Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

PNL este intr-o situatie ingrata, la Sirineasa

01 primarieIon Streinu, primarul interimar al localităţii Şirineasa, spune că şi-a propus să facă o altfel de administraţie, punând accent pe legalitate, în intenţia de a „şterge pata de pe obrazul instituţiei”, lăsată de decizia ANI asupra fostei administraţii. Pentru că este un bun gospodar, dar are şi experienţă în administraţie, Streinu afirmă că testul câştigării încrederii locuitorilor din Şirineasa nu este foarte greu de trecut. Noua strategie a administraţiei locale pentru dezvoltarea localităţii este una coerentă, cu proiecte concrete şi bine stabilite. Mai rămâne ca primarul interimar să fie susţinut de comunitate, pentru a putea lua măsurile care să demonstreze capacităţile sale administrative: „Vreau ca locuitorii să aprecieze modul de administrare a comunei, ceea ce pentru mine înseamnă un certificat de încredere, pe care mi l-ar acorda. Urmăresc realizarea unei administraţii corecte, în conformitate cu legea, transparentă şi deschisă faţă de cerinţele şi nevoile cetăţenilor. Cu privire la aceste cerinţe, există în agenda mea o listă de priorităţi, pe care cetăţenii le-au considerat mai importante, listă pe care voi încerca să o respect. Am venit la primărie pentru că pot realiza ceva. De când domnul Dan Săraru a fost declarat incompatibil şi suspendat din funcţie prin ordin emis de prefect, am preluat interimatul primăriei şi le-am cerut consilierilor locali să mă susţină până la capăt, dar nu şi atunci când fac ilegalităţi. Din păcate, PNL, la Şirineasa este într-o situaţie ingrată. Consiliul Local Şirineasa este format, în majoritate, din membrii fostului USL. În momentul când eu am devenit viceprimar, la Şirineasa tocmai se formase USL, primarul fiind de la PNL, iar viceprimarul de la PSD. În acel moment, am fost acuzat de comunitate pentru că am făcut o alianţă cu PNL. Lumea a fost atunci nemulţumită de acest aspect, şi aşa au ajuns unii consilieri să fie astăzi nemulţumiţi. Oamenii care nu au fost de acord cu mine, atunci când am făcut alianţă cu Dan Săraru, au votat atunci candidaţii UNPR. De cealaltă parte, au fost şi oameni supăraţi pe Săraru, pentru că făcuse alianţă cu PSD. Aşa au ajuns mulţi în poziţia de consilieri, pe fondul nemulţumirii pentru crearea alianţei PNL – PSD. Dacă, atunci, se înţelegea ca PSD să meargă în campanie separat de PNL, astăzi aveam 9 consilieri social democraţi. În această situaţie, am sacrificat doi oameni din partid, punându-i să candideze din partea altor partide, astfel încât mi-am asigurat 8 voturi din 11. Aceşti consilieri cred că mă vor susţine şi în continuare, pentru că nu fac ilegalităţi, de aceea, oamenii mă agreează. Acum, când se apropie alegerile, unii încep să „scârţâie”, şi anume cei de la PNL. Din păcate, la noi, PNL este în prezent într-o situaţie ingrată: domnul Săraru anunţă că va candida din nou, iar acest drept nu poate să i-l ia nimeni, aşa spune legea. Pe de altă parte, ordinul prefectului spune că nu are dreptul să mai ocupe o funcţie aleasă, dar în legislaţie se specifică că dreptul de a candida nu poate să ţi-l ridice nimeni. Aşadar, am majoritate în Consiliul Local, dar, în viitor, îi simt pe unii consilieri nehotărâţi, şi asta pentru că nu se simt în siguranţă”, spune primarul interimar. Competiţia electorală se anunţă una încinsă, anul viitor, la Şirineasa, pentru că PSD are pentru prima oară, după mai bine de 15 ani, ocazia de a avea un primar social-democrat în localitate. Şansele sunt foarte mari, mai ales că, din partea opoziţiei locale, nu se întrevăd deocamdată speranţe să apară un contracandidat de temut.
Se lucrează la continuarea proiectelor de infrastructură

Cunoscând foarte bine problemele şi nevoile cetăţenilor din această localitate, Ion Streinu a continuat programul de modernizare a comunei, iar una dintre preocupările sale majore este asigurarea condiţiilor optime de infrastructură, reabilitarea şi modernizarea drumurilor:
„Asfaltarea este primordială, mai ales că, în prezent, se lucrează deja la drumul comunal 118, Ciorăşti -Valea Alunişului, uliţa Ungureni, uliţa Dumitrescu, Păuescu, uliţa Cişmăreştilor, Guţan, uliţa Staţiei de epuare, uliţa Urzâcuţa şi la uliţa Bisericii. Proiectul este realizat în procent de 37%, valoarea totală a acestuia fiind de 61 de miliarde de lei. Săptămâna trecută am semnat o convenţie prin care noi trebuie să mai primim 36 de miliarde de lei vechi. În situaţia în care aveam lucrări făcute în avans, ni se vor alocau banii pe loc. Am luat deja legătura cu constructorul, pentru că timpul este bun şi se mai poate lucra. Noi lucrăm cu o firmă serioasă, care are şi capacitate financiară. De aceea îmi şi permit să fac astfel de afirmaţii. În prezent nu mai avem nici o datorie la constructor şi, conform convenţiei semnate, avem garanţia Guvernului că se pot face lucrări în avans, cu alocări de fonduri ulterioare” a menţionat Ion Streinu.
Uliţele spre terenurile agricole vor fi asfaltate

Chiar dacă, la capitolul infrastructură, mai sunt multe de realizat privind asfaltarea drumurilor comunale, proiectul pentru modernizarea drumurilor care duc la culturile agricole vor lua calea fondurilor europene. În acest fel nu vor mai fi probleme atunci când oamenii doresc să îşi cultive terenul sau să strângă recolta. Proiectul vizează asfaltarea a 9 kilometri de drumuri de tarla, investiţia având o valoare totală de un milion de euro. „Îmi doresc să modernizăm drumurile de tarla, cu gândul că agricultura ar putea reveni la ceea ce a fost în trecut. Este un prim pas, iar noi, ca administraţie locală, trebuie să facem toate eforturile încât să le asigurăm un trai cât mai bun cetăţenilor. Cu această investiţie, drumurile care duc la culturile localnicilor vor arăta la fel de bine ca şi drumurile comunale din Şirineasa. În urmă cu mulţi ani a fost depus un proiect pentru drumurile de tarla, dar acesta nu a primit finanţare. În exerciţiul financiar 2014-2020, o dată cu deschidere ghidurilor de finanţare, se pot depune astfel de proiecte. Pentru că avem această oportunitate, vom redepune proiectul, şi sper că, în acest fel, vom reuşi să scoatem utilajele agricole de pe drumurile judeţene. Aceste drumuri de tarla, care urmează să fie asfaltate, sunt paralele cu drumurile comunale şi cu drumul judeţean. În acest fel, nu vom mai avea probleme cu utilajele ieşite din câmp, pline de noroi. Proiectul va fi depus în sesiunea din luna februarie”, declară primarul interimar din Şirineasa, Ion Streinu. Acestea sunt motivele pentru care Primăria Sirineasa accesează fonduri europene pentru modernizarea drumurilor agricole. Social-democratul Ion Streinu afirmă că asfaltarea celor 9 kilometri nu înseamnă că întreaga infrastructură din localitate este modernizată. „Mai avem nevoie de un proiect, pentru că vreau să asfaltez trei uliţe mai mici, care au o lungime de aproximativ 200 de metri, cu bani din fonduri proprii locale, anul viitor. Aceste uliţe sunt drumuri de acces foarte importante pentru comunitate. În continuare, va trebui să rezolvăm şi problema drumurilor săteşti, pentru că drumurile comunale sunt deja realizate, ultimul asfaltat fiind DC 118, pe o lungime de 8 kilometri. Şi aceste drumuri săteşti aş dori să le putem include tot pe fonduri europene, asta şi în funcţie de oportunităţile care se vor ivi”, mai spune primarul interimar.
Şirineasa va avea trotuare modernizate

În intenţia de a dezvolta în continuare localitatea, conducerea administraţiei locale are planuri mari pentru viitorul apropiat, care includ modernizarea trotuarelor pe ambele laturi ale drumului naţional, pe o lungime de 5 kilometri: „Trotuarele sunt vitale pentru comunitate, în special pentru copiii care vin la şcoală. Astfel, avem în prezent un proiect în derulare, întocmit de o firmă de consultanţă din Piteşti, în vederea amenajării trotuarelor de pe ambele laturi ale drumurilor naţionale. Chiar dacă ne-am ocupat şi am degrevat zona dintre bordură şi şanţuri, unde nu se mai putea circula, trebuie ca oamenii să meargă pe asfalt, ceea ce nu este normal. De aceea, se impune să avem trotuarele amenajate. Pentru că nu avem creat un departament la primărie, în acest moment, în vederea accesării fondurilor, pentru toate proiectele propuse de noi achiziţionăm servicii de consultanţă de la firme autorizate în acest scop. Astfel, dacă legea ne permite să achiziţionăm servicii de consultanţă remunerate doar în cazul în care proiectul primeşte punctajul favorabil în vederea finanţării, asta facem. Nu pot să plătesc în avans aceste servicii, pentru că, la un control al Curţii de Conturi, sumele ne-ar fi imputate”, menţionează Ion Streinu.

Sediul primăriei va fi renovat şi extins

Sediul primăriei va fi renovat, modernizat şi extins. Întreaga faţadă a clădirii va fi reabilitată şi va fi achiziţionat mobilier de birou. Birourile vor fi reorganizate, iar funcţionari din instituţie vor beneficia de condiţii mult mai bune de lucru, ceea ce va face ca şi relaţia cu cetăţeanul să fie una fluentă, în condiţii de normalitate. Sediul unei primării este cartea de vizită a localităţii, de aceea Ion Streinu intenţionează să înceapă modernizarea: „Din cauză că documentaţia proiectul a întârziat, data fiind 15 noiembrie, lucrările pentru reabilitarea imobilului primăriei vor începe în primăvara anului viitor. Investiţia se va realiza cu bani din bugetul local. Noi aveam prinsă şi anul acesta suma de 1,4 miliarde de lei, în vederea demarării lucrărilor, bani pe care îi voi reporta în bugetul anului viitor. Extindem către zona de est clădirea unde vor fi amenajate grupurile sanitare, o sală de protocol, iar la etaj va fi construită o sală de arhivare, extrem de necesară. În anul când am venit la instituţie, am reuşit să fac nişte rafturi, pentru că toate documentele stăteau grămadă. Volumul documentelor a crescut, însă, foarte mult de atunci şi până în prezent, fiind extrem de necesar un astfel de spaţiu, amenajat pentru arhivă. Lucrările aş vrea să fie postate pe SEAP, pentru că vrea să fiu acoperit, în caz de eventuale acuzaţii”, mai declară Ion Streinu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.