Primarul Nicu Constantin a găsit, la momentul instalării în funcţie, numeroase nereguli despre care spune că nu a fost străin. A cunoscut toate ilegalităţile pe care le făcea fostul primar şi, cu toate acestea, spune că se simte capabil să îndrepte lucrurile şi să lanseze comuna Laloşu spre făgaşul modernizării. De curând, a fost schimbat viceprimarul, iar numeroasele procese pe care le are cu fostul primar, Ion Toma, îl împiedică tot mai mult să-şi desfăşoare activitatea în primărie. De ce şi-a dorit totuşi această funcţie, dar şi ce are de gând să facă în privinţa referendumului pe care şi l-a propus aflăm în interviul de mai jos.
Impact real: Aţi cerut un audit când aţi ajuns primar?
Nicu Constantin: Nu am cerut, deoarece tocmai venise Curtea de Conturi şi m-am gândit că nu-şi mai are rostul. În plus, nu puteam să-mi permit să arunc banii pe acest audit, deoarece noi aveam conturile blocate. Nu consider că era un lucru rău. Într-un fel era benefic, dar nu dispuneam de fondurile necesare. Au fost situaţii în care am avut de patru sau cinci ori oprită staţia de apă, au venit şi ne-au întrerupt curentul pentru neplată. La fel s-a întâmplat şi cu internetul, şi cu electricitatea de la primărie. La noi este foarte greu cu banii, doar cheltuielile cu plata angajaţilor se ridică la patru miliarde anual. Din colectarea taxelor şi impozitelor, chiar dacă avem un procent de 81%, nu se adună mai mult de două miliarde.
Impact real: De curând, aţi schimbat viceprimarul. Ce s-a întâmplat?
Nicu Constantin: Aşa este. La propunerea mea s-a făcut acest lucru. Eu am încercat, cu o lună înainte, să se întâmple lucrul acesta. Văzând un curent favorabil dorinţei mele, am pus pe ordinea de zi luna trecută schimbarea viceprimarului. Patru consilieri au ieşit din şedinţă, dar au mai rămas şapte. Doi consilieri au greşit votul, iar unul a scris că se abţine. S-a suspendat astfel şedinţa şi nu l-am mai dat afară. Luna aceasta am pus din nou pe ordinea de zi schimbarea viceprimarului şi am reuşit. Din câte am înţeles, fostul vice a mers să depună o contestaţie, dar părerea mea este că, atunci când obţii doar două voturi, nu mai are rost contestaţia. Au fost prezenţi 10 consilieri din 11. Au fost trei propuneri: consilierul meu de la PDL, care a şi obţinut şase voturi, fostul viceprimar Ion Marin Leonardo, consilier PNG, care s-a votat el şi încă un consilier de la PSD, şi cealaltă propunere a fost consilierul PC care s-a votat singur, plus votul consilierului de la PP-DD.
Impact real: De ce nu aţi predat sistemul de alimentare cu apă operatorului regional Apavil?
Nicu Constantin: Dorim acest lucru, chiar am depus diverse cereri către dânşii, pentru că suntem membri fondatori ai ADI APA Vâlcea. Am dori cu cea mai mare plăcere, aştept să ne preia, dar nu am primit nici un răspuns până acum. Ştiu că s-au făcut demersuri, acum trei-patru ani, şi de vechiul primar, lucrurile au fost continuate de mine anul trecut, când am depus mai multe cereri, dar nu am primit răspuns. Din câte am înţeles, iniţial, au fost preluate staţiile de apă de la oraş, iar ulterior vor fi luate şi cele de la sate. Noi avem parţial alimentare cu apă, iar acum doi ani am primit aprobare de la minister pentru extinderea alimentării cu apă pentru satele Berbeşti şi Olteţani. Anul trecut, ni s-aprobat lucrarea, pe Ordonanţa 28, iar în decembrie 2013 am avut licitaţie la care s-a prezentat o singură firmă. Nu ştiu de ce, Consiliul Naţional a respins licitaţia respectivă. La 22 ianuarie aveam din nou licitaţie, dar am suspendat-o, deoarece au venit mai multe societăţi care au cerut lămuriri. Pentru a nu mai contesta şi anula din nou licitaţia, am preferat să o suspendăm. În momentul în care obţinem toată documentaţia, o vom pune la dispoziţie firmelor respective şi cine va câştiga licitaţia vreau să facă acest sistem de alimentare cu apă. Lungimea este de 10,8 kilometri şi cuprinde satele Berbeşti şi Olteţanu. În lucrare este prevăzută şi forarea unui puţ la 200 de metri, plus o staţie de pompare a apei. Valoarea proiectului este de aproape 20 de miliarde de lei vechi. Pentru că avem conturile blocate nu putem să facem proiectare, deoarece ne evită toţi. Din cauza aceasta nu am întocmit proiecte.
Impact real: Când v-aţi mutat în primăria cea nouă?
Nicu Constantin: În 2006 au început lucrările la primărie, dar ne-am mutat propriu-zis în anul 2012, însă sunt nemulţumit de mobilier. Era deja comandat şi a fost impus în contractul respectiv.
Impact real: Pentru ce aţi folosit cei 2,6 miliarde primite de la Consiliul Judeţean, pentru plata arieratelor sau pentru investiţii?
Nicu Constantin: Aceşti bani au venit pentru investiţii, deoarece consilierii, în reaua lor credinţă, mai ales cei din opoziţie, fiind influenţaţi de acea societate, spun peste tot că banii au fost daţi pentru plata datoriilor către firma respectivă. Nu aveau cum să fie daţi pentru plata arieratelor, atâta timp cât nu au existat datorii. Aceşti bani au fost folosiţi pentru investiţii. Au mers către o reabilitare de drum, către un gard la şcoală, care se poate vedea, către un grup sanitar la şcoală, către o reabilitare interioară a căminului cultural, gresie, faianţă, geam termopan etc.
Impact real: Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă comunitatea?
Nicu Constantin: Dacă partea financiară am acceptat-o, nu suntem absurzi, nu cerem mai mult decât ni se poate da, însă, practic, cele mai mari probleme sunt legate de fondul funciar. O să propun spre aprobare, să vedem dacă este legal ca, prin accesarea unor fonduri europene, să fac cadastru la toată comuna, aşa cum are Iancu Jianu, ca şi comună-pilot.
Impact real: Autorităţile judeţene ar trebui să se simtă ameninţate de referendum? Ce ar însemna acum ca toate localităţile care se află la periferia cu alte judeţe să dorească să fie arondate de cele mai apropiate, ca distanţă?
Nicu Constantin: Eu nu am exprimat opinia mea, ci a cetăţenilor. Dacă voi constata că este legal şi posibil, voi demara acea acţiune. Nu o să mă arunc să strâng semnături fără a consulta avocaţi, jurişti şi alte persoane competente. Atât timp cât la judeţ se spune că Laloşu nu face parte din judeţul Vâlcea, deoarece nu a ieşit cine trebuia aici, eu nu am nici o vină, şi nici cetăţenii.
Impact real: Spuneaţi că aveţi peste zece procese în care sunteţi implicat împreună cu fostul primar. Ne puteţi detalia câteva dintre ele?
Nicu Constantin: Cu înţelegere de la Guvern, în anul 2012, am obţinut 10 miliarde de lei vechi pentru plata unui drum, şi acea licitaţie a fost anulată de ANRMAP, şi l-am dat în judecată pe fostul primar pentru recuperarea prejudiciului. Eu m-am îndreptat asupra persoanei care se face vinovată de încheierea acestui contract, în speţă, vechiul primar Toma. La ora actuală, mă judec pentru acea suma şi urmează să ne judecăm şi pentru o altă sumă, de 700 de milioane, o amendă pe care el a primit-o de la ANRMAP şi pe care noi, primăria, am plătit-o ca plată de arierate, dar trebuie să-i recuperăm de la el. Era vorba de un monument de 3,5 miliarde pentru care, datorită mie şi intervenţiilor care s-au făcut, nu s-au plătit decât 750 de milioane, pentru că eram consilier la vremea aceea. Mi-a făcut reclamaţii fostul primar încât am ajuns săptămânal să merg de două sau trei ori la poliţie, la Consiliul Judeţean sau la Prefectură pentru lucruri inexistente, pentru că, la toate reclamaţiile lui şi ale oamenilor lui, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale. Mi-au făcut hârtii până la Corpul ce Control al primului-ministru, al prefectului şi inclusiv la preşedintele Traian Băsescu. Acum, mai nou, trebuie să dau răspuns Avocatului Poporului.
Impact real: Ţinând cont de toate aceste piedici, şi presupunând că dumneavoastră cunoşteaţi această situaţie înainte de a veni la primărie, de ce v-aţi dorit funcţia de primar?
Nicu Constantin: Practic, eu am venit în această comună acum 18 ani şi totdeauna mi-a plăcut să ajut semenii. Ca dovadă, un parvenit, venetic, sau cum m-au mai numit ei, a reuşit să câştige primăria. Oamenii îşi doreau schimbarea şi m-au ales pe mine.
Ramona BĂLTEANU
Bai veneticule ,spune oamenilor ca tu ai cistigat primaria datorita unei familii ,pe care tu i-i consideri niste prosti, si ti,ai batut joc de ei si de familia lor, cele 6 voturi cu ,care tu ai cistigat au fost ale lor,cei din casa lor,si tu le-ai vindut nepoata,sustinindu-l pe seful de post sa-si bata joc de ea,nenorocitule ce esti,spune asta la lume, ca e vorba de familia lui Nicu (zie )cum i-i spune toata lumea ,dar o sa platesti tu ,pentru ce ai facut si tu si pirlitul ala de militian,,,fiecare fapta la timpul ei”’Acum ai inceput cu inceputul ,mai ai putin pina la cea amintita.