Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Proiecte finalizate pas cu pas la Stroesti

primaria stroestiTudor Velcu Istocescu se află la al patrulea mandat în fruntea localităţii Stroeşti. Numai realizările din ultimul mandat sunt numeroase. Enumerate pe scurt, aceste obiective au fost atinse în număr mare, scopul acestora fiind îmbunătăţirea traiului zilnic al oamenilor din comună. Este vorba despre reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII „Căpitan Mărăşanu” Stroeşti, o clădire modernă care se ridică la nivelul cerinţelor europene, extinderea sediului primăriei, amenajarea terenului de fotbal şi anexe la terenul de fotbal, finalizarea lucrărilor de modernizare a Căminelor culturale din satele Pojogi – Cerna şi Dianu, modernizarea Căminului cultural Stroeşti, care a constat în amenajarea camerei frigorifice şi încălzire centrală, dar şi reabilitarea Şcolii Dianu, prin asigurarea încălzirii centrale. Timp de doi ani, Primăria Stroeşti a implementat şi un proiect pentru prevenirea abandonului şcolar.
Elevii învaţă în şcoli moderne
Administraţia locală a comunei Stroeşti se poate mândri cu şcoli moderne. Începând din anul 2004, primarul a demarat reabilitarea tuturor şcolilor de pe raza localităţii şi, până acum, s-au făcut investiţii la toate unităţile de învăţământ, începând cu zugrăveli interioare, parchet şi până la calculatoare. Primarul a început cu Şcoala Cireşu: „Toate aceste reabilitări le-am făcut pentru că le-am considerat necesare, în vederea creării unor condiţii cât mai bune pentru cadrele didactice şi pentru elevi, care au nevoie de aceste facilităţi pentru a-şi desfăşura activitatea. Un alt motiv ar fi acela că ne dorim ca elevii să nu plece să înveţe în municipiu, ci vrem să putem creşte învăţământul pe raza localităţii şi acesta să poată continua la un nivel foarte înalt, în condiţii foarte bune.”, a mai afirmat primarul.
Deşi nu are fonduri suficiente, primarul Istocescu a reuşit în anul 2008 să înceapă din nou lucrările de reabilitare. De data aceasta, i s-a propus o reabilitare care prevedea numai lucrări utilitare pentru Şcoala gimnazială „Căpitan Mărăşanu” din Stroeşti, dar a avut puterea de a refuza, chiar dacă acest lucru l-ar fi putut costa foarte mult. A reuşit, un an mai târziu, să cuprindă modernizarea acestei şcoli pe un alt program, care cuprindea o reabilitare completă. Tot din anul 2009, la această şcoală s-a desfăşurat, vreme de doi ani, prin programul POSDRU, proiectul „Prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii”.
Şcolile, proiecte de suflet

Pentru primarul Istocescu, tot ce înseamnă învăţământ şi educaţie îi trezeşte un sentiment profund. Om de şcoală, Tudor Istocescu le-a fost alături în permanenţă, cu sprijin financiar, dar şi moral, cadrelor didactice şi elevilor care învaţă în aceste unităţi de învăţământ: „Poate că şcoala a rămas proiectul cel mai important pentru mine şi tot timpul cât am fost primar am fost şi director. Chiar dacă nu am trecut pe acolo în fiecare zi, mereu am fost la curent cu tot ce s-a întâmplat şi am făcut în aşa fel încât să nu le lipsească nimic copiilor. În general, am fost persoana care a pus suflet în tot ceea ce a făcut.”, a mai adăugat primarul PSD.
Şcoala din satul Dianu a fost închisă
Gospodarul şef regretă faptul că a fost nevoit să desfiinţeze activitatea din Şcoala Dianu, o şcoală modernizată după standarde europene: „Îmi pare rău că am fost nevoiţi să închidem Şcoala Dianu din lipsă de elevi, pentru că acolo condiţiile erau foarte bune. Eu, fiind un om de şcoală, mi-am dorit să desfiinţam clasele paralele. Toţi copiii din clasele I-IV învaţă la Şcoala Cireşu şi acolo avem şase clase. În loc să avem învăţământ simultan, avem clase paralele, şi se lucrează cu un singur învăţător. Aceeaşi rânduială este şi la Stroeşti, unde avem şase clase, în care copiii învaţă de dimineaţa, iar transportul se face cu cele două microbuze şcolare.”, a completat primarul. Funcţia pe care o deţine, cea de primar al localităţii Stroeşti, îi dă lui Velcu Istocescu un sentiment de împlinire, de satisfacţie, atunci când reuşeşte să ducă la îndeplinire un obiectiv: „Satisfacţiile sunt atunci când stabileşti un obiectiv şi reuşeşti să-l realizezi, iar atunci când vezi că l-ai realizat, automat, îţi doreşti mai mult. Aceasta este construcţia mea. Satisfacţia este lucrul făcut bine, dar şi faptul că poţi să-ţi ajuţi semenii la nevoie. Eu am o relaţie foarte bună cu toţi cetăţenii, nu există nici un om în localitate cu care să nu vorbesc.”, a spus primarul Istocescu.

Velcu Istocescu: „Cred că patru mandate sunt suficiente”
16 ani în primărie sunt, în opinia primarului Istocescu, suficienţi pentru un singur om care să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii. Social-democratul intenţionează să se retragă în 2016, când va finaliza cel de-al patrulea mandat. Istocescu afirmă că oricare dintre contracandidaţii săi pe care i-a avut de-a lungul campaniilor electorale ar fi buni ca primari, având ca atu tinereţea şi dorinţa de a face cât mai multe pentru localitatea lor. Chiar şi noul viceprimar, cu care Istocescu împarte atribuţiile locale, ar fi o variantă bună pentru înlocuirea sa: „Actualul viceprimar, Toma Ciolacu, îşi face treaba, munceşte, îşi dă interesul, ne consultăm tot timpul şi avem o relaţie foarte bună. Atunci când interesul este comunitatea şi există transparenţă în orice, este normal ca totul să meargă bine. În 2016, eu voi face 16 ani de primărie şi cred că este suficient. Este normal să mai vină şi altcineva, să se mai schimbe lucrurile. Cred că oricare dintre contracandidaţii mei care au aspirat la această funcţie s-ar descurca şi ar face lucruri bune pentru comunitate.”, mai afirmă primarul.

Canalizarea, la stadiul de proiect

În privinţa sistemului de canalizare, primarul Velcu Istocescu susţine că a depus două proiecte care ar acoperi întreaga localitate, dar că acestea sunt pe lista de aşteptare: „Avem două proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării, au fost evaluate şi aşteptam finanţare. Am depus un proiect inclusiv la PNDR, dar cred că nu se va mai auzi nimic, deoarece suma este foarte mare. Speram totuşi la finanţare de la Ministerul Dezvoltării.”, a declarat primarul. Pe lângă sistemul de alimentare cu apă, pe care a reuşit să-l introducă în patru dintre cele cinci sate ale comunei, primarul susţine că o parte a cetăţenilor îşi doresc şi canalizare: „O parte dintre cetăţeni îşi doresc şi canalizare, iar datoria noastră este să le-o punem la dispoziţie. Dacă vom avea noroc să prindem un proiect cu fonduri europene prin care să introducem şi această utilitate, ar fi minunat. Încet, încet, nevoile oamenilor ar fi acoperite. Este greu dacă nu ai fonduri şi dacă nu ai investitori în zonă să atragi bani la bugetul local pentru investiţii.”, a mai spus prim-gospodarul din Stroeşti.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.