Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Reprezentantii Ministerului Muncii dau din umeri la problemele varstnicilor

04 directorul caminuklui de batraniRăspunsul la memoriul trimis Ministerului Muncii este unul evaziv. Printre rânduri, se poate citi: „Programul acordă sprijin în rezolvarea problemelor persoanelor vârstnice, respectă libertatea autorităţilor administraţiei locale de a decide în privinţa transformării unităţilor sanitare ineficiente în cămine pentru persoane vârstnice şi nu implică în nici un fel obligaţia acestora de a se reorganiza sau de a solicita finanţare şi de a depune documentaţii în acest sens. Astfel, Ministerul Muncii informează autorităţile publice locale, în urma solicitării continuării programului de finanţare, că va analiza posibilitatea prelungirii programului şi va solicita şi punctul de vedere Ministerului Finanţelor Publice, pentru alocarea de sume pentru finanţare.”, se menţionează în răspuns. Conducerea căminului nu este, însă, optimistă în acest sens: „Răspunsul lor nu reprezintă o certitudine pentru
noi, prin respectarea autonomiei autorităţilor publice locale, conform Legii Asistenţei Sociale, care spune că, în privinţa centrelor pentru persoane vârstnice, acestea vor fi finanţate de autoritatea publică locală. Nu pot să înţeleg aceste principii: dacă Primăria nu are bani să finanţeze trebuie să-i lăsăm pe aceşti bieţi oameni să moară?”, se întreabă directorul căminului.

Bugetul centrului este sub pragul normal
• Singura sponsorizare a căminului vine din mila unora dintre aparţinătorii beneficiarilor care au decedat în trecut la stabiliment

În cadrul Centrului de îngrijire a persoanelor vârstnice Bălceşti, personalul administrativ face faţă foarte greu problemelor. În primul rând, banii alocaţi de la minister menţin centrul sub limita existenţei. În baza contractului de finanţare cu Ministerul Muncii, centrului respectiv i se alocă lunar până la 1400 de lei pentru fiecare beneficiar, în funcţie de prezenţa lui în unitate. Aceşti bani se primesc în funcţie de cheltuielile care se fac. La sfârşitul fiecărei luni se întocmeşte un dosar care se înaintează Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială Vâlcea. Ulterior, dosarul este transmis la Ministerul Muncii. „Primim până la 1400 de lei lunar, dar sumele pot fi şi mai mici, în funcţie de facturi, pentru că sunt multe materiale care nu se decontează. La început, s-au decontat medicamentele, dar acum nu se mai face acest lucru, la fel materialele sanitare. Se decontează salariile,
cheltuielile cu utilităţile, alimentele şi materialele de curăţenie. Este foarte greu, mai ales că partea bugetului formată din contribuţiile persoanelor este destul de mică, adică 630 de lei pentru cei care nu sunt la pat şi 700 de lei pentru cei care sunt imobilizaţi. În aceste condiţii ne descurcăm foarte greu. Aceasta este adevărata situaţie, pentru toate căminele din ţară. Zona este săracă, am încercat să găsim sponsori, adică oameni potent financiari, cu suflet mare. Cu toate acestea, singura sponsorizare de care beneficiem sunt „pomenile” pe care le fac unii dintre aparţinători, în amintirea beneficiarilor care au decedat aici, şi acestea sunt foarte rare.”, a mai declarat directorul.

65 de bătrâni aşteaptă cu sufletul la gură decizia

Vestea că există riscul ca acest cămin să-şi închidă porţile îi nelinişteşte pe bătrânii internaţi aici. Ei se tem că nu vor avea unde să meargă, din această toamnă. „Sunt aici de doi ani, am venit pentru că nu am cu cine să stau acasă. Am un singur copil, iar programul lui de lucru nu-i permite să mă viziteze prea des. Este căsătorit, are doi copii şi doar un apartament cu două camere. Aici mă simt foarte bine, sunt îngrijit şi mulţumesc personalului care se ocupă de noi. Acasă nu ar fi avut cine să se ocupe de mine cu atâta atenţie. Avem medicamente şi medici minunaţi, care vin la noi mereu. Cu toate acestea, am auzit că, din toamna acestui an, finanţarea căminului este sub semnul întrebării. Dacă se va închide va fi rău, dar mă gândesc că, poate, preşedintele acestei ţări se va gândi şi la noi, că suntem amărâţi, bolnavi şi bătrâni.”, ne-a spus Dumitru Truşcă, unul dintre
beneficiari.
Un alt bătrân a fost găsit în gara din Drăgăşani, unde singura lui masă era de la ghenă sau din resturile de alimente date de oameni. Seara, actualul beneficiar al căminului se ghemuia pe unul dintre scaunele lăturalnice, din sala de aşteptare. „Eu nu am pe nimeni, stăteam în gară, la Drăgăşani. Acum, căminul acesta este casa mea, aici mă simt foarte bine. Dacă se va închide, mă voi întoarce din nou în gară.”, spune Mihai Roşoga.

Parcul industrial, pe ultima sută de metri

Un rol extrem de important pe linia promovării şi a dezvoltării locale, dar şi în vederea creării de noi locuri de muncă pentru comunităţile din Drăgăşani şi Bălceşti îl constituie finalizarea parcului industrial. Parcul a fost considerat încă din faşă un mare avantaj pentru autorităţile locale, prin faptul că va permite identificarea şi aplicarea unor soluţii creative în promovarea activităţilor economice şi de producţie, toate avându-i ca destinatari finali pe cetăţenii din zona de sud a judeţului. Primarul oraşului Bălceşti, Ion Curelaru, aşteaptă cu sufletul la gură investitori pentru a dezvolta afaceri în zona parcul industrial. Până atunci mai este însă un „hop”, adică realizarea Planul Urbanistic Zonal al parcului industrial (PUZ), pentru ca întreaga suprafaţă a terenului să fie legal potrivită pentru construcţii. „Am luat titlul de parc, urmând ca, în cel mai scurt timp, să primim avizele necesare
pentru a introduce utilităţile. Pentru acest aspect este însă necesară realizarea Planul Urbanistic Zonal al parcului industrial. Problema este că o parte a terenului din suprafaţa parcului industrial este în intravilan, iar o altă parte este în extravilan. În prezent, avem aprobate toate avizele pentru întocmirea PUZ, mai avem de primit de la ANIF un aviz şi unul de la Ministerul Agriculturii, pentru schimbarea categoriei de folosinţă, după care înaintăm documentaţia la compartimentul Urbanism al Consiliul Judeţean Vâlcea, pentru a obţine PUZ-ul. Odată obţinut, putem introduce utilităţile. Rămâne însă o problema mai grea de îndeplinit, şi anume introducerea reţelei de gaz, deoarece este mai costisitoare. Va trebui să găsim o variantă, pentru că apa este introdusă până la poarta parcului, iar canalizarea la fel. Pentru deschiderea acestui parc industrial, totul depinde de introducerea utilităţilor: apă, curent, gaze,
canalizare. Atunci vom intra în contact şi cu potenţialii investitori. Sperăm ca, până în toamna acestui an, să avem unul sau doi investitori. După finalizare, acest parc va crea noi locuri de muncă, se vor valorifica resursele locale”, speră primarul social-democrat din Bălceşti.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.