În opinia sa, PSD este opţiunea pentru dezvoltarea satului românesc
Nicolae Concioiu, 48 de ani, căsătorit, economist; doctorand la „Universitatea din Craiova – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor” – Specializarea Management; master la „Universitatea din Craiova – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor” – Specializare Managementul Organizaţiilor Publice; economist licenţiat – Universitatea Constantin Brâncoveanu – „Facultatea de management şi marketing în activităţile economice”; licenţiat în drept la Universitatea Spiru Haret – Facultatea de drept şi administraţie publică; în prezent primar al comunei Guşoeni, judeţul Vâlcea este candidat pe lista PSD pentru Camera deputaţilor pe un loc neeligibil, dar spune că adevăratul său scop în aceste alegeri este de a atrage atenţia viitorilor parlamentari asupra problemelor cu care se confruntă locuitorii judeţului Vâlcea, mai ales cei din zona rurală.
Primarul doreşte rezolvarea problemelor din administraţie
Nominalizarea primarului localităţii Guşoeni, Nicolae Concioiu pe lista candidaţilor PSD pentru Camera Deputaţilor pe locul şase înseamnă, în opinia acestuia, şi faptul că PSD îşi asumă un program compus din elemente strâns legate pentru renaşterea satului românesc, iar acest lucru nu se poate face decât folosind experienţa primarilor care au avut rezultate bune în administraţia locală.
În acest sens, Concioiu şi-a pus experienţa din administraţia locală alături de echipa PSD care poate reprezenta interesele comunităţilor din mediul rural deoarece, pentru dezvoltarea satelor este nevoie de susţinerea legislativă a parlamentarilor. În opinia sa, PSD este opţiunea de a-i scoate la vot pe cei dezamăgiţi de clasa politică, datorită faptului că propune în programul de guvernare o serie de măsuri clare şi opţiuni precise care vin în sprijinul tuturor segmentelor sociale. Programul prezentat prevede înfiinţarea Codului Administrativ, care cuprinde legislaţia naţională şi locală din domeniul administrativ:
„Ştim cu toţii că avem un Cod Fiscal care reglementează tot ce înseamnă taxe şi impozite datorate atât bugetului de stat, cât şi celui local. Codul administrativ doreşte să înglobeze într-o singură lucrare toate reglementările în ceea ce priveşte statutul funcţionarului public, legea administraţiei, şi oricare alte reglementări care vin în această zonă administrativă, şi care sunt adevărate pietre de moară. Din păcate, nu reuşim să ne descurcăm cu acest labirint, pornind de la personal, care este în mare parte în prag de pensie, iar tineretul este încă reticent în a veni către administraţie.
Este nevoie de predictibilitate şi stabilitate în administraţie
Primarul este de părere că domeniul administraţiei locale ar trebui să beneficieze de o legislaţie stabilă şi adaptată la cerinţele prezentului, la care se adaugă inclusiv sistemul de softuri interconectate, care va pune capăt bâjbâielilor legislative actuale: „ Prin înfiinţarea Codului Administrativ vom avea stabilitate, nu vom mai căuta în fiecare primărie modul cum ar trebui să interpretăm o anumită legislaţie, cum să operăm, aceasta fiind o cauză care nu mai suportă amânare. Trebuie să funcţionăm cu un birou unic la nivelul primăriei, unde cetăţeanul să intre şi să i se rezolve problema cât mai rapid şi, în acelaşi timp, să i se aducă la cunoştinţă şi obligaţiile pe care le are faţă de comunitate. Este important să responsabilizăm astfel şi cetăţenii, pentru că, în acest val de nemulţumiri referitoare la lipsa de promptitudine a salariaţilor îi facem conştienţi în acelaşi timp că şi cetăţeanul are obligaţii”, afirmă primarul Concioiu.
Porcii mistreţi, o problemă în atenţia viitorilor parlamentai PSD
Primul proiect de lege pe care primarul din Guşoeni l-ar iniţia, în situaţia în care ar ajunge în Parlament, ar fi soluţionarea problemelor culturilor distruse de porcii mistreţi, o situaţie scăpată de sub control de autorităţile competente: „Aş fi egoist să spun că, dacă aş intra în Parlament, aş urmări numai problema administraţiei. De fapt, prima problemă pe care am mai spus-o, chiar dacă până la urmă a rămas la nivel intenţie ar fi reglementarea pagubelor produse de porcii mistreţi culturilor cetăţenilor. Problema este să găsim o soluţie, nu neapărat să-i acuzăm pe administratorii fondului de vânătoare sau pe cei care reprezintă Inspectoratul Teritorial de Vânătoare. Este nevoie să găsim o soluţie astfel încât nici cetăţenii să nu se afle în postura de păgubiţi, de atâţia ani”, a mai afirmat primarul.
Mistreţii distrug în continuare culturile agricole
Problema porcilor mistreţi care au făcut ravagii în culturile agricole din localităţile judeţului a fost pusă în discuţie de fiecare dată, însă nimeni nu a luat măsuri pentru rezolvarea problemei. În lipsa unor reglementări legislative care să îi protejeze pe oameni în situaţiile în care munca le este distrusă de porcii mistreţi, primarul Concioiu spune că, de data aceasta, fenomenul a scăpat de sub control. Situaţia nu este nouă, dar trenează de câţiva ani. Mai grav este faptul că porcii mistreţi ajung acum şi în gospodăriile oamenilor, după cum spune primarul din Guşoeni: „De fiecare dată am stăruit pentru iniţierea unei legi prin care să găsim o cale prin care cetăţeanul să fie protejat în privinţa culturilor devastate de mistreţi. Reprezentanţii fondului de vânătoare scot legea pe masă şi, potrivit art. 4, lit. c, ne informează că cetăţeanul este obligat să înştiinţeze administratorul public că pe acea suprafaţă de teren distrusă se produc atacuri. Pe motiv că oamenii nu au anunţat la timp proprietarul fondului de vânătoare s-a oprit activitatea comisiei şi nimeni nu s-a mai obosit să constate paguba. În alte situaţii, când comisia s-a deplasat la noi să constate paguba s-au încheiat procese verbale în care s-a scris că de vină era tot proprietarul, pentru că nu are terenul împrejmuit. Nu există în lege nici un paragraf unde să scrie că cetăţeanul este obligat să facă împrejmuire, pentru că asta ar însemna o construcţie pe care trebuie să o autorizezi şi, dacă o faci în extravilan, se autorizează doar de Consiliul Judeţean. Problema este că porcii mistreţi se înmulţesc pe zi ce trece şi mai grav este să s-au obişnuit cu prezenţa oamenilor, nemaiavând nici o reţinere în a se apropia de gospodării. Oamenii sunt disperaţi pentru că, deşi au făcut tot ceea ce au putut pentru a îndepărta animalele sălbatice, ba unii chiar stau noaptea de pază, porcii continuă să vină în sat”, mai declară primarul.
Salarii mai mari pentru angajaţii din administraţie, un deziderat al primarului
Nicolae Concioiu îşi doreşte să fie în primul rând foarte bine delimitat spaţiul rural, iar în administraţie să obţină sprijin pentru dotarea birourilor cu aparatură de soft şi personal. „Vorbind despre personalul care lucrează în administraţie, din cauza câştigurilor reduse tinerii nu au interesul de a lucra în astfel de instituţii şi nici de a-şi căuta un loc de muncă în acest domeniu. Din păcate, acest guvern tehnocrat discută de salarizarea tuturor domeniilor de activitate, şi nu sunt împotriva creşterii salarizării pentru nici un domeniu, dar s-a neglijat această categorie, din zona administraţiei locale, care a devenit o cenuşăreasă. Sunt primării care lucrează şi cu patru angajaţi, iar fiecare angajat trebuie să îndeplinească mai multe funcţii”, spune primarul comunei Guşoeni.
Comandat de Partidul Social Democrat Vâlcea – competitor politic. Cod AEP: 11160007. Realizat de SC Atlas Tour SRL (Impact real).