Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Reabilitarea sediului primariei, un moft in prezent

Primarul comunei Zătreni consideră că este necesară reabilitarea clădirii în care funcţionează primăria, dar că, în momentul de faţă, există alte priorităţi. Deşi există un proiect redactat, Constantin Liţoiu este de părere că, înainte de a avea un sediu nou, mai importantă este asfaltarea drumurilor pentru cetăţeni: „Un proiect al primăriei îl am de mult, dar nu sunt bani şi nu suferim prea mult din cauza acestui lucru. Am considerat că nu pot să-l las pe om să meargă prin noroi sau să nu aibă apă, să care apa cu urciorul, şi eu să mă apuc să construiesc primărie.”, a precizat Liţoiu.


Bază sportivă aproape finalizată

Primarul din Zătreni este un bun cunoscător al fotbalului de calitate, fiind pasionat de acest sport de când era copil. În acest sens, a încercat să susţină echipa de fotbal din localitate din bani de la bugetul local, ani la rând. „Olteţul Zătreni” activează, în momentul de faţă, în eşalonul Ligii a 4-a. Eforturile menţinerii acestei echipe într-un campionat judeţean s-au datorat pasiunii mai multor localnici pentru acest sport şi, de ce nu, pentru a le oferi acestora un moment de relaxare atunci când privesc un joc de fotbal. Înfiinţarea acestei echipe a fost un bun prilej pentru a-i ţine pe tinerii din comună legaţi de locurile natale. Deşi nu ocupă o poziţie fruntaşă în clasament, finanţatorul echipei de fotbal, Constantin Liţoiu, speră ca aceasta să se salveze de la retrogradare, pentru a inaugura aşa cum se cuvine noua bază sportivă, prin menţinerea în continuare la nivelul Ligii a 4-a: „Am început lucrările pe Ordonanţa 7 pentru amenajarea bazei sportive, care este realizată în proporţie de 85% şi pe care intenţionăm să o inaugurăm în luna mai 2012. Sperăm să ne salvăm de la retrogradare. Baza sportivă este dotată cu tot ce este necesar, mai avem doar partea de covor de finalizat, iar în interior de zugrăvit, de pus gresie şi faianţa. În rest, totul este gata.”, a specificat primarul.
Obiective turistice
Comuna Zătreni îşi pierde vechimea în negura vremurilor. Potrivit primarului Liţoiu, de-a lungul timpului, s-au construit mai multe edificii în zonă, care au durat secole de-a rândul. Dintre edificiile care s-au construit şi au ajuns astăzi monumente istorice se pot aminti, în ordinea construirii, Biserica din Valea Văleni, căreia nu i se cunoaşte vechimea, dar se ştie anul reparaţiei, 1795, de către popa Dumitru Văleanu şi alţi binevoitori; Biserica de zid din Zătreni, ctitorită în anul 1734, de Preda vornicul Zătreanu, Biserica de lemn din Zătreni, cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, ctitorită de Ioniţă Zătreanu în 1756; Castelul medieval construit de Radu Zătreanu, frate cu Preda Zătreanu, castel care mai dăinuieşte şi astăzi. S-a construit în 1754 Biserica de zid din Găneşti, ctitorită de Ioan Gănescu în anul 1812 şi renovată de mai multe ori, dar şi Muzeul comunei, care este în şcoala din satul Stanomiru de patru ani.

Fermă de porci occidentală la Zătreni
În comuna Zătreni, undeva, la marginea unei lunci, se află o fermă atipică pentru mediul rural din România. „E mai curat decât la un dispensar, sunt condiţii foarte bune şi totul este automatizat.”, a declarat primarul comunei Zătreni. Acum mai bine de trei ani a fost construită în mijlocul câmpului o fermă occidentală. Proprietarul fermei este Mihai Drăgănescu. La doar 27 de ani, acesta munceşte de dimineaţă până seara pentru bunul mers al lucrurilor, dar spune că investiţia de la Zătreni încă nu este rentabilă: „Au camere de baie pentru angajaţi – una pentru femei şi una pentru bărbaţi -, ambele dotale după ultima modă, cu vestiare, moară de măcinat, două hale populate cu peste 1800 de porci. Este curăţenie mai ceva decât în spitalele româneşti, dar să ştiţi că afacerea nu este rentabilă, proprietarul nu s-a îmbogăţit, deşi mulţi cred acest lucru.”, a mai spus primarul.

Părerea cetăţenilor contează!
În ultimii 16 ani, cetăţenii din Zătreni s-au obişnuit cu actualul primar şi nu văd pe altcineva mai capabil în comună care să ducă la bun sfârşit proiectele pe care Constantin Liţoiu le are în derulare. Pentru că părerea cetăţenilor are o însemnătate grea în obţinerea viitorului mandat, al cincilea consecutiv în cazul primarului Liţoiu, am întrebat şi noi localnicii pe cine văd ei în următorul mandat ca şef al administraţiei locale. Badea Ion, un bătrânel care se ocupă cu informarea oamenilor în privinţa a tot ce apare nou în sat, ne-a spus că are o simpatie deosebită pentru primar. „Noi îl votăm tot pe primarul Liţoiu, de 16 ani ne-am obişnuit cu el. Este foarte sufletist: dacă mergi la primărie cu o problemă, este imposibil să nu găsească o soluţie şi să te ajute. 99% tot el va ieşi primar şi anul acesta!”, ne-a spus bătrânelul Badea.

Agricultura, principala ocupaţie a localnicilor
Prim-gospodarul din Zătreni susţine că principala ocupaţie a localnicilor este agricultura. Fiind o zonă săracă, oamenii încearcă să se gospodăreasca cum pot pentru a-şi asigura traiul zilnic: „În zona noastră, omul este sărac, agricultura este baza, alte venituri nu sunt, cu toate că mulţi localnici s-au reprofilat pe stupine sau pe creşterea oilor.”. În acest sens, primarul a încercat să le sară întotdeauna în ajutor oamenilor cu informaţii, pentru a obţine fonduri de la APIA, pentru a se putea gospodări cât mai bine şi a avea strictul necesar pentru o viaţă normală.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.