Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Sorin Ghita: „Nu am avut parte de parlamentari care sa se implice in problemele localnicilor”

Primarul comunei Vlădeşti, Sorin Ghiţă, se afla în fruntea administraţiei locale încă din anul 2006, fiind la al treilea mandat consecutiv. Cu ce s-a ocupat înainte de a ajunge primar, care sunt cele mai arzătoare probleme ale comunităţii pe care o conduce, dar şi cum se implică în problemele localnicilor parlamentarii din zona respectivă, aflăm în interviul de mai jos.

Impact real: Cu ce v-aţi ocupat înainte de a fi primar?
Sorin Ghiţă: Am fost inginer-şef şi am condus pregătirea fabricaţiei la combinatul chimic, Secţia Mecanică, pe urmă am fost şef de secţie coordonator la Întreprinderea de Echipament Hidraulic Râmnicu Vâlcea de la înfiinţare. Practic, am angajat primii muncitori în secţie, până în anul 1989, după care am ajuns inginer şef la Uzina Specială de la Băbeni, dar echipamentul special a cunoscut o scădere imediat după Revoluţie, datorită conjuncturii mondiale. În acel moment, pe cont propriu am iniţiat, implementat şi desfăşurat o activitate cu caracter privat, turism pe Valea Oltului, la un complex turistic cu restaurant, hotel, spaţiu de parcare, grupuri sociale şi staţie de distribuţie a combustibilului. În 2000 m-am întors la echipament hidraulic, unde am fost director general timp de doi ani, mi-am vândut complexul de pe Valea Oltului şi am încercat să cumpăr fabrica Hervil, pentru că aşa se numea. Nu am reuşit şi atunci am renunţat la funcţia de director general şi m-am retras la Vlădeşti, unde mi-am construit o casă cu banii obţinuţi din vânzarea complexului turistic. Oamenii au socotit că sunt gospodar şi m-au determinat să ajung viceprimar şi apoi primar al localităţii.

Impact real: Cum v-aţi dat seama că aveţi chemare pentru administraţia publică locală?
Sorin Ghiţă: Nu mi-am dat seama că am chemare pentru administraţie publică locală, ci am avut chemare tot timpul să conduc oamenii, am fost într-un fel lider, din moment ce şi la şcoală conduceam. Apoi, la combinatul chimic am avut 24 de cadre tehnice în subordine, la IEH am avut 2000 de muncitori în subordine, iar la Băbeni am avut aproape 1000. Tot timpul am lucrat cu foarte mulţi oameni şi tot aşa am ajuns şi într-o comunitate cu peste 3000 de locuitori, după ultimul recensământ. Am avut chemare pentru aşa ceva şi mi-a plăcut să conduc.

Impact real: Cu ce se poate lăuda comuna Vlădeşti? Investitorii din zonă aduc un profit considerabil bugetului local?
Sorin Ghiţă: Deocamdată, comuna are întreaga infrastructură rezolvată, are o poziţie geografică de invidiat, s-au construit în 5 cinci ani peste 400 de case, vile şi oricine vrea să vină la Vlădeşti se simte foarte bine.

Impact real: Cât de importantă este activitatea cultural-sportivă pentru o comună ca Vlădeştiul?
Sorin Ghiţă: Această comună arată că oamenii sunt liberi şi pot să-şi organizeze viaţa astfel încât să fie şi mulţumiţi de ceea ce fac. Pe lângă munca, cea care ne asigură traiul zilnic, au nevoie şi de cultură şi sport. Tocmai de aceea m-am gândit şi la reabilitarea căminului cultural, dar şi la construirea unei baze sportive moderne, a unui teren sintetic la şcoală, unde tinerii să practice sportul, deoarece sportul asigură o sănătate bună mentală şi fizică a tuturor.

Impact real: Aveţi vreun proiect de suflet pe care v-aţi dori să-l finalizaţi sau pe care l-aţi finalizat deja?
Sorin Ghiţă: Toate proiectele au fost de suflet. Am pus multă dragoste în realizarea obiectivelor, deoarece au schimbat total faţa localităţii. Îmi doresc să termin acum acest drum, spre Mănăstirea Lacul Frumos, care este un drum greu, prin pădure, dar este necesar. De asemenea, îmi doresc să modernizez centrul civic, să termin aleea pietonală. Aş vrea ca toate drumurile mici, vicinale şi toate uliţele localităţii să fie asfaltate, într-un cuvânt îmi doresc ca oamenii să trăiască mai bine la Vlădeşti.

Impact real: De câte mandate aţi mai avea nevoie să realizaţi ce v-aţi propus?
Sorin Ghiţă: Nu am nevoie de mai multe mandate. Normal ar fi ca în acest mandat să termin totul, sau măcar în proporţie de 90-95% din ceea ce mi-am propus. Oamenii îşi vor dori întotdeauna mai mult, important este ca eu să reuşesc să finalizez ceea ce mi-am propus.

Impact real: Care iniţiative şi proiecte v-au dat cea mai mare bătaie de cap?
Sorin Ghiţă: Grădiniţa şi stadionul, au fost proiectele cel mai greu de realizat. Drumurile mi-au dat şi ele bătăi de cap, deoarece a trebuit să le lărgesc şi să le aduc la standarde europene, de minim şase metri lăţime, a trebuit să conving localnicii să cedeze din proprietate, pentru a avea drumuri largi şi frumoase. Acest lucru a trecut şi am reuşit să le fac aşa cum trebuie.

Impact real: Cum vedeţi comuna Vlădeşti, la modul ideal?
Sorin Ghiţă: Vreau să termin tot ce mi-am propus şi automat Vlădeştiul devine o localitate frumoasă. Îmi mai doresc şi ca oamenii să aibă de lucru, astfel încât să nu le lipsească niciodată partea materială.

Impact real: Care este cea mai arzătoare problemă, în momentul de faţă, pe care trebuie să o rezolvaţi pentru comuna Vlădeşti?
Sorin Ghiţă: Nu pot spune că este ceva arzător. Dacă anul acesta şi următorul mi-am propus să termin totul, înseamnă că problemele arzătoare au fost deja rezolvate. În schimb, rămâne arzătoare această dorinţă, de a avea investitori care să dea de lucru tuturor localnicilor, iar cetăţenii să aibă calitatea vieţii corespunzătoare.

Impact real: Lipsa locurilor de muncă este principala problemă a localnicilor în aproape toate zonele din mediul rural. Care este situaţia la Vlădeşti?
Sorin Ghiţă: Oamenii din Vlădeşti sunt oameni harnici şi pricepuţi, care şi-au găsit de lucru în mare parte. Tinerii care termină studiile acum îşi doresc locuri de muncă mai bune, iar cei care s-au ocupat tot timpul cu agricultura, poate acum îşi doresc să mai facă şi altceva. Niciodată nu ne putem mulţumi cu veniturile pe care le avem, tot timpul ne dorim să avem venituri mai mari şi să trăim mai bine.

Impact real: Ca primar la al treilea mandat, ce sfaturi le-aţi da celor care acum sunt pentru prima dată în această postură?
Sorin Ghiţă: Trebuie să asculte fiecare om şi să vadă ce-şi doresc toţi cetăţenii, să-şi facă un program după ce ascultă ce vor, iar în programul pe care şi-l vor întocmi, ulterior să cuprindă rezolvarea celor mai multe probleme. Trebuie să aibă încredere, să alerge mult, să-şi facă relaţii, prieteni mulţi, să ştie să se facă respectaţi de guvernanţi. Comunicarea cu cetăţeanul este de asemenea foarte importantă. Pentru a reuşi, un bun primar trebuie să se ţină tot timpul de cuvânt.

Impact real: Care sunt preţurile caselor şi terenurilor agricole în comună?
Sorin Ghiţă: Preţurile nu sunt nici foarte mici, dar nici cele mai mari, chiar au scăzut în ultima perioadă, iar casele noi, construite din temelii, care au între 100 şi 140 de metri pătraţi se vând cu preţuri între 60.000- 80.000 de euro. În cazul terenurilor, media este în jur de 20 de euro metrul pătrat.

Impact real: Ce înseamnă pentru dumneavoastră funcţia pe care o aveţi?
Sorin Ghiţă: Am şi satisfacţii, dar mai puţin satisfacţia materială. Această funcţie nu îţi aduce bani, deoarece salariile sunt cele mai mici în partea de administraţie. Un salariu de 1600 de lei pentru un primar este nesemnificativ, ceea ce înseamnă că această meserie, dacă o practici, trebuie făcută cu drag şi doar pentru a lăsa în urmă ceva, lucruri care să amintească de numele tău.

Impact real: Spuneţi-ne câte ceva despre parcursul dumneavoastră politic.
Sorin Ghiţă: Sunt în PSD din anul 2000, iar când am ajuns director la Hervil, preşedinte la Consiliul Judeţean era Iulian Comănescu şi el mi-a propus. Am fost şi membru al Partidului Comunist până la Revoluţie.

Impact real: Care este cea mai mare nemulţumire a dumneavoastră, ca primar?
Sorin Ghiţă: În jur de 25% dintre oamenii localnici nu mă vor primar, ceea ce înseamnă că totuşi mai am lucruri de făcut pentru a-i mulţumi. Eram cu adevărat mulţumit dacă numai 10% dintre oameni nu mă doreau. La cât de mult mi-am dorit să fac din Vlădeşti o localitate frumoasă, eram fericit căa 85-90% dintre oameni să mă voteze. La alegeri am obţinut între 70- şi 75%. Mi-aş fi dorit să fie mai mulţi lângă mine.

Impact real: Observăm că aveţi camere de supraveghere în toată comuna…
Sorin Ghiţă: Da, avem camere de-a lungul drumului,. Anul acesta le-am înfiinţat, sunt 12 la număr, iar la primărie avem de asemenea opt camere. Mai avem şi la şcoli. În total, cred că avem 28 de camere de supraveghere în comună. În primărie şi la şcoli le-am montat încă din anul 2010, iar de-a lungul drumului de anul acesta.

Impact real: Care este situaţia comunei în privinţa retrocedărilor de teren?
Sorin Ghiţă: Am avut foarte multe, peste 300 de cereri de restituire a pădurilor şi 100 cereri de pământ agricol. Au mai rămas la păduri vreo 20-30 de cereri care se pot rezolva, dar nu mai vor oamenii să le mai ceară.

Impact real: Privind retrospectiv, care dintre cele trei campanii a fost cea mai dificilă?
Sorin Ghiţă: Prima şi ultima. Prima, pentru că oamenii încă nu ştiau ce puteam realiza pentru comună, dorinţa lor de a scurta timpul era peste limitele fizice, ar fi vrut ca totul să se facă mai repede, să se termine imediat. S-au învăţat cu lucrurile bune şi, automat, îşi doresc mai mult.

Impact real: Cum se implică în problemele localnicilor parlamentarii din colegiul în care este inclusă comuna Vlădeşti?
Sorin Ghiţă: Nu am avut parte de parlamentari care să se implice în problemele localnicilor. Parlamentarul zonei, cel de la PDL nu a rezolvat nici o problemă, iar ceilalţi parlamentari nu au avut timp pentru Vlădeşti. Nu am avut această şansă. Poate alta era soarta dacă eram eu parlamentar. Am candidat la parlamentare şi am pierdut la masa verde, cum se spune. Am pierdut în ultima clipă, cu toate că am avut 8.000 de voturi.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.