Există pungi în care strângem gunoi. Pungi pe care le rupem şi pungi cu viaţă. Dincolo de ele sunt biografii triste, destine întortocheate, nevoi mărunte. Betegiţi, cronici şi neputincioşi, care privesc cu jind la un strop de sânge nou. Deşi puţine, ne salvează. Unora le asigură o masă caldă, pe-un timp rece, iar altora nădejdea zilei care urmează celei de azi. Pentru că, uneori, depindem de 450 de mililitri de timp cuprins între naşterea şi moartea cuiva. Depindem de-o pungă.
Poveşti triste
Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) este instituţia în care nu sunt programate audienţe. Pentru că fiecare străin care trece pragul deţine o funcţie de răspundere şi dă curs solicitărilor unor semeni pe care nu i-a văzut şi, probabil, nici nu îi va vedea vreodată. Într-o cămăruţă tăiată de un fir palid de lumină am întâlnit poveşti. Poveşti de care adesea nu întreabă nimeni, crezând că sângele are doar culoare şi nu glas. Poate n-am descoperit eroi, ci doar oameni simpli. Câţiva, care de ani buni îşi golesc venele, dintr-un simţ civic, pe care alţii l-au îngropat. Octavian Rog este unul dintre ei. „Cred că vin de 5-6 ani să donez sânge. Aşa m-am obişnuit. Nu zic că nu am nevoie de ceea ce primesc în schimb, dar înainte să-mi ridic mâneca mă gândesc la cei care stau pe un pat de spital şi depind de mine.”, a explicat vâlceanul în vârstă de 41 de ani. Octavian nu vine singur niciodată. Şi-a convins întreaga familie că merită să fabrice şanse. Şi-a adus şi fratele, şi cumnata şi copiii. Nicolae Rog e sudor. Nu-i prea merge treaba la serviciu. Dar e printre campioni la centru. „Mă apropii de 90 de donări. S-a învăţat şi nevastă-mea şi, la două-trei luni, vine şi ea,”, mi-a şoptit mândru bărbatul.
Mânaţi de necazuri
Pe holul modest cu trei afişe şi-o icoană, m-am întâlnit cu disperarea. Licărea în ochii a doi tineri, dar mai ales în privirea unei bătrâne. S-au strâns toţi, într-o dimineaţă sufocată de nămeţi. Fiecare, pentru cineva drag. „Şotul meu este internat în spital şi ne-au spus că are nevoie de sânge. Îl macină cancerul. Mi-am adus nepotul, care poate ajuta. Au venit toate odată… Mai am un băiat în spital, care s-a tăiat cu drujba.”, povesteşte Maria Arnăut, o bătrânică de 74 de ani, venită de la Băile Olăneşti. Ar mai spune ceva, dar îşi duce mâna la gură şi face socoteli în minte, alteori pe degete. Se întristează, iar ridurile i se încreţesc şi mai tare când îi i se mai prăpădeşte o lacrimă.
Bonul şi ziua liberă
Încăperile faianţate ale Centrului de Transfuzie nu sunt pline niciodată. Sunt ceva mai populate de Paşti şi de Crăciun, când lumea îşi aminteşte de-o faptă bună sau de un interes. Persoanele care donează sânge beneficiază, potrivit legii, de şapte bonuri valorice de 61,04 lei, în schimbul unei pungi cu 450 de mililitri de sânge. Adică, nişte hârtiuţe pe care le laşi la alimentară, după ce-ai umplut o jumătate de coş, şi de o zi liberă, de care cei mai mulţi patroni nu ţin cont. Ca în orice alt oraş, sunt destui donatori care cedează o pungă de sânge pentru o masă caldă, pentru o zi în care copiii să plece cu burţile sătule la şcoală. „Există în evidenţe vâlceni care au peste 200 de donări la activ. Atunci când este cerere mare de sânge, chiar noi, cadrele, donăm sânge. Şoferul nostru şi soţia sa sunt doar două exemple în acest sens.”, spune medicul Doina Ţundrea, directoarea CTS Vâlcea. Statisticile arată că, în medie, 22 de oameni solicită zilnic recoltări. De la începutul anului, peste 1000 de vâlceni au donat propriul sânge. Se poate vorbi de o uşoară creştere a numărului de voluntari, având în vedere că, în 2009, la CTS au venit 5196 de oameni, iar în 2008, aproximativ 4800.
Fabrica de vieţi
Odaia în care se împachetează speranţele are un miros ciudat şi mult alb în jur. Doar pungile cu sânge, aranjate într-un coş de plastic, nuanţează peisajul. Maşinăria care seamănă cu un cântar balansează ambalajul, care se umple cu lichidul vieţii în câteva minute. Scoate un sunet sacadat, asemănător cu cel al pompiţelor de oxigen. Apoi, în fiecare se videază o nouă şansă, promisiunea unui început. Se spune că cel care donează sânge îşi prelungeşte viaţa cu câţiva ani. „Ai satisfacţia că ai dat o mână de ajutor, că de punga ta de sânge s-a legat un om, pe care niciodată nu-l poţi considera dator. Ştiţi…punga aceea e o speranţă mare, un sprijin fantastic. Dacă o ai la momentul potrivit, te scapă cu viaţă de la un avort, accident…”, a mai precizat Doinea Ţundrea. Cele mai multe cereri de sânge vin de la Oncologie, de la acei „ciudaţi” de care ne e teamă să ne apropiem, neştiind că au nevoie de noi. „Poate într-o zi nu avem sânge suficient pentru a acoperi cererile din spital şi este înfiorător să vezi un bolnav de cancer care se uită cu jind la colegul de salon care a fost mai norocos, pentru că a primit punga.”, a adăugat directoarea CTS. Poate campaniile de sensibilizare nu au impresionat. Poate copiii pe ducă ne sperie prea mult. Poate nu te întreabă nimeni câtă viaţa ai în tine. La Centrul de Transfuzie nu vei fi întrebat însă decât câtă viaţă poţi oferi.
