Sunteţi aici: Pagina principală // Social

Primarul este dezamăgit: „PSD nu este interesat să redeschidem spitalul din Bălceşti”

Despre Căminul de bătrâni de la Bălceşti, primarul spune că rămâne în continuare un paradox, întrucât consilierii PSD din Bălceşti nu vor să audă de înfiinţarea unui Centru medical în oraşul lor.

Locaţiile au în continuare personalitate juridică, chiar dacă la cămin nu mai sunt beneficiari din luna octombrie şi nici angajaţi, din luna noiembrie 2017. Cu toate acestea, consilierii nu votează închiderea activităţii: „Problema este faptul că nu putem să preluăm clădirile, fiindcă sunt date prin protocol Căminului de Bătrâni, funcţionând astfel în continuare cu personalitate juridică, fiindcă acest cămin nu este desfiinţat. Scopul nostru este de a prelua clădirile pentru a deschide aici un Centru Medical, însă nu putem, din cauza consilierilor PSD. În situaţia aceasta suntem „legaţi de mâini şi de picioare” până la alegerile viitoare, iar comunitatea, pe această cale, trebuie să ştie cine sunt vinovaţii care se opun cu vehemenţă deschiderii spitalului în zonă. Pe cei de la PSD nu-i interesează deschiderea spitalului din Bălceşti, altele sunt interesele dumnealor, iar noi suntem puşi în situaţia de a sta la „mâna” lor”, ne-a declarat Constantin Aleca. Primăria a rămas cu o datorie de 7 miliarde pentru neplata la timp a salariilor, a utilităţilor şi a cheltuielilor curente în vederea administrării căminului: „Noi căutăm identificarea unei surse de finanţare pentru construirea unui spital din temelii, fiindcă avem teren disponibil”, a completat alesul PNL.

În anul 2011 acest cămin s-a înfiinţat în urma închiderii spitalului din Bălceşti, o locaţie de interes regional. 19 cămine s-au înfiinţat în acea perioadă, cu promisiunea că statul îşi asuma sustenabilitatea lor. În timp statul a uitat, însă, acest angajament, lăsând administraţiile locale să suporte finanţarea. În prezent, dintre cele 19 cămine de bătrâni doar trei mai funcţionează. „Sustenabilitatea unui astfel de cămin consider că este o gaură pentru administraţia locală din Bălceşti, pentru că toţi banii din buget trebuie să meargă în acea direcţie, cu scopul să nu se facă nimic în localitate, nici o investiţie, acestea fiind orgoliile celor de la PSD”, a mai declarat primarul.

 

Comunitatea are nevoie urgentă de un centru medical

Spitalul din Bălceşti deservea în urmă cu 7 ani o populaţie de peste 60.000 de locuitori, peste 13 localităţi, iar, de la închiderea sa, lipsa unităţii nu a fost suplinită decât printr-un sistem de ambulanţă. Oamenii din zonă nu au, în multe cazuri, resursele financiare necesare pentru a se deplasa la cele mai apropiate spitale, aflate la distanţe de peste 60 -100 de kilometri, pentru un tratament în regim spitalicesc sau diagnosticarea afecţiunilor, dar acest lucru nu a convins pe nimeni.

Primarul Constantin Aleca se luptă, însă, cu morile de vânt, deoarece nimeni nu ia în seamă faptul că în această zonă este necesară reînfiinţarea unităţii spitaliceşti. În situaţii de urgenţă oamenii din zonă nu au unde să facă o injecţie sau o perfuzie. Orice caz, indiferent de complexitatea lui, se poate rezolva doar dacă pacientul merge la Drăgăşani, Vâlcea sau Craiova. Cazurile în care oamenii sunt puşi în situaţii extreme au crescut. Populaţia este destul de îmbătrânită în zonă şi, de multe ori, în urma solicitării ambulanţei, oamenii refuză să se deplaseze la spital, mulţumindu-se doar cu primul ajutor, acordat de ambulanţieri: „Este necesar un spital pentru întreaga zonă de sud a judeţului, şi am avut posibilităţi de foarte multe ori să înfiinţăm centrul multifuncţional, însă cei cinci consilieri PSD ne-au pus piedici şi aproape că i-au gonit pe cei interesaţi”, a mai declarat primarul.

Primarul oraşului Bălceşti mai spune că PSD îi pune piedici pentru redeschiderea spitalului fiindcă există interes: „În primul rând, PSD nu este de acord ca eu, liberal fiind, să fac investiţii în localitate şi, dacă reuşesc să înfiinţez un centru medical de permanenţă la Bălceşti, multifuncţional sau un spital, le vine greu să creadă că aş mai pleca de la primărie”, a mai adăugat primarul.

 

Ministerul Dezvoltării a alocat doar 13 miliarde de lei Bălceştiului

Dintre cele 89 de localităţi ale judeţului, oraşul Bălceşti este la coada clasamentului în ceea ce priveşte alocările de fonduri de la Ministerul Dezvoltării. În acest sens, primarul spune că a fost dezamăgit, fiindcă, dintre cele trei proiecte depuse a primit bani doar pentru construirea unui pod pentru care proiectul în prezent este în fază de licitaţie: „Actualul proiect pentru care am primit finanţare este pentru construirea unui pod nou, peste Pesceana, în valoare de 13 miliarde de lei. În prezent nu există nici o trecere peste pârâul Pesceana, în acel punct extrem de important pentru localitate. Puntea care exista acolo a fost luată de apă. Sunt dezamăgit, mă aşteptam să prindem finanţare şi pentru asfaltarea drumurilor, un proiect vital pentru comunitatea din oraşul Bălceşti. Aveam o continuitate în ceea ce priveşte modernizarea drumurilor. Nu înţeleg de ce nu s-au alocat fonduri. Sub oraşul Bălceşti mai sunt localităţile Valea Mare şi Fârtăţesti, cu cele mai mici alocări de fonduri. Aceste proiecte, pe care le-am depus la Ministerul Dezvoltării au fost primele proiecte ale oraşului care s-au depus prin PNDL. A mai fost un program din 2008, O.G.7, unde am accesat pentru asfaltarea unui drum pe o lungime de 4 kilometri, proiect pe care ulterior l-a preluat PNDL-1”, ne-a declarat primarul. Pe tema absorbţiei fondurilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, primarul oraşului Bălceşti spune că s-a aprobat proiectul în vederea asfaltării drumurilor agricole: „Fondurile europene rămân şansa de dezvoltare a oraşului. Alocările de la Ministerul Dezvoltării s-au dovedit a fi un fiasco. Pentru acest proiect cu fonduri atrase de la UE am primit avansul, iar în primăvara aceasta vom da drumul la lucrări” a subliniat Constantin Aleca.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.