Sunteţi aici: Pagina principală // Fapt divers

Noua dosare penale si 133 de amenzi, dupa planul Siguranta

Strategie IGPR de combatere a infractionalitatii.

Impresionantă desfăşurare de forţe de ordine în Vâlcea la sfârşitul săptămânii trecute. Poliţişti de la Serviciul Rutier, de la Crimă Organizată, de la Transporturi, poliţiştii comunitari şi jandarmii au ieşit în noaptea de 26 spre 27 februarie pe străzile din mai multe localităţi din judeţ, în cadrul planului „Siguranţa”, al Inspectoratului General al Poliţiei Române, care urmăreşte creşterea gardului de combatere a fenomenului infracţional din România. În urma celor 37 de acţiuni ale forţelor de ordine desfăşurate în Vâlcea, nouă persoane s-au ales cu dosare penale şi alte peste 100 au primit amenzi contravenţionale.

Urmărire ca în filme prin Buneşti

Astfel, un bărbat din comuna Buneşti urmează să fie cercetat penal după ce poliţiştii şi jandarmii de la Băile Govora l-au prins beat la volan. Bărbatul în vârstă de 49 de ani plecase cu maşina din Băile Govora spre Buneşti, dar pe o stradă din staţiune i-au ieşit în cale poliţiştii care au încercat să-l oprească. În zadar însă, pentru că şoferul nu s-a lăsat impresionat nici măcar de focurile de armă pe care poliţiştii care au plecat în urmărirea sa le-au tras către pneurile autoturismului în care se afla acesta. A încercat chiar să lovească maşina în care se aflau oamenii legii, iar, după o urmărire ca în filme, bărbatul s-a oprit în curtea unei locuinţe din comuna Buneşti. „Cei doi bărbaţi din autoturismul urmărit se aflau într-o vădită stare de ebrietate. Au fost încătuşaţi şi duşi la sediul Poliţiei Băile Govora. Şoferul a refuzat însă testarea cu aparatul etilotest, fiind dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de acesta, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 87, alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată.”, a precizat Simona Dumitrică, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Prostituate amendate la „serviciu”

Nici pentru şase prostituate de pe Valea Oltului, noaptea de 26 spre 27 februarie nu a fost mai liniştită. Acestea au fost  surprinse de poliţiştii plecaţi în acţiunea „Siguranţa”, în timp ce încercau să convingă persoane de sex opus să întreţină relaţii sexuale cu ele în schimbul unor foloase materiale. Fiecare a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 500 de lei. O amendă de câteva zeci de milioane de lei va primi şi un tânăr din comuna Bujoreni. Acesta a fost depistat de poliţişti pe DN 7 în localitatea Racoviţa, cu câţiva metri steri de lemn, pentru care nu avea acte de proveninţă şi transport. „S-a procedat la confiscarea materialului lemnos, care a fost predat reprezentantului Ocolului Silvic Cornet – Brezoi, tânărul în vârstă de 20 de ani urmând a fi sancţionat contravenţional cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei, conform art. 1, lit. p, din Legea nr. 31/2000.”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Structurile de intervenţie rapidă ale poliţiei şi jandarmeriei au participat la toate aceste acţiuni planificate în cadrul programului „Siguranţa” din judeţul Vâlcea.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.