cauza drumului comunal foarte prost. Am fost nevoiţi ca noaptea să trimitem
tractoare şi să scoatem oamenii de pe aceste drumuri. Consider că dacă nu pot să le pun la dispoziţie oamenilor un drum circulabil, degeaba este o zonă foarte bună pentru apicultură, pentru că oamenii nu vor mai veni data viitoare la Roşiile, vor merge în alte localităţi.
Impact real: Este importantă susţinerea politică?
Ştefan Marinescu: Atâta timp cât preşedintele Consiliului Judeţean este pus politic, instituţia este politică, Guvernul este politic, totul este politic, atunci şi banii care vin spre localităţi tot culoare politică au. Nu pot spune, însă că din cauza politicului am avut frâne, dar se merge pe acel obicei, de a ajuta tot mai mult localităţile aflate aproape de oraş. Eu spun că ce nu a reuşit Ceauşescu să facă, adică să comaseze satele răsfirate în centrul comunei şi cele aflate aproape de oraş, se va reuşi acum, în scurt timp. Din cauza lipsei locurilor de muncă, oamenii pleacă de bunăvoie şi lasă părăsesc casele, pentru că nu au utilităţi.
Impact real: De mai bine de un an, aţi fost programat să primiţi încă un microbuz şcolar, în cea de-a doua sesiune propusă de Guvern. Încă mai credeţi în făgăduiala făcută de Ministerul Dezvoltării?
Ştefan Marinescu: Şi acum suntem în aceeaşi situaţie, chiar dacă au început să se înnoiască parcurile auto cu microbuze. Din câte ştiu, suntem şi noi prinşi, dar nu s-a întâmplat nimic, până acum. Cele două microbuze pe care le am s-au deteriorat rapid, din cauza drumurilor. Avem doi şoferi, iar cheltuielile sunt destul de mari, dar nu ne-am văitat. Avem promisiuni că pentru noul an şcolar, vom avea un microbuz nou. În localitate avem aproximativ 280 de copii, iar anul şcolar l-am încheiat cu acel microbuz defect. Sunt hotărât, anul acesta, în situaţia în care nu vine microbuzul promis, să nu mai permit să funcţioneze cel pe care-l avem. Mai bine las copiii pe jos decât să li se întâmple ceva. Pe riscul meu, voi opri transportul copiilor. Acest microbuz deserveşte copiii din 11 sate pentru singura şcoală din centrul localităţii, iar aceste sate sunt la peste 7 kilometri distanţă.
Impact real: Există o bază sportivă în localitate?
Ştefan Marinescu: Am reuşit să amenajăm un teren de sport cu covor sintetic, unde copiii îşi pot face orele de sport, dar este necesară şi o bază sportivă. Voi insista să facem în curtea şcolii un teren multifuncţional. Acum, şcoala este ordonator de credite, dar numai pentru întreţinere şi reparaţii, nu şi pentru lucrări noi. Acest teren multifuncţional îl vom face cu bani din bugetul local. Am modernizat şi cele trei cămine culturale tot din bugetul local. În toate există astăzi confort şi spaţiu adecvat, în aşa fel încât evenimentele care au loc în comunitate se pot desfăşura în condiţii optime.
Impact real: Aţi reuşit să vă alăturaţi vreunui grup de acţiune locală?
Ştefan Marinescu: Cu chiu, cu vai, noi suntem printre ultimii din judeţul Vâlcea, dar ne-am înscris în GAL Cerna –Olteţ, care a fost înfiinţat cam greu. Ne-am gândit că, pentru noi, ar fi urgentă achiziţia unui buldo-excavator. Odată achiziţionat, un astfel de utilaj ar fi pentru noi o mană cerească.
Impact real: În Consiliul Local aveţi majoritate?
Ştefan Marinescu: La noi, majoritatea a migrat la alte partide, o dată cu ordonanţa. Acum avem un Consiliu Local foarte colorat. Cu toate acestea, indiferent de partidul pe care l-au ales, domnii consilieri trebuie să fie de acord cu proiectele acestei localităţi, pentru că niciodată nu am luat hotărârile de unul singur. Eu vin cu propunerea către ei, iar dânşii trebuie să-mi argumenteze de ce nu sunt de acord. Discuţii sunt, dar le-am spus că de preferat ar fi ca politicul să nu îşi bage coada, pentru că aici este vorba de administraţie. Peste toate acestea, consider că ar trebui ca primarul şi consiliile locale să fie independente, pentru că, după ce eşti învestit, devii primarul tuturor, nu numai al celor care te-au votat.
Impact real: Veţi candida pentru un nou mandat de primar al localităţii Roşiile?
Ştefan Marinescu: Am candidat de fiecare dată, pentru că am reuşit să fac ceva pentru localitate, şi acest aspect vreau să mi-l spună cetăţenii. De data aceasta, mi-am propus realizarea proiectului de înfiinţare a reţelei de apă şi asfaltarea drumului comunal, depus pe OG 28, şi toate aceste proiecte sunt urgente pentru comunitate, va trebui să conving autorităţile în acest sens. Voi candida pentru a finaliza ce mi-am propus.
Impact real: Un proiect iniţiat de senatorul Dan Niţu, preluat ulterior de Liviu Dragnea, însă uitat, se pare, în sertar, este intabularea, cadastrarea şi taxa de succesiune gratuită, până în anul 2023. Consideraţi că acest program trebuie să continue, să fie dus la bun sfârşit?
Ştefan Marinescu: Domnul Dan Niţu a fost cel care a avut ideea. A fost, însă, de fiecare dată obstrucţionat de PSD. Un astfel de proiect trebuia făcut de mult timp, deoarece costurile sunt foarte mari. La noi este o problemă destul de mare, pentru că foarte mulţi proprietari de terenuri au decedat, iar pe moştenitori este foarte greu să-i mai poţi găsi, pentru a le întocmi actele de proprietate. Cu toate acestea, pot spune că la Roşiile s-a realizat repunerea pădurilor în posesia moştenitorilor, pentru că cetăţenii din cele zece localităţi cu care ne învecinăm au avut păduri la noi, astfel că am fost nevoiţi să facem cât mai repede aceste demersuri.