Sunteţi aici: Pagina principală // Social

Programe in domeniul protectiei familiei si respectarii drepturilor copilului

Guvernul a aprobat recent două programe de interes naţional în domeniul protecţiei familiei şi a drepturilor copilului pentru perioada 2010-2012, a anunţat Ioana Muntean, Purtătorul de Cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei Executivului. Programul „Închiderea instituţiilor de tip vechi şi înfiinţarea de centre de recuperare, de căsuţe de tip familial şi/sau apartamente” vizează închiderea a cel puţin 6 instituţii de protecţie a copilului de tip vechi şi înlocuirea acestora cu servicii alternative de protecţie – case de tip familial, apartamente şi centre de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi. Prin acest program, aproximativ 500 de copii provenind din centre de plasament clasice vor fi găzduiţi în case de tip familial, unde vor avea condiţii mai bune de îngrijire şi li se va acorda o atenţie mai mare. „Vorbim despre case de tip familial în care vor fi îngrijiţi de către personal specializat până la 15 copii”, a subliniat Ioana Muntean, precizând totodată faptul că, din 2001 până în prezent, au fost închise aproximativ 300 de centre de plasament clasice, prin acest tip de programe de interes naţional şi prin alte proiecte similare. Potrivit Purtătorului de Cuvânt al Guvernului, programul are un bugetul total de 15,2 milioane de lei, din care 200.000 de lei pentru 2010, 5 milioane de lei pentru 2011 şi 10 milioane de lei pentru 2012. Al doilea program aprobat astăzi de Guvern este „Intervenţia în situaţii de violenţă în familie” şi urmăreşte întărirea capacităţii Direcţiei Generale şi Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de intervenţie în situaţii de violenţă în familie, prin înfiinţarea şi/sau dezvoltarea serviciilor de intervenţie în situaţii de violenţă în familie, asigurarea funcţionării acestora şi activităţi de informare privind activităţile desfăşurate. „Copilul, persoana adultă sau familia semnalează, printr-un telefon, de exemplu, problema cu care se confruntă. Direcţia judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului trimite la faţa locului o echipă mobilă, care acordă consiliere şi conduce persoana sau copilul agresat la spital, dacă este cazul, sau la o altă instituţie unde se impune să fie condus, a explicat Ioana Muntean, Purtătorul de Cuvânt al Guvernului modalitatea de derulare a acestui program. Programul are alocat un buget de 1,86 milioane lei, din care 200.000 lei pentru 2010 şi câte 830.000 de lei pentru 2011 şi 2012. Cele două programe se vor derula până cel târziu la 31 decembrie 2012 şi vin în continuarea reformelor demarate în acest domeniu încă din 1997, a subliniat Ioana Muntean.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.