La Oteşani, şcolile nu au autorizaţie de funcţionare pentru că reţeaua de apă curentă nu există. Primarul a încercat să se lege de fiecare portiţă ivită în privinţa alocărilor de fonduri de la stat în vederea creării condiţiilor, dar fără rezultat: „Şcolile nu au autorizaţie de funcţionare. Din păcate a venit o măsură de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală care ne-s solicitat, celor care nu avem şcolile autorizate în vederea funcţionării, să întreprindem nişte măsuri cu scopul modernizării unităţilor de învăţământ. Altfel spus, ne dădea posibilitatea să amenajăm grupuri sanitare în incinta şcolii doar dacă aveam spaţiul deja construit. Noi nu s-a putut face o astfel de recompartimentare a nici unei încăperi din şcoală”, a declarat primarul.
Comunitatea este îmbătrânită şi fără perspective
Şi comuna Oteşani se confruntă cu o situaţie deosebită. Indicele demografic este în permanentă scădere. Primarul spune că a fost silit să concentreze cursurile de la cele două şcoli din localitatea pe care o gospodăreşte şi să asigure transportul copiilor la şi de la şcoală. Comuna a intrat într-un proces de îmbătrânire alert, faţă de perioada de înflorire dinaintea anilor 90, când zona era extrem de bogată: „Demografic vorbind, suntem într-o situaţie delicată. Oteşaniul este o localitate săracă, unde nu avem nici industrie, nici agricultură. Problema existenţei în zona noastră este delicată. Suntem o comunitate îmbătrânită şi fără perspective de viitor în privinţa locurilor de muncă. Când am ajuns eu primar, primele lucruri pe care mi le-am propus au fost asfaltarea drumurilor comunale, apă şi canalizare, dar şi modernizarea instituţiile din localitate. Tinerii satului şi-au găsit locuri de muncă bine plătite în străinătate, unii mai vin pe acasă numai în concedii, ca să-şi vadă părinţii şi locurile natale, alţii nu s-au mai întors la sărăcia de aici. E trist, dar acesta este adevărul”, a mai declarat primarul.
Copiii vor primi cadouri de Moş Crăciun
Şi în comuna Oteşani numărul copiilor a scăzut foarte mult în ultimii ani. „Avem clase unde se învaţă simultan. În localitate avem două şcoli care arată bine, nu pot spune foarte bine pentru că, neavând sistem de apă şi canalizare este o problemă cu grupurile sanitare, care sunt la exterior. După ce vom introduce reţeaua de apă şi canalizare avem posibilitatea de a construi grupurile sanitare în interiorul clădirilor, şi atunci şcolile vor fi conform standardelor europene. Nu avem la ora aceasta nici încălzire centrală, aşa că folosim în continuare sobele, dar acest aspect nu reprezintă un impediment în desfăşurarea programului educaţional. Ne mai despart doar câteva zile până la sărbătorile de iarnă şi noi avem o tradiţie în localitate: la sfârşit de an căutăm oameni de bine şi, împreună, le oferim daruri tuturor copiilor din localitate”, ne-a mai spus primarul.
Oteşaniul are unul dintre cele mai frumoase cămine culturale din judeţ
Primarul Mircea Oprişor se poate lăuda cu unul dintre cele mai moderne cămine culturale din judeţ. Edificiul a fost reabilitat cu bani de la bugetul local, în primul mandat. Pentru finalizarea căminului au fost necesari doar 350.000 de lei: „Am reuşit să reabilităm Căminul Cultural Cârstăneşti. Vă spun cu mândrie că este unul dintre cele mai moderne de pe Valea Luncavăţului, la ora actuală. Investiţia a fost realizată cu fonduri din bugetul local. Când am întocmit studiul de fezabilitate pentru executarea obiectivului, suma totală s-ar fi ridicat la 1.500.000 de lei, deci vă imaginaţi ce economii am făcut.”, ne-a spus liberalul. Reabilitarea a constat în înlocuirea acoperişului şi a vechii tâmplării cu una nouă, din PVC, cu geam termopan, precum şi în construirea unei mansarde unde este amenajată o sală de conferinţe şi a unor grupuri sanitare moderne. Căminul este dotat cu mobilier modern, pentru ca toţi cetăţenii să-şi poată desfăşura activităţile culturale în condiţii optime: „Prin modernizarea acestui cămin cultural ne-am dorit ca localnicii să îşi poată desfăşura în cele mai bune condiţii evenimentele familiale, precum şi activităţile culturale. Clădirea este dotată şi cu o sală modernă de conferinţe, un punct de informare turistică şi posibilităţi de a se desfăşura orice fel de activităţi”, a mai spus primarul Mircea Oprişor.
Proiecte prin GAL Horezu
Mircea Oprişor, primarul comunei Oteşani este înscris în Grupul de Acţiune Locală Horezu pentru a putea accesa fonduri europene în vederea îmbunătăţirii infrastructurii în localitate: „De data aceasta fondurile sunt mai multe, comparativ cu exerciţiul bugetar trecut. Data trecută am reuşit să achiziţionăm un buldoexcavator, un utilaj de stins incendii 4×4, şi am asfaltat şi un drum comunal. De data aceasta ne dorim prin GAL modernizarea iluminatului public cu becuri economice în toată localitatea. Fac acest lucru pentru că, la noi, iluminatul public costă foarte mulţi bani şi, în situaţia în care nu avem becuri pentru toţi stâlpii, sistemul funcţionează noaptea doar la orele de vârf. Tot prin GAL vom amenaja două terenuri de sport, pentru care avem pregătită infrastructura de la cele două terenuri de sport din incinta celor două şcoli, rămânând numai să punem covorul sintetic.
Bază sportivă modernă, la Oteşani
Activitatea sportivă este una importantă pentru o localitate din mediul rural. Tinerii au nevoie de spaţii special amenajate destinate activităţilor de recreere, divertisment şi sportive. Pentru că primarul Oprişor ştie care sunt nevoile tinerilor, fiind un pasionat al sportului rege, le-a amenajat acestora o bază sportivă modernă, destinată în special fotbalului. Terenul, cu gazon natural, are dimensiunile necesare activării cel puţin la nivelul Ligii a III-a. Investiţia s-a realizat numai cu bani de la bugetul local şi a costat administraţia locală destul de puţin. Primarul a muncit cot la cot cu angajaţii de la Legea 416 şi au scos, după câţiva ani de trudă, o bază sportivă modernă, una dintre cele mai frumoase din judeţ: „Spre deosebire de alte localităţi, care au avut astfel de investiţii cu finanţare de la bugetul statului, noi am realizat acest frumos stadion doar din fonduri proprii. Baza este împrejmuită, cu o suprafaţa de joc amenajată, o tribună cu 300 de locuri şi vestiare. Am realizat investiţia cu forţe proprii, cu beneficiarii de ajutor social şi cu fonduri de la bugetul local.”, a mai spus primarul. Altfel spus, localitatea Oteşani are o bază sportivă modernă, care oferă condiţii optime pentru a se putea desfăşura toate activităţile sportive, dar şi meciurile din campionatul judeţean, în care evoluează echipa de fotbal a localităţii, AS Oteşani.