Sunteţi aici: Pagina principală // Social

Primarul din Vaideeni a achitat datoriile fostei administratii

•    50 de miliarde de lei vechi a fost datoare Primăria Vaideeni către diferiţi constructori şi furnizori. La 31 decembrie 2012, administraţia locală nu mai avea nici o datorie
La numai şase luni de la preluarea mandatului de primar, Daniel Băluţă a achitat datorii de 50 de miliarde lei vechi. Datoriile au fost lăsate moştenire de fosta administraţie, şi actualul primar a reuşit să le achite prin cele trei hotărâri de guvern destinate plăţii arieratelor de către primării. Astfel, la 31 decembrie 2012, Primăria Vaideeni nu mai înregistra nici o datorie. „Având în vedere perioada prin care trecem, prin faptul că nu sunt bani la nivel naţional, eu consider că a fost o realizare să achit datoriile de aproximativ 50 de miliarde de lei vechi şi să rezolv anumite probleme de infrastructură. Am fost ajutat şi de comunitate, am avut deja două acţiuni prin care le-am solicitat ajutorul, pentru că, fără sprijinul cetăţenilor, este greu să faci ceva. Este vorba de pietruirea drumurilor de tarla şi a celor săteşti, la care m-au ajutat şi localnicii.”, a afirmat Daniel Băluţă. Pentru anul 2013, proiectele tânărului primar al localităţii Vaideeni sunt numeroase şi menite să îmbunătăţească nivelul de trai al localnicilor. Liberalul îşi doreşte asfaltarea atât a drumurilor comunale, dar şi a celor de tarla. Pentru ca acest lucru să se întâmple, primarul Daniel Băluţă şi viceprimarul Doina Deaconescu au lucrat la documentaţia tehnică pentru asfaltarea DC 157 (pe o lungime de doi kilometri) şi pentru construirea a două poduri, în zona Tălăngi. Proiectul, în valoare de 400.000 de euro, a fost depus la APDRP Craiova, iar lucrările vor fi demarate cel mai probabil în luna martie a acestui an. La nici o jumătate de an de când a preluat conducerea Primăriei Vaideeni, liberalul Daniel Băluţă a reuşit să obţină finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru două proiecte care vizează asfaltarea a 10,6 kilometri de drumuri comunale şi săteşti, precum şi pentru înfiinţarea sistemului public de canalizare, cu staţie proprie de epurare, în satul Izvorul Rece. De curând, s-a ţinut licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de execuţie a celor două obiective de investiţie.
1,5 milioane de euro pentru drumurile forestiere

Proiectul cuprinde reabilitarea a 11,2 kilometri de drumuri forestiere, în zonele Izvorul Rece şi Mariţa. Investiţia, în valoare de 1,5 milioane de euro, se va derula prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 1.2.5 b, şi va ajuta la reabilitarea drumurilor forestiere: „Avem un proiect depus pe fonduri europene, care se află în faza de licitaţie, şi sperăm ca, în primăvară, să fie demarate lucrările.”. Proiectul cuprinde 11,2 kilometri de drumuri de tarla. „Reabilitarea drumurilor forestiere va reprezenta una dintre cele mai importante investiţii, deoarece astfel vom facilita accesul la principalele zone de interes turistic.”, a mai spus primarul Băluţă. Administraţia locală aşteaptă fonduri nu numai pentru asfaltarea drumurilor sau pentru introducerea canalizării în satul Izvorul Rece, ci şi pentru schimbarea reţelei de distribuţie a apei curente în toată comuna: „Aproape am finalizat şi extinderea reţelei de apă, iar după aprobarea bugetului sper să reuşesc schimbarea reţelei de distribuţie, pentru Vaideeni şi Izvorul Rece, deoarece este făcută prin anul 1992 şi se află într-un stadiu de degradare foarte mare în anumite porţiuni. Este vorba de 33 de kilometri de reţea pe care dorim să o schimbăm. Chiar dacă mulţi nu vor să recunoască, avem apă cu rugină. Am dori să obţinem finanţarea din fonduri guvernamentale, în principiu, deoarece nu a apărut până acum ghidul pentru fondurile europene 2014-2020, deşi sunt mai sigure şi aş înclina ca tot ce se poate accesa pe fonduri europene să putem face.”, a mai spus liberalul.
Daniel Băluţă: „Vom redeschide două puncte sanitare la Mariţa şi Izvorul Rece”

Daniel Băluţă este conştient de necesitatea unor puncte sanitare în comună. Astfel, el şi-a propus ca în următoarea perioadă să mai deschidă două sedii destinate îngrijirii pacienţilor. În plus, dacă acestea se vor dovedi utile cetăţenilor, primarul îşi mai doreşte înfiinţarea a două puncte farmaceutice, pentru ca bătrânii să intre mai uşor în posesia medicamentelor: „Acum încercăm să deschidem două puncte sanitare, la Izvorul Rece şi Mariţa, pentru că localitatea noastră se întinde pe o suprafaţă foarte mare şi este foarte greu să vină oameni bătrâni de la Cerna până la dispensar, la Vaideeni, să-i plimbi pe drumuri pentru o reţetă. Încercăm acum să redeschidem aceste puncte sanitare, care au funcţionat în trecut, dar trebuie reautorizate. La Izvorul Rece ne-a ajutat obştea, care ne-a pus la dispoziţie două camere în sediul lor. Am purtat o discuţie şi cu medicii din zonă şi au fost de acord să meargă câte o zi sau două pe săptămână acolo. Ne gândim să mai deschidem pe lângă ele şi puncte farmaceutice.”, a adăugat primarul.
Sediul primăriei, în curs de reabilitare
Imediat după preluarea funcţiei, primarul Daniel Băluţă şi viceprimăriţa Doina Diaconescu au început lucrările de extindere şi modernizare a sediului Primăriei Vaideeni. În primă fază, va fi schimbată tâmplăria din lemn cu PVC şi geam termopan, iar ulterior se vor realiza finisajele interioare şi exterioare. „Am montat şi instalaţia de încălzire centrală. Cred că Primăria Vaideeni era singura din judeţ care nu avea acest sistem modern de încălzire. Anul acesta ne-am propus să extindem actualul sediu cu fonduri guvernamentale şi de la bugetul local. În funcţie de banii pe care îi vom obţine, vom încerca să înlocuim şi mobilierul.”, a anunţat primarul Băluţă.
Modernizarea celor două baze sportive din comună, proiect de viitor
Pe de altă parte, liberalul Daniel Băluţă mai încearcă să facă rost de bani şi pentru amenajarea celor două baze sportive din comună: „Încerc să găsesc fonduri pentru a moderniza cele două stadioane din satele Vaideeni şi Izvorul Rece. În curând, se va lansa un program pentru baze sportive, care va fi finanţat în perioada 2014-2016. Dacă nu voi reuşi să obţin fonduri europene pentru aceste investiţii, atunci voi încerca să apelez la bugetul local. Vreau să le creez tinerilor din comună condiţii moderne pentru a face sport.”, a spus primarul din Vaideeni.
Industria, slab dezvoltată la Vaideeni
În comuna Vaideeni, industria şi sectorul IMM-urilor sunt slab dezvoltate, existând patru firme cu activităţi de producţie: una în domeniul textil, una în producţia de PET-uri, cu peste zece angajaţi, iar două firme au sub zece angajaţi – una în domeniul prelucrării fructelor şi îmbutelierii băuturilor răcoritoare şi o brutărie. Mai există firme în domeniul prelucrării lemnului, dar obiectul de activitate este unul sezonier.
Agricultura, principala activitate
Agricultura reprezintă principala activitate a localnicilor, care se ocupă cu creşterea animalelor şi pomicultura. Mărimea exploataţiilor agricole este mică, în general, sub două hectare, ceea ce denotă o fărâmiţare excesivă a terenurilor agricole. Suprafeţe compacte şi mai mari deţin obştile săteşti de pe raza comunei Vaideeni, mai ales în zona de munte, formate din păşuni care vara sunt arendate posesorilor de animale. Culturile dominante sunt cele pomicole, existând livezi, predominant, din prun şi măr.
Potrivit spuselor primarului Daniel Băluţă, creşterea animalelor reprezintă, pentru mulţi dintre locuitorii comunei Vaideeni, o sursă de venit, bovinele şi ovinele fiind principalele animale crescute. În ultimul timp se observă un interes crescut al turiştilor pentru această zonă, existând unele pensiuni care oferă facilităţi de cazare. Comuna Vaideeni este aşezată la poalele Masivului Parâng, la opt kilometri de oraşul Horezu, şi este cunoscută ca o localitate de păstori, întemeiată de ciobanii din Mărginimea Sibiului, care traversau munţii în procesul transhumanţei. Comuna Vaideeni este situată la limita nord-vestică a judeţului Vâlcea şi este traversată de la sud la vest de drumul judeţean 665.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.