Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Partia de schi de la Voineasa, o investitie compromisa de luptele politice

SAM_2607Construcţia pârtiei de schi de la Voineasa a început în anul 2010, în perioada în care ministru al Turismului a fost Elena Udrea. Proiectul are o valoare de peste 35 de milioane de euro, iar în acest moment este finalizat în proporţie de 92%. Guvernul nu a mai alocat fonduri pentru Transalpina Ski Resort din 2012. Pentru ca investiţia să fie finalizată, constructorul ar mai trebui să amenajeze doar parcarea de la baza pârtiei şi un restaurant. Pentru că nu i s-au decontat lucrări în valoare de 11 milioane de euro, inclusiv TVA, firma Acomin SA din Deva a dat în judecată primăria. La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, Tribunalul Vâlcea a obligat Primăria Voineasa la plata a 34.700.000 de lei, aproape 8 milioane de euro, potrivit contractului de lucrări încheiat cu firma din Hunedoara. La această sumă, constructorul a calculat penalităţi de aproape 6 milioane de lei. Astăzi, primarul localităţii Voineasa, Gheorghe Stanciu, cheamă în garanţie Guvernul, pentru a da socoteală în faţa justiţiei pentru o investiţie pe care în 2010 şi-au asumat-o şi pentru care acum nu se mai găsesc fonduri.

Primăria ar acoperi datoria în… 200 de ani

Două secole ar trebui să plătească Primăria Voineasa pentru a ajunge cu plata lucrărilor la zi. Potrivit spuselor primarului Gheorghe Stanciu, bugetul total al primăriei prin colectarea de taxe şi impozite este de numai 7 miliarde de lei vechi anual. Dacă s-ar recurge la poprire pe bugetul primăriei, cuantumul de 30%, cât s-ar putea opri anual, ar reprezenta o sumă care doar adunată pe o perioadă de 200 de ani ar putea să acopere investiţia la pârtia de schi: „Cei de la Fisc ne spun că nu avem voie să facem cheltuieli până nu achităm arieratele. Păi, 500 de miliarde de lei vechi nu va reuşi primăria să achite nici în 200 de ani, luându-se 30% din buget anual. Este posibil aşa ceva?”, se întreabă primarul. Dacă Guvernul nu va dori achitarea sumei restante, Primăria Voineasa va fi îngropată în datorii. Mai mult decât atât, Guvernul dă vina pe administraţia locală, care ar fi trebuit să asigure finanţarea din bugetul local şi să întrerupă lucrările mai din timp, dacă această sumă nu mai putea fi acoperită.

Gheorghe Stanciu: „Doar o minune mai poate salva firma care a construit pârtia de la insolvenţă”
Astăzi, Primăria Voineasa este obligată de instanţele de judecată să achite 34 de milioane de lei companiei care a construit domeniul schiabil Vidra-Obârşia Lotrului, după ce instanţa de judecată a hotărât să-i dea dreptate firmei constructoare. Pe lângă cei aproape 8 milioane de euro, constructorul a calculat şi penalităţi de aproape 6 milioane de lei. În plus, mai există şi lucrări executate şi nefacturate de încă 22 de milioane de lei: „M-am întâlnit cu constructorul şi mi-a spus că doar o minune îl mai poate salva, altfel va intra în insolvenţă. Lui Liviu Dragnea i-am trimis patru scrisori, în urma cărora mi s-a transmis că răspunderea îi revine Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediului de Afaceri şi Turism, însă, prin Ordonanţa 103, din rezervele Guvernului, prin HG, unităţile administrativ-teritoriale primesc bani pentru achitarea arieratelor, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent.”, ne-a precizat primarul Gheorghe Stanciu.
Până acum, la pârtia de schi s-au făcut încasări de peste 25 de miliarde de lei vechi pe timp de iarnă, profitul net fiind de 6 miliarde de lei vechi, bani care au ajuns în buzunarul constructorului, potrivit unei înţelegeri între primărie şi firma constructoare: „Vă daţi seama, dacă lucrarea aceasta ar fi fost finalizată, ce ar fi însemnat 6 miliarde de lei vechi pentru o localitate ca Voineasa? Cu banii aceştia am fi putut reabilita căminul cultural din localitate.”, a mai precizat primarul Stanciu.

Primarul a chemat în garanţie Guvernul
Constructorul, societatea Acomin SA din Deva, este la un pas de faliment, după ce a efectuat lucrări cu bani împrumutaţi de la bănci. Firma a dat în judecată Primăria Voineasa pentru a-şi recupera investiţia, în valoare de aproximativ 8 milioane de euro. „Era normal ca firma să ne dea în judecată, deoarece constructorul trebuie să-şi recupereze investiţia. Noi suntem obligaţi să-i dăm constructorului banii pentru lucrările executate, dar bugetul nostru este unul foarte mic, şi nici nu ştim de unde am putea să plătim această sumă. Am făcut foarte multe demersuri pentru decontarea facturilor, dar nu am primit nici un răspuns.”, a mai spus primarul.
Drept urmare, Primăria Voineasa a chemat în garanţie Guvernul, însă, la o primă înfăţişare, nici o persoană din partea acestuia nu s-a prezentat la Tribunalul Vâlcea:
„Am chemat în garanţie Consiliul Judeţean, dar şi Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Turism, dar am avut pe 15 aprilie proces şi nu s-a prezentat nici unul dintre ei, doar eu am fost prezent. Consider că această chemare în garanţie este o necesitate, pentru că obiectivul acesta este unul de interes naţional, care s-a derulat printr-o hotărâre de guvern dată în anul 2010, şi nu este corect să răspund numai eu de lucrul acesta. Cred că nu au venit pentru că, probabil, au fost şi dânşii informaţi că trebuie schimbat completul de judecată.”, ne-a declarat primarul Gheorghe Stanciu.
USL a şters pârtia de la investiţii pentru că era „marca Udrea”

Luptele politice de la nivel central au afectat în ultimii ani nordul judeţului Vâlcea. Antipatiile dintre vechiul Guvern condus de PDL şi actualul, condus de PSD, prin Victor Ponta, şi-au pus amprenta asupra staţiunii Voineasa, unde se află un domeniu schiabil de interes naţional. „Mica Austrie”, aşa cum au denumit-o pasionaţii sporturilor de iarnă, poate rivaliza cu cele mai bune pârtii din Austria, Elveţia sau Franţa. Construcţia pârtiei de schi de la Voineasa a început în perioada când ministru al Turismului era Elena Udrea, iar, după schimbarea Guvernului, proiectul a fost abandonat. Constructorul trebuie să mai amenajeze în prezent doar parcarea de la baza pârtiei şi să dea în funcţiune un restaurant. În luna septembrie a anului trecut au existat mai multe forme de protest în zona pârtiei de la Vidra, la care a participat şi fostul ministru al Turismului, Elena Udrea. 1.000 de vâlceni au realizat atunci un lanţ uman de-a lungul pârtiei, în încercarea de a obţine fonduri pentru finalizarea investiţiei. Iarna trecută, pârtia a atras câteva zeci de mii de turişti. Într-un singur weekend, pe pârtie au fost prezenţi chiar şi 3.000 de turişti.
Primarul a găsit soluţia
Gheorghe Stanciu s-a gândit şi la o soluţie în cazul în care, în următoarea perioadă, Guvernul nu va dori să aloce fonduri pentru finalizarea investiţiei: „Există o soluţie: să conving consilierii să trecem în proprietatea privată a primăriei investiţia, să intrăm în parteneriat cu 60%, iar firma constructoare cu 40%, ei vor termina lucrarea şi participăm la profit, în aşa fel încât să putem funcţiona în continuare. Altă soluţie nu cred că există, dar cred că justiţia va executa, şi ar fi cea mai mare bucurie a mea să-i blocheze conturile lui Dragnea, pentru că mie degeaba mi se blochează”. Primarul este sceptic în ceea ce priveşte determinarea consilierilor să accepte trecerea în proprietatea privată a primăriei şi, ulterior, găsirea unui parteneriat: „Este greu să conving consilierii, deoarece ei spun că pierdem pârtia în acest fel. Dacă va mai trece încă un an, iar datoriile vor creşte foarte mult în perioada aceasta, cred că aceasta va fi singura soluţie şi sper ca şi dânşii să înţeleagă.”, a concluzionat primarul.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.