Aşezată în depresiunea Piemontul Olteniei, pe valea Pârâului Şasa, în umbra Dealul lui Bălan, strânsă de la Lăpuşata până la Băeşti în cureaua pădurii Piersăceanca, în mijlocul unei privelişti deosebite, localitatea Roşiile oferă peisaje inedite.

Roşiile este o fărâmă de lume de care Dumnezeu a avut grijă. I-a desenat dealuri şi văi, a înzestrat-o cu fâneţe şi ogrăzi, i-a înălţat de veghe arbori sănătoşi, i-a conturat un firicel de apă domol prin mijlocul aşezării şi i-a plăsmuit o istorie încrustată adânc în cronicile scrise ale acestui ţinut: „Localitatea Roşiile are o frumuseţe uluitoare, drumul care vine şerpuind de la Tetoiu, cu pomi înfloriţi de o parte şi de alta urcă spre Dealul lui Bălan şi presară în calea trecătorilor petale scuturate de vânt. Aşezarea este încărcată de istorie şi legendă, aşa pot să-mi descriu locul unde m-am născut, o confluenţă a codrului cu apa şi cu pajiştea înfloritoare, unde oamenii au statornicit vetre de aşezări trainice”, spune primarul Doru Diaconu. Covorul verde al văii Şasei, rodul bogat al livezilor şi apele care au sfredelit solul variat al aşezării întregesc zestrea monumentală a localităţii.

Teritoriu locuit de aproape 2 milioane de ani

Numele comunei Roşiile are la origine culoarea sângelui reflectată în albia râurilor şi oglindită în plămădeala pământului de pe culmi, care dau străluciri „roşiatice” straturilor de cărbuni neevoluaţi, din carierele Berbeştiului: „Roşiile este o aşezare veche, cu o mare încărcătură istorică. Satele au nume care au intrat în istorie şi au perpetuat existenţa aşezărilor de pe această vale, a pârâului Şasa. Aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu au avut o viaţă intensă, au fost locuite tot timpul. Din mărturiile descoperite deducem cu claritate că la Roşiile putem vorbi despre o puternică viaţă umană. Pe teritoriul localităţii au fost descoperite şi fosile de mamut – mamifer preglaciar care a populat aceste locuri în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani”, spune primarul din Roşiile. Urmele arheologice descoperite pe văile şi înălţimile aşezărilor de aici sunt mărturii istorice încrustate în hrisoavele învechite de vreme şi în legendele locale, şi toate acestea glăsuiesc despre locuitorii satelor din Roşiile. Aşezată la miazăzi de comuna Tetoiu, singurul loc din Europa în care s-au descoperit urme materiale de viaţă cu o vechime de 1,8 – 2 milioane de ani, localitatea Roşiile a fost şi ea locuită din cele mai vechi timpuri. Tot pe aceste meleaguri încărcate de istorie, cât şi pe meleagurile din jurului localităţii există mărturii documentare atestând prezenţa Culturii Verbicioara, faza de maximă înflorire a civilizaţiei tracice, când produsul metalurgiei poartă amprenta unei tehnici desăvârşite, iar meşteşugul atinge culmile măiestriei.

Chipul morţii, pe peretele bisericii din Pleşeşti

Istoria atestă locuirea văii Şasei încă din cele mai vechi timpuri. La tot pasul întâlneşti însemnele nobile ale vieţii şi existenţei locuitorilor de pe această vale. Prima atestare istorică a comunei Roşiile datează din anul 1560, apărând în documente oficiale drept comuna „Roschy”, descrisă ca un sat care se evidenţia prin frumuseţea unei biserici din lemn şi a unei curţi boiereşti care aparţinea colonelului Roşianu, cel de la care ulterior comuna îşi ia numele.

Sunt multe de spus despre această aşezare însă, pentru a-i înţelege destinul şi pentru a-i simţi vibraţiile trebuie să ştim că în satul Pleşeşti există în prezent una dintre cele mai impresionante biserici din Ţara Românească, printre singurele din ţară care are o pictură cu „Moartea cu coasa”. Locaşul datează din 1560 şi a reprezentat în timp un stâlp spiritual fundamental pentru comunitatea din Roşiile. Legenda spune că, pe locul acesta, mai întâi biserica a fost construită de lemn, fiind de fapt ctitoria haiducului Dragu. Ulterior, biserica a fost dărâmată la porunca boierilor Ioan şi Preda Pleşescu, după ce aceştia au cumpărat moşiile respective, pe motiv că era opera unui haiduc considerat duşman de moarte al familiilor nobiliare. Astfel, în anul 1633, într-un hrisov este menţionată începerea construcţiei bisericii, devenită mânăstire, de boierii familiei Pleşeanu, localizată în satul Pleseşti. Ctitorirea acesteia a durat aproape 200 de ani. Bătrânii satului povestesc că de aici s-a abătut blestemul haiducului Dragu asupra meşterilor care au început lucrarea la noua biserica de zid. Cert este şi faptul că, de-a lungul timpului, cei care au încercat să văruiască această biserică au avut parte de o moarte suspectă, la scurt timp. Tot legenda spune că, dacă eşti în apropiere sau în incinta bisericii nu trebuie să vorbeşti despre ea sau pe cineva de rău, pentru că ţi se întâmplă lucruri neobişnuite.