Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Situatiile de urgenta, verificate si de inspectorii MAI

Miercuri a avut loc şedinţa în care a fost prezentat raportul de activitate al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) pe anul în curs. La şedinţă au luat parte conducătorii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Persu, directorii instituţiilor deconcentrate – membri ai CJSU – primari din judeţ, în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi numeroşi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Prefecturii Vâlcea. Prezentarea raportului de activitate a fost făcută de inspectorul şef al ISU Vâlcea, colonelul Adrian Mesescu. Acesta a precizat că activitatea CJSU a fost verificată în cursul acestui an şi de inspectorii MAI, în cadrul controlului de fond la Instituţia Prefectului. Controlul a fost exigent şi a mers până la comitete locale pentru situaţii de urgenţă, iar calificativul primit a fost „foarte bine”.Şeful ISU a remarcat că, deşi Vâlcea este singurul judeţ în care există dotări de profil în toate localităţile, la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă implicarea serviciului voluntar este una redusă. La rândul său, prefectul, în calitate de preşedinte al CJSU i-a atenţionat pe primari cu privire la asigurarea permanenţei în cazul avertizărilor meteo şi hidrologice, a mulţumit reprezentanţilor ISU pentru sprijinul acordat şi i-a felicitat pe membrii CJSU pentru activitatea din acest an.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.