În comuna Tetoiu, aproximativ 270 de copii învaţă în şase grădiniţe şi la singura şcoală coordonatoare de centru care a mai rămas în localitate. Unităţile au fost reabilitate şi igienizate, primarul reuşind astfel şi anul acesta să obţină autorizaţie de funcţionare pentru noul an şcolar. Cu toate acestea, deplasarea copiilor din toate satele comunei se face cu un singur microbuz şcolar. În acest sens, liberalul Lucian Antonie a făcut demersurile necesare în vederea obţinerii unui nou microbuz, dar nu ştie când se va materializa acest lucru. Fiind pus în faţa acestei probleme, primarul a hotărât ca, în acest an şcolar, nici o grădiniţă să nu fie închisă. Este suficient faptul că elevii care sunt luaţi primii în microbuz, dimineaţa, ajung ultimii acasă, după-amiaza. În opinia sa nu este normal nici transportul elevilor de clasele a VIII-a împreună cu cei de grădiniţă. Pe lângă faptul că nu există încă un al doilea microbuz şcolar care să transporte elevii în condiţiile impuse de lege, o altă problemă a localităţii este scăderea de la an la an a numărului de copii, fenomen care ar putea duce, în timp, la comasarea unităţilor de învăţământ într-o singură şcoală. „Avem autorizaţie sanitară de funcţionare pentru toate unităţile de învăţământ şi anul acesta, adică pentru singura şcoală care a mai rămas, cea de la centru, dar şi pentru cele şase structuri de grădiniţă, aflate în toate satele comunei. Altfel spus, în fiecare sat avem câte o grădiniţă care, până în prezent, nu s-au închis şi funcţionează cu cadre didactice calificate. Nu le-am închis, deoarece mă încadrez conform legii cu cel puţin 10 copii înscrişi într-o grupă, pentru a putea menţine o structură în fiecare sat al comunei. De ce să stea goale şi eu să transport un copil de trei ani la distanţa de zece kilometri, într-un
microbuz şcolar cu elevi de clasa a VIII-a şi să-l scol de la ora şase, iar apoi să-l aduc la ora 15.00 acasă? Păi acela mai este copil? Şi, atunci, de ce să nu-i las grădiniţa la poartă, în satul lui natal? Am înţeles, am închis toate şcolile, nu mai există nici o şcoală cu clasele I-IV, în nici un sat din localitatea Tetoiu. Mai avem o singură şcoală, cu clasele 0 –VIII, dar grădiniţele le-am menţinut.”, a declarat liberalul Lucian Antonie.
Nu există personal pentru operarea unui alt microbuz
• Chiar dacă un alt mijloc de transport ar ajunge în posesia administraţiei locale, acesta ar trage pe dreapta, din lipsă de personal
Strigătul de ajutor al primarului comunei Tetoiu nu s-a putut face auzit. Aflat într-o astfel de situaţie şi anul acesta, elevii din cele şase sate, Tetoiu, Băroiu, Budele, Măneasa, Nenciuleşti, Popeşti şi Ţepeşti, arondate comunei Tetoiu, vor fi nevoiţi să facă zilnic naveta la cursuri cu un singur mijloc de transport. Dascălul care se află în fruntea administraţiei publice locale, Lucian Antonie, a bătut la toate uşile instituţiilor abilitate să rezolve problema transportului copiilor către singura şcoală din comună. În toate memoriile primarului, acesta solicită sprijin pentru repartizarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale a încă unui microbuz şcolar. Această rugăminte a fost adresată inclusiv directorului şcolii, primarul gândindu-se la cei 270 de elevi care fac naveta din mai multe sate către centrul comunei, în condiţii inumane. În prezent, aceşti elevi sunt transportaţi cu un singur microbuz, care are o capacitate de 16 locuri, fiind nevoie uneori şi de zece curse, pentru a acoperi tot necesarul. Pentru ca elevii să nu ajungă foarte târziu acasă, autorităţile şcolare au fost nevoite să modifice programul şcolar. În nenumăratele solicitări ale primarului, învăţător până în momentul când a fost ales în fruntea comunităţii, nu s-a primit de la autorităţile competente răspuns favorabil. Cu toate acestea, în comună va exista în continuare o problemă majoră, chiar dacă microbuzul suplimentar solicitat va ajunge în posesia administraţiei locale. Din lipsă de personal calificat, acesta ar sta pe dreapta.
„Am fost forţat să mai închid două grădiniţe şi mi s-a promis un microbuz nou, dar le-am spus că nu este suficient, atâta timp cât transport sute de elevi doar cu unul şi care merge continuu de la ora 6.00 până la 8:30, şi asta pentru că le-am decalat programul, făcându-le copiilor pauzele mici, de cinci minute, şi pauza mare de zece minute. Scopul meu a fost de a reduce din program, pentru a nu mă întinde până la ora 15.00. Am făcut cerere pentru un microbuz la Inspectoratul Şcolar şi din partea primăriei, şi din cea a şcolii, noi fiind dintre cei care ne-am putea asuma sustenabilitatea microbuzului, dar asta cu condiţia ca Guvernul să ne deblocheze posturile. În cadrul primăriei avem posturi vacante unice, pentru care spun că pot angaja, dar mă strangulează la fondurile de salarii. Sperăm ca şi această situaţie să se rezolve favorabil, altfel toată această luptă a noastră ar fi în zadar.”, a mai declarat primarul din Tetoiu.
Lucian Antonie: „Dintre cele şase grădiniţe, două nu au grupuri sanitare în interior”
O pată pe obrazul conducerii şcolilor şi a primăriilor o reprezintă existenţa, încă, a toaletelor în curtea şcolii. În această situaţie se află cele două grădiniţe din staul Băroiu şi satul Nenţuleşti, iar lipsa sursei de apă reprezintă un alt obstacol în lungul drum al obţinerii mult-râvnitelor condiţii optime. „Referitor la stadiul locaţiilor, şcoala şi cele şase grădiniţe sunt reabilitate. În acest sens ne-am descurcat cu bani din bugetul local. Mi-ar trebui fonduri pentru un teren de sport multifuncţional cu gazon sintetic. Şcoala are în dotare centrală, care, în prezent, este verificată şi în stare de funcţionare. Avem grupuri sanitare în interior pe bază de hidrofor, deoarece localitatea Tetoiu un are un metru de reţea de apă si nici canalizare, dar, dintre cele şase grădiniţele, două nu au grupuri sanitare în interior, în satele Băroiu şi Nenţuleşti, dar pot funcţiona. Gândiţi-vă că şi noi am învăţat tot cu grupuri sanitare în curte. Astăzi este altfel, iar standardele de viaţă şi cerinţele sunt altele. Este mai greu să transporţi un copil de trei ani la zece kilometri, într-un microbuz şcolar, decât dacă s-ar duce să-şi facă nevoile o dată pe zi, într-un grup sanitar aflat în curte.”, a afirmat primarul din Tetoiu, Lucian Antonie.
Pagubele în urma calamităţilor, mult peste posibilităţile locale
Primarul comunei Tetoiu, Lucian Antonie, s-a arătat îngrijorat şi în privinţa dezastrului lăsat în urma inundaţiilor din luna iulie. El a spus că s-au făcut mai multe rapoarte, pe care le-a transmis atât Prefecturii, cât şi Consiliului Judeţean Vâlcea, cărora le solicită să-i aloce banii necesari remedierii situaţiei din comună. Bilanţul pagubelor include zeci de kilometri de drumuri comunale făcute una cu pământul, poduri afectate, podeţe spulberate şi sute de hectare de culturi agricole distruse. Primarul a adăugat că pentru remedierea pagubelor a făcut apel la autorităţile statului, deoarece suma necesară este mult peste puterile financiare ale comunei. Din datele centralizate şi rapoartele operative transmise de Primăria Tetoiu către instituţiile abilitate ale judeţului se arată că valoarea estimată şi înregistrată a pagubelor produse de precipitaţiile căzute în perioada 28 – 30 iulie 2014 este de 15 miliarde de lei vechi. Cu bruma de bani strânsă din partea Consiliului Local s-a reuşit închirierea unui utilaj pentru decolmatarea şanţurilor, cârpirea podurilor, podeţelor şi a punţilor pietonale. Problemele grave sunt însă pe drumul judeţean 676 G Zătreni – Tetoiu, în satul Budele unde, în urma precipitaţiilor abundente a fost afectat capătul vestic al podului, precum şi pe o porţiune din drum, fiind astfel obstrucţionată circulaţia pe un fir. De asemenea, şi în aval au fost erodate capetele podului, deoarece, neavând gabioane de protecţie, este în pericol de a se prăbuşi, erodarea fiind foarte avansată. Ar fi necesară construirea de gabioane şi refacerea terasamentului distrus, atât la pod cât şi la partea carosabilă.
„Probleme sunt suficiente în urma calamităţilor. Pe plan local, atât cât am putut, cu un buldo-excavator închiriat, se lucrează şi acum la decolmatarea şanţurilor. Am refăcut podurile, podeţele şi punţile pietonale, toate cu bani din bugetul local. Avem poduri mari distruse pe care le-am evaluat, le-am făcut ridicări topografice, studii geotehnice, avem studii de fezabilitate, dar nu primesc bani pentru refacerea lor. Sunt două poduri distruse în totalitate, 100%, pe drumurile comunale, şi unul pe drum judeţean 676 G, în satul Budele este jumătate distrus, adică se merge doar pe o singură bandă de circulaţie. La următoarea ploaie se va întrerupe circulaţia definitiv, iar dacă s-ar interveni acum nu s-ar cheltui cât ne-ar costa dacă aşteptăm să se prăbuşească. Avem procese-verbale întocmite împreună cu reprezentanţii comitetului situaţiilor de urgenţă, pe care le-am transmis la Prefectură, la Consiliul Judeţean, la toate instituţiile abilitate, nici nu mai ştiu unde să le mai trimit. Am înţeles că s-au centralizat şi sunt trimise la Guvern, nu ştiu de ce Guvernul nu se grăbeşte. Valoarea estimată a pagubelor este de 15 miliarde de lei vechi. Consider că nu este o sumă nici prea mare, nici de neglijat. Am înţeles că Guvernul a trimis 120 de miliarde de lei vechi, dar cum s-au repartizat nu ştiu. Ştiu că eu nu am primit nici un ban.”, a declarat primarul liberal Antonie.