Argumentele pentru reluarea activităţii spitalului din Bălceşti, trimise către Ministerul Sănătăţii de primarul din Bălceşti, Ion Curelaru, dar şi de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, şi de senatorii Laurenţiu Coca şi Dan Niţu, nu au convins până în prezent reprezentaţii legali în vederea transmiterii unui răspuns favorabil. Spitalul din Bălceşti a fost închis la 1 aprilie 2011, după 100 de ani de funcţionare, la ordinul ministrului şi al Guvernului Boc, dovedind de la început că indicii de sănătate în toată zona de sud a judeţului Vâlcea se deteriorau dramatic, pe fondul sărăciei şi al lipsei cadrelor medicale de specialitate. Chiar a doua zi de la închiderea spitalului a fost înregistrat primul deces. Dintr-un simplu ordin s-a închis povestea unui spital cu tradiţie al oamenilor săraci şi al bătrânilor care au mai rămas în zonă şi care nu au posibilitatea de a se deplasa la Drăgăşani sau la Vâlcea, la o distanţă de peste 60 de kilometri. „Nimic şi nimeni n-a reuşit să-i convingă în acea perioadă pe guvernanţi, a fost o luptă fără sorţi de izbândă. În ultima perioadă am făcut nenumărate demersuri pentru a reînfiinţa spitalul sau de a pune pe picioare în acea locaţie un Centru multifuncţional de primiri urgenţe cu internări sau altceva, care să satisfacă cât de cât comunitatea. Deocamdată, dacă reuşim să dăm în folosinţă acel centru am fi foarte bucuroşi şi puţin mai liniştiţi.”, a precizat primarul oraşului Bălceşti, Ion Curelaru.
Centrul multifuncţional ar putea fi dat în folosinţă la 1 august
Primarul Ion Curelaru se arată nemulţumit de faptul că se întârzie cu aprobarea şi darea în folosinţă a Centrului multifuncţional pentru primiri urgenţe. Singura problemă era cea a personalului care s-a rezolvat între timp: „Asistentele vin, nu se pune problema, deoarece acestea doresc să revină la vechiul lor serviciu, numai că se tărăgănează situaţia, probabil, este perioada concediilor. Am înţeles că doamna director Sălişte este în concediu. Eu speram ca de la 1 august să inaugurăm Centrul multifuncţional.”, a mai spus social-democratul.
Modernizarea parcului, proiect rătăcit de patru ani
În anul 2009, Primăria Bălceşti a depus un proiect pentru reabilitarea şi extinderea parcului orăşenesc din Bălceşti, iar de atunci şi până în prezent, primarul nu a primit nici un răspuns. La rândul său, parlamentarul PSD Laurenţiu Coca a făcut demersuri, înaintând adrese ministrului Apelor şi Pădurilor, pentru a afla stadiul derulării proiectului de reabilitare şi extindere a parcului orăşenesc din Bălceşti. „În legătură cu proiectul pentru reabilitarea şi extinderea parcului nu avem nici un răspuns. Este depus de foarte mulţi ani, a fost declarat la acea perioadă eligibil, primindu-se şi scrisoarea de aprobare, dar răspunsul a rămas în aer. Noi împreună cu senatorul Laurenţiu Coca am făcut memorii pentru a afla informaţii cu privire la stadiul derulării acestui proiect. Acum aşteptăm. Suntem prea săraci, iar la ultima rectificare bugetară de la Consiliul Judeţean am primit 3 miliarde de lei. Nu îmi acopăr prea multe cerinţe, dar consider că şi aceştia sunt buni. Banii se vor repartiza în semestrul doi, atunci când vom începe lucrările pentru infrastructură. Altfel, nu pot să mai demarez în localitate nici o investiţie nefinanţată şi nu-mi doresc să mă trezesc că nu reuşesc să onorez plata lucrărilor, fiind pus în situaţia, conform noii ordonanţe de guvern, de a fi lichidată unitatea administrativ – teritorială. Veţi vedea că în foarte multe localităţi nu se va mă face nici o investiţie. Suntem obligaţi să ne limităm la atât cât ne permite buzunarul.”, a adăugat prim-gospodarul din Bălceşti.
Judecătoria şi Parchetul Bălceşti, pe cale de dispariţie
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat desfiinţarea a 30 de judecătorii şi parchete de pe lângă judecătorii. Decizia are la bază eficientizarea activităţii instanţelor şi parchetelor, în condiţiile restricţiilor bugetare cu care se confruntă România, raţionalizarea instanţelor şi parchetelor, desfiinţarea sau rearondarea de localităţi fiind un mijloc de realizare a acestor scopuri. Raportul acestui grup de lucru a fost aprobat de plenul CSM în data de 4 iunie şi a fost trimis ministrului Justiţiei, în vederea iniţierii proiectului de lege privind desfiinţarea acestor instanţe şi parchete. Potrivit raportului privind concluziile grupului de lucru interinstituţional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri a rezultat, pentru această etapă a procesului de reorganizare, desfiinţarea judecătoriei şi parchetului şi rearondarea localităţilor deservite de acestea la o altă unitate pentru 30 de instanţe şi parchete: Haţeg, Orăştie, Agnita, Avrig, Buhuşi, Rupea, Jibou, Târgu Lăpuş, Dragomireşti, Hârşova, Măcin, Segarcea, Baia de Aramă, Novaci, Balş, Lieşti, Însurăţei, Adjud, Salonta, Topoloveni, Pogoanele, Mizil, Gura Humorului, Darabani, Târnăveni, Moldova Nouă, Chişineu Criş, Gurahonţ, Făget şi Bălceşti. Potrivit primarului Ion Curelaru, la Bălceşti, desfiinţarea celor două instituţii ar avea efecte negative asupra localnicilor. Plimbarea cetăţenilor la instanţele din Drăgăşani ar fi din nou o povară pentru oameni. Primarul critică propunerea CSM. „Împreună cu primarii din zonă am depus un memoriu pentru ca această hotărâre să nu afecteze Judecătoria şi Parchetul Bălceşti. Este o altă veste proastă, venită după desfiinţarea spitalului din zonă. Acum, CSM a dat aprobare ca începând cu data de 1 septembrie să desfiinţeze Judecătoria şi Parchetul de la Bălceşti, dar această măsură măreşte cheltuielile contribuabililor. Judecătoria şi Parchetul Bălceşti deservesc oraşul Bălceşti, plus alte 14 localităţi limitrofe, iar acum vom fi nevoiţi să ne deplasăm la Drăgăşani. Consider că nu are rost să mai fie Bălceştiul oraş dacă spital nu mai avem, iar Judecătoria şi Parchetul se desfiinţează. O dată cu aceste desfiinţări se vor mai pierde peste 30 de locuri de muncă.”, a spus Ion Curelaru, primarul din Bălceşti.
Primarul ameninţă cu referendumul
În momentul de faţă, Curelaru susţine că s-a depus un memoriu şi că aşteaptă cu sufletul la gura concluziile CSM-ului. Dacă se vor închide şi cele două instituţii, atunci Curelaru ameninţă că va organiza un referendum prin care va cere să revină la statutul de comună: „Deocamdată, am depus memoriu şi aşteptam concluziile CSM-ului sau ale Guvernului, dacă se va ajunge să fie supusă în Parlament. Părerea mea şi a oamenilor este că, dacă se va desfiinţa şi judecătoria, nu ne mai dorim statutul de oraş şi vom organiza un referendum să trecem din nou la statutul de localitate rurală. Nu mai avem spital, iar dacă nu vom mai avea nici judecătorie, rămânem doar cu grupul şcolar. Pentru a fi oraş trebuie să ai spital, judecătorie, parchet, jandarmerie, şcoli, iar în cazul nostru rămânem încet-încet fără ele. Nu vrem să fim oraş doar ca să ne numim oraş sau să plătim taxe şi impozite mai mari.”, a conchis primarul.
Grupul Şcolar va avea acoperiş nou
De asemenea, primarul doreşte să reabiliteze acoperişul şcolii, inclusiv tâmplărie din termopan, care costă 2,5 miliarde de lei vechi: „Avem acest Grup Şcolar Tehnologic, Şcoala cu clasele I-VIII la Otetelişu, Şcoala cu clasele I-IV Cârlogani, Beneşti şi Goruneşti. Mai avem şapte grădiniţe şi în toate unităţile de învăţământ învaţă 1.300 de elevi. Tot timpul am acordat o atenţie deosebită unităţilor de învăţământ. Acum dorim să schimbăm acoperişul de la Grupul Şcolar, deoarece chiar necesită reabilitare.”, a spus primarul.