Mai multe personalităţi vâlcene au fost premiate marţi de Forumul Cultural al Râmnicului, cea mai mare instituţie de cultură din judeţ, cu ocazia aniversării a zece ani de existenţă. La aniversarea celor 10 ani de activitate au mai rostit alocuţiuni, membrii fondatori ai Instituţiei, reprezentanţi ai altor Direcţiei de Cultură, ai Arhiepiscopiei. În partea a doua a simpozionului s-au acordat premiile Forumului pe anul 2010. Forumul Cultural al Râmnicului reuneşte peste 300 de membri din toate domeniile vieţii culturale ale judeţului – literatură, muzică, artă plastică, teatru şi film. Este cea mai mare organizaţie care tipăreşte trei reviste, reuneşte mai multe Asociaţii – Epigramiştii vâlceni, Societatea Anton Pann şi Societatea Antim Ivireanu. Alexandru Popescu Mihăeşti, rector fondator al Universităţii Constantin Brâncoveanu şi preşedinte al Forumului Cultural al Râmnicului a spus că perioada cea mai grea pentru forumul cultural a fost poate în anul 2007, când voci din cultura vâlceană şi nu numai s-au temut de o diluare în stilul cosmopolit al Uniunii Europene. „Suntem judeţul Pravilei de Govora, suntem judeţul primei Gramaticii Tipărite a lui Văcărescu, suntem judeţul unde s-a născut statul român, suntem judeţul care a dat un imn naţional. Suntem un judeţ cu o elită tânără, sunt trei Universităţi puternice aici la Râmnic”, a declarat acesta. Forumul se ocupă cu promovarea tinerilor scriitori, căutarea de talente, sprijin pentru editarea de cărţi, monografii etc.
Sunteţi aici: Pagina principală // Cultură
Personalitati valcene, premiate la Forumul Cultural al Ramnicului
Postaţi pe: |
![]() |