Primarul interimar Romeo Rădulescu a semnat miercuri „Angajamentul membrilor Asociaţiei Municipiilor din România” pentru implicarea activă în acţiunile de combatere a efectelor schimbărilor climatice. Angajamentul semnat de Primăria Râmnicu Vâlcea a fost prezentat cu prilejul conferinţei naţionale organizată în cadrul proiectului „ORISC – Oraşele României împotriva schimbărilor climatice: înainte şi după Copenhaga 2009”, de la sfârşitul lunii februarie. „Râmnicu Vâlcea devine astfel unul dintre primele oraşe semnatare ale acestui Angajament în care se obligă, printre altele, să lucreze împreună cu administraţia centrală pentru a contribui, la nivel local, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Vom crea spaţii verzi, vom aranja parcurile prezente şi vom dezvolta altele.”, a precizat primarul interimar al municipiului. Pe baza acestui angajament, Primăria se obligă să elaboreze, în următorii doi ani, planuri de măsuri cu partenerii şi membrii comunităţii locale, în vederea abordării în mod progresiv a cauzelor şi efectelor schimbărilor climatice, în conformitate cu priorităţile comunităţii, asigurând cât mai multe beneficii membrilor acesteia. Municipalitatea trebuie să obţină o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră în activităţile pe care le desfăşoară, în clădirile publice, în special în ceea ce priveşte alimentarea şi utilizarea energiei, transportul, managementul deşeurilor şi achiziţionarea de bunuri şi servicii şi să încurajeze toate sectoarele de activitate din comunitatea locală să profite de oportunitatea de a se adapta impactului schimbărilor climatice, să reducă propriile emisii de gaze cu efect de seră.
Sunteţi aici: Pagina principală // Fapt divers
Reducerea efectului de sera in Ramnic, un vis incipient
Postaţi pe: |