Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Proiect de anvergura la Calimanesti: 12 strazi vor fi asfaltate

jiblea noua strada asfaltata•    8,2 kilometri de drumuri vor fi modernizaţi în următoarea perioadă în oraşul Călimăneşti. Două străzi au fost deja reabilitate, iar în acest moment se lucrează la strada Al. I. Cuza. Proiectul se va realiza cu fonduri de la Guvern şi însumează peste 50 de miliarde de lei vechi.
Primarul Florinel Constantinescu a reuşit să obţină finanţare de la Guvern pentru proiectul aflat deja în derulare, de modernizare a străzilor din staţiunea Călimăneşti-Căciulata. În proiect sunt cuprinse lucrări de asfaltare a străzilor şi de modernizare a trotuarelor. Prima stradă asfaltată a fost în Jiblea Nouă, o zonă vitregită până acum în ceea ce priveşte lucrările de infrastructură şi utilităţile: „Este vorba de 12 străzi, însumând 8,2 kilometri, iar referitor la trotuare, şi acestea însumează peste 4 kilometri. Sunt, de asemenea, prevăzute şi rigole în proiect, iar acolo unde este cazul vom aduce modificări în funcţie de necesitate, pentru ca toate lucrările respective să fie de calitate. Una dintre străzile care deja au fost asfaltate se află în Jiblea Nouă, strada Ana Ipătescu, fiind prima asfaltată din localitatea componentă a oraşului Călimăneşti, o stradă în lungime de aproximativ un kilometru, cu trotuare de la un capăt la celălalt, întrerupte pe alocuri, tot datorită construirii unor rigole care să preia apele de pe aceasta, dar şi de pe strada cu care face joncţiune.”, a precizat primarul.
În momentul de faţă se lucrează la o altă stradă, Al. I. Cuza. Potrivit spuselor primarului, ordinea de începere a lucrărilor a fost stabilită şi în funcţie de celelalte utilităţi de care beneficiază zona respectivă: „Acum lucrăm la un alt punct, la strada Al. Ioan Cuza, care aproape devenise impracticabilă. Strada este prevăzută şi cu o pantă destul de abruptă, însă acest drum a fost folosit de-a lungul timpului mai mult pentru transporturile de material forestier din zona respectivă şi chiar necesita modernizare. Un alt argument pentru modernizarea acestor străzi este faptul că acestea trebuie să aibă toată infrastructura realizată, şi aici mă refer la apă, canalizare, iluminat public. Cele două străzi au toată infrastructura realizată şi de aceea am putut începe aceste asfaltări.”, a mai adăugat Florinel Constantinescu.
Călimăneştiul va beneficia de racordare 100% la canalizare
Sistemul de apă şi canalizare al oraşului Călimăneşti a fost preluat de societatea Apavil, care urmează să facă lucrări de extindere. Datorită faptului că se doreşte o racordare de 100%, proiectul a fost împărţit în două: o parte a lucrărilor va fi efectuată de Apavil, iar cealaltă parte de firma declarată câştigătoare în urma unei licitaţii. În prezent, SC Apavil SA desfăşoară lucrări pe strada Câmpului, pentru introducerea canalizării. Pentru cealaltă parte a lucrării se întocmeşte un plan de proiectare, care va fi scos în curând la licitaţie: „Sistemul este preluat de Apavil, dar, având în vedere că impunerea este de 100% conectare, acest program a fost împărţit în două: în zona Jiblea Nouă, lucrările sunt efectuate direct de Apavil, iar în restul teritoriului vor fi realizate de un alt furnizor, conform Ordonanţei 34, prin scoatere la licitaţie, după finalizarea proiectului. Proiectul este foarte mare, iar una dintre cerinţele pentru a putea fi realizabil a fost de conectare 100% a gospodăriilor. După finalizarea acestui proiect nu va exista locuinţă care să nu fie racordată la apă şi canalizare.”, a afirmat primarul din Călimăneşti. Următoarea stradă vizată pentru asfaltare este strada Câmpului, la care se introduce sistemul de canalizare. După finalizarea asfaltării, primarul din Călimăneşti doreşte inclusiv introducerea în zona Jiblea Nouă a transportului în comun: „În Jiblea Nouă se lucrează pe altă stradă, unde se introduce canalizarea, respectiv strada Câmpului. După ce vor fi finalizate lucrările de canalizare pe strada Câmpului, vom continua cu cele de asfaltare, în aşa fel încât să creăm un inel între Jiblea Nouă şi Călimăneşti, pe care intenţionăm să-l introducem în transportul local al cetăţenilor din Călimăneşti. Până în prezent, această zonă a fost ocolită de cei care licitau acest serviciu, tocmai din cauza faptului că nu se putea circula bine pe străzile acelea, fiind pietruite.”, a mai afirmat Constantinescu.
Florinel Constantinescu: „Au fost şi vor mai rămâne străzi neasfaltate în Călimăneşti”
Străzile localităţii însumează 48 de kilometri, iar pe lângă cele 12 străzi care sunt incluse în acest proiect, Florinel Constantinescu afirmă că mai sunt şi altele care necesită asfaltare: „Dacă ar fi să vorbim de modernizarea unui oraş, a unei staţiuni balneare, majoritatea străzilor ar trebui asfaltate. Vor trebui modernizate, în aşa fel încât să nu mai necesite lucrări de întreţinere în fiecare an, dar trebuie spus faptul că au fost şi vor mai rămâne străzi neasfaltate în Călimăneşti.”, a mai precizat democrat-liberalul.
Constantinescu este conştient că localnicii din Călimăneşti nu mai au răbdare şi că trebuie să beneficieze de aceste facilităţi care, în timpul nostru, nu numai că sunt necesare, dar sunt obligatorii pentru un oraş-statiune, aşa cum este Călimăneşti. Noul ales a mai precizat că sunt numeroase străzi care necesită asfaltare şi că va încerca să găsească o modalitate de accesare a fondurilor europene: „În afară de aceste dorinţe, mai sunt şi vor mai rămâne străzi neasfaltate, şi cred că va trebui să găsim soluţii de accesare a unor fonduri europene, deoarece bugetele sunt extraordinar de sărace şi nu ne putem permite să asfaltăm sau să modernizăm aceste străzi din bugetul local, iar de la bugetul statului trebuie să înţelegem că banii vin greu, cu întârziere, iar procedând astfel nu facem decât să îngreunăm situaţia firmelor private care sunt specializate în aceste lucrări. Nu ar trebui să mai lucrăm în sensul blocajului, despre care toată lumea vorbeşte.”, a mai adăugat primarul.
Cele 12 străzi, programate pentru asfaltare din bugetul local de fosta administraţie
Când a ajuns la conducerea administraţiei locale, primarul Florinel Constantinescu a găsit în primărie mai multe proiecte pe care le-a pus cap la cap şi a încercat să găsească soluţii urgente pentru demararea lor. Poate cea mai importantă reuşită a fost introducerea proiectului de asfaltare a celor 12 străzi prin HG 577, ceea ce înseamnă că cei peste 8 kilometri de drumuri vor fi asfaltaţi cu bani de la Ministerul Dezvoltării şi nu din bugetul local al Primăriei Călimăneşti, aşa cum fuseseră programaţi de fosta administraţie locală: „Proiectul pentru modernizarea străzilor a fost preluat, găsit în primărie, un proiect care s-a vrut a fi executat cu fonduri de la bugetul local, dar eu mi-am dat repede seama că acest lucru va reprezenta o problemă, deoarece bugetul Călimănestiului este anual de 30 de miliarde de lei vechi, şi acest proiect ar fi costat foarte mult.”, a spus Constantinescu.

Primăria Călimăneşti, datoare la bănci până în 2023
Florinel Constantinescu afirmă că Primăria Călimăneşti va trebui să plătescă până în anul 2023 credite la bănci. În acest moment, se plăteşte către bănci o rată lunară de 600 de milioane de lei vechi, în urma unor asfaltări efectuate în anul 2008, care nici măcar nu au fost achitate: „Din păcate, trebuie să aduc aminte că s-au mai asfaltat astfel de străzi în 2008 şi s-a făcut un împrumut la bancă pentru aceste lucrări, deşi banii nu au ajuns la aceste lucrări şi plătim suma împrumutată până în anul 2023, cu o rată lunară de 600 de milioane de lei vechi numai pentru aceste lucrări de asfaltare. Nu puteam să facem aceeaşi greşeală în continuare, drept pentru care reuşita mea este aceea de a obţine aprobare de la Guvernul României pentru ca aceste lucrări să fie efectuate cu fonduri guvernamentale, prin  HG 577.”, a concluzionat noul ales.

Florinel Constantinescu: „Trebuie să dăm o întrebuinţare Centrului Expoziţional de la Seaca”
Centrul de Expoziţii de la Seaca n-a funcţionat aproape deloc de la darea sa în folosinţă, în 2010. La Seaca au avut loc până acum doar câteva evenimente, mai exact patru simpozioane şi un revelion. În urma unei investiţii de 11 milioane de euro, finanţată din bani europeni, Centrul de Expoziţii se găsea anul trecut într-o situaţie nu tocmai uşoară, după ce, în toamnă, a fost oprit curentul electric de la cele cinci pavilioane expoziţionale. Salvarea, cel puţin pentru moment, a venit din partea unei societăţi care a închiriat pavilionul cel mare şi care suportă costurile de întreţinere. Primarul Florinel Constantinescu susţine că trebuie găsită o întrebuinţare imediată a acestui centru, pentru că, altfel, costurile întreţinerii vor fi greu de suportat. Noul primar speră în găsirea unei soluţii, în colaborare cu Consiliul Judeţean: „Este obligatoriu să-i dăm o întrebuinţare, dar trebuie găsite soluţii pentru ca, într-adevăr, el să producă, pentru că, altfel, vom plăti, şi nu sunt bani puţini. Din fericire, datorită închirierii care s-a făcut de către o societate, ei plătesc cheltuielile de întreţinere, dar centrul nu produce nimic. Sunt convins că se va rezolva problema prin efortul comun al Consiliului Judeţean şi al nostru, şi când spun Consiliul Judeţean mă refer la preşedintele Ion Cîlea, care sigur va avea un cuvânt greu de spus în acest caz, chiar dacă este supărat referitor la acest proiect, probabil. Trebuie să găsim soluţii împreună, pentru ca acest centru să producă şi să trecem de situaţia în care se află astăzi.”, a afirmat primarul oraşului Călimăneşti.


Postaţi pe: Facebook



1 comentariu la " Proiect de anvergura la Calimanesti: 12 strazi vor fi asfaltate "

  1. Costel B. spune:

    stiati da in Orasul Calimanesti sunt strazi unde domnul primar Constantinescu Florentin nu vrea sa introduca canalizare. desi dinsul spune ca introduce canalizare 100% in oras.
    stiati da in Orasul Calimanesti sunt strazi unde domnul primar Constantinescu Florentin nu a racordat gaz metan deoarece PUZul nu a fost reactualizat.

Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.