Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Primele realizari au pus accent pe infrastructura

IMG_01 prikmarieGheorghe Melente, devenit la prima strigare primar al comunei Drăgoeşti, pare să se simtă excelent în această nouă postură. Experienţa acumulată în cadrul administraţiei locale, dar şi pregătirea profesională l-au ajutat pe Melente să-şi atribuie un prim mandat de primar al localităţii. După ce a fost viceprimar în perioada 2008-2012, atribuţiile de primar nu i-au fost străine, ba, din contră, a reuşit să asigure o continuitate proiectelor la care a contribuit alături de actualul viceprimar, Georgel Marian Amza. Primarul a fost decis să rămână în comuna în care s-a născut şi să se implice serios în administraţia publică, convins fiind că este omul potrivit pentru a ajuta comunitatea să renască, iar Drăgoeştiul să redevină ceea ce a fost odată, o localitate bogată, renumită prin tradiţie şi obiceiuri. O dată cu ocuparea funcţiei de primar a stabilit priorităţile comunităţii. „Ca viitor primar am plecat la drum cu un plan de lucru bine stabilit. În primul rând, am avut anumite priorităţi, am pus accent pe infrastructură, pe bunăstarea cetăţeanului şi pe agricultură.”, a precizat primarul. Astfel, la Drăgoeşti s-au luat măsuri pentru reducerea costurilor la facturile la electricitate, investindu-se în becuri economice, pentru reducerea consumului de energie. Pe fiecare stâlp din comună au fost montate astfel becuri cu consum redus. La Drăgoeşti, administraţia locală a luat de la începutul mandatului lui Gheorghe Melente măsuri în acest sens, deoarece banii repartizaţi pentru utilităţi nu erau suficienţi pentru plata facturilor la CEZ. „Primul obiectiv pe care trebuia să-l aduc la o minimă cheltuială şi eficienţă din punct de vedere financiar, care să fie mulţumitor pentru cetăţean, a fost iluminatul public. Astfel, am montat aproximativ 200 de lămpi economice, deoarece un bec de 200 de waţi consuma cât 10 lămpi economice.“, a adăugat primarul din Drăgoeşti. Suma necesară pentru realizarea investiţiei a fost pusă la dispoziţie de Consiliul Local, ridicându-se la valoarea de 20.000 de lei. În acest moment, reţeaua de luminat public funcţionează în fiecare zi de la ora 21.00 până dimineaţa la ora 5.30. Prioritatea principală la Drăgoeşti a reprezentat-o infrastructura rutieră, pe care primarul a rezolvat-o în mare parte. Pe drumurile comunale cu greu se putea circula pe jos, iar cetăţeanul întâmpina prea multe dificultăţi în perioada anotimpului ploios. Astfel, s-a reuşit recondiţionarea prin balastare a peste 35 de kilometri de drumuri comunale şi de tarla şi reabilitarea şanţurilor, pe aceste drumuri comunale, potrivit primarului, nemaifiind intervenţii pentru amenajare de 15 ani. Suma necesară pentru realizarea investiţiei a fost pusă la dispoziţie de Consiliul Local al comunei şi din valoarea de 55.000 de lei primită de la Consiliul Judeţean Vâlcea, reprezentând rectificare bugetară. „Pentru că mi-a plăcut să fiu la curent cu noul, în mandatul de viceprimar m-am implicat şi în departamentul de achiziţii publice, propunându-mi să fac tot posibilul ca în localitate să găsim soluţia optimă remedierii situaţiei destul de neplăcute a drumurilor comunale şi a celor de tarla. Mă duceam pin locurile respective şi trebuia să mă deplasez doar cu căruţa sau să merg pe picioare, iar acum mă pot plimba cu maşina. Apoi, am gândit că vreau să fac ceva pentru comuna asta, dar tot timpul mă întreb de unde să găsesc resurse, ceea ce este un mare impediment.“, ne-a declarat primarul din Drăgoeşti.

Primăria Drăgoeşti „a pus tunurile” pe datornici

Potrivit spuselor alesului local, de la începutul mandatului, a dat startul unei campanii de recuperare a datoriilor de la populaţie şi de la agenţii economici, inclusiv prin executarea silită a rău-platnicilor. Cei care au „uitat” să îşi achite taxele şi impozitele timp de mai mulţi ani s-au trezit cu reprezentanţii Primăriei Drăgoeşti la uşă sau chiar au avut neplăcuta surpriză să vadă că li s-a pus poprire pe conturi şi pe veniturile lunare. „Până acum 12 luni, Primăria Drăgoeşti avea taxele şi impozitele colectate numai 30%. Poate nimeni nu a ştiut, dar este un adevăr, inclusiv personalul primăriei şi fostul primar aveau taxe şi impozite neplătite de opt ani. Mai întâi, am început să fiu eu exemplu pentru comunitate, pentru că sunt cetăţean al acestei localităţi şi cel care trebuia să aibă la zi achitate toate datoriile către primărie. Odată luată această decizie, de la mine în jos, toată lumea trebuia să fie la zi cu plata datoriilor. Celor rău-platnici le-am făcut somaţii sau popriri pe venit. După această campanie amplă de recuperare a datoriilor de la populaţie, colectarea taxelor şi impozitelor a crescut la 60-70%.”, a mai adăugat primarul. Gheorghe Melente a luat aceste măsuri destul de dure mergând pe considerentul că prietenia şi buna comunicare cu cetăţeanul se pot baza doar pe corectitudine. „Împreună cu echipa pe care o formasem la primărie, ne-am asumat aceste decizii. Trebuia să luăm această măsură, deoarece comunitatea îmi putea reproşa că nu am luat atitudine în luarea unor decizii. Nu blamez vechea administraţie, dar consider că, din poziţia de şef al primăriei, nu se poate să fii tocmai tu, primarul, cel care nu îţi plăteşti datoriile către administraţia locală, fiind remunerat din bugetul local. Dacă nu iei nici o hotărâre, înseamnă că nu eşti un bun cetăţean. Atunci am luat măsurile care s-au impus.”, a mai spus primarul.

Retrocedare cu cântec a terenului din faţa Căminului cultural
• Edificiul, „flancat” de gâşte, raţe şi porci

Situaţia Căminului cultural din centrul comunei Drăgoeşti nu este una tocmai plăcută pentru comunitate, după ce fostul primar a decis retrocedarea terenului din faţa clădirii. Aşa s-a ajuns ca urmaşii foştilor boieri să intre în posesia curţii Căminului cultural, pe care îl folosesc acum pentru a creşte gâşte şi porci. „Doar un singur cămin avem în localitate, care şi acesta, din păcate, nu arată foarte bine. Pe viitor trebuie să găsim o sursă de finanţare în vederea reabilitării lui. Durerea mea este că terenul din faţa căminului a fost dat de fosta administraţie proprietarilor, aşa că astăzi, în faţa singurului cămin din Drăgoeşti, proprietarul creşte capre, gâşte sau porci. Noi nu mai avem decât o alee cu o lăţime de numai trei metri şi clădirea căminului. Am rămas stupefiat când am preluat funcţia, pentru că acelaşi lucru a făcut şi cu terenul de la moară, şi de la brutăria satului. Nu a vrut să ţină cont din poziţia de şef al acestei instituţii, deşi avea tot dreptul de preempţiune sau să-i bage pe proprietari la legea despăgubirilor. Nu sunt de acord cu această soluţie şi am adus şi acuze publice, consider că nu trebuia dat terenul, deoarece fostul primar era îndreptăţit, conform legii, să nu cedeze curtea. Ce rost are un cămin, când în faţa lui creşti capre, gâşte şi porci? Problema este că noi nu avem unde să ţinem un eveniment. Am dat acceptul să se desfăşoare două nunţi în acest cămin, iar din acel moment, posesorul spaţiului a îngrădit terenul şi ne-a dat în judecată, că i-am violat proprietatea.”, a declarat primarul Gheorghe Melente. În cadrul proiectului pe care doreşte să îl promoveze, cuprins pe Măsura 3.2.2., având finanţare din fonduri europene, se va reuşi acum inclusiv dotarea Căminului cultural din comună. Astfel, după finalizare, căminul va fi echipat cu mobilier, haine populare şi, în primul rând, costume de căluşari. Ţinta acestei achiziţii va fi în primul rând păstrarea tradiţiei în localitatea Drăgoeşti. „Şi eu am jucat căluşul şi, chiar în momentul de faţă, şcoala are un ansamblu de căluşari, cu care participăm la festivaluri. Cea mai mare sărbătoare cu tradiţie în comuna noastră este căluşarul de Rusalii. Eu mi-aş fi dorit să cuprind în acest proiect şi reabilitarea căminului cultural care, în momentul de faţă, este într-o stare deplorabilă. Pentru dotarea edificiului sunt forţat să demarez şi un proiect pentru reabilitare, modernizare şi consolidare.”, a mai explicat primarul din Drăgoeşti.

Gheorghe Melente: „Promisiunea lui Blaga m-a făcut să plec de la PDL”

Gheorghe Melente este supărat pe deciziile fostului primar şi a încercat să găsească soluţii, hotărând ca anumite evenimentele ale comunităţii să se desfăşoare în spaţiul unei foste grădiniţe, clădire care este într-un stadiu avansat de degradare. „În spaţiul acestei grădiniţe care nu arată foarte bine aveam un proiect pentru amplasamentul unui cămin – aşezământ cultural de tip I, dar, pe parcurs, planul a eşuat. Acesta a fost şi motivul pentru care am plecat din PDL. Proiectul pentru construcţia unui nou cămin cultural a fost depus şi declarat eligibil cu 92 de puncte, având inclusiv o promisiune de la Blaga pentru finanţare. Iniţial, valoarea proiectului era 700.000 de lei, dar domnul Blaga mi-a luat proiectul şi l-a transformat în aşezământ de tip I, ridicându-l la valoarea 4.000.000 de lei. Ulterior, proiectul s-a licitat, iar Primăria din Drăgoeşti a pus terenul la dispoziţie. După ce a plecat Blaga de la Ministerul de Interne, iar în locul lui a venit Elena Udrea, s-a anulat licitaţia, proiectul a ajuns la Compania Naţională pentru Investiţii şi s-a pierdut pe drum.”, a mai adăugat primarul.

Drăgoeştiul are una dintre cele mai frumoase baze sportive

Primarul Gheorghe Melente a finalizat la Drăgoeşti una dintre cele mai moderne baze sportive din judeţul Vâlcea. Investiţia a fost finanţată din fonduri guvernamentale, pe Ordonanţa 7, având o valoare de 570.000 de lei. „Baza sportivă este finalizată la cele mai înalte standarde, doar mici probleme avem cu gazonul, pentru care nu-i dau constructorului garanţia până nu îl pune din nou. Din punct de vedere al suprafeţei de joc, stadionul poate găzdui chiar şi meciuri din Divizia A, deoarece are dimensiunile de 105×70 de metri. Baza are o clădire pentru vestiare dotată cu cabine de duş ultramoderne, grupuri sanitare şi o tribună cu o capacitate de 200 de locuri.”, ne-a precizat Melente.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.