Sunteţi aici: Pagina principală // Fapt divers

Plimbareti cu masina furata

Sâmbătă noaptea, în jurul orei 1.10, poliţiştii vâlceni din au fost sesizaţi telefonic de Ilie P., din comuna Alunu cu privire la faptul că, în cursul nopţii, persoane necunoscute îi furaseră maşina din curtea locuinţei. În urma verificărilor în trafic, poliţiştii au găsit maşina într-o staţie peco din localitatea Berbeşti. „În autoturism se aflau Marius B. (20 de ani), Adrian P. (21 de ani) şi Daniel G. (21 de ani), toţi din comuna Alunu. Ei furaseră maşina, pe care au condus-o pe raza localităţii Alunu fără a avea permis de conducere, după care au mers la domiciliul lui Daniel G., pe care l-au luat cu autoturismul şi s-au deplasat în oraşul Berbeşti, unde au fost identificaţi de poliţie. În continuare se efectuează cercetări faţă de Marius B. şi Adrian P. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducere fără permis!”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Emilian Muşulete.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.