Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Nicolae Moraru: „Exista o proasta planificare si colaborare intre organele judetene si cele centrale”

primarAflat la al treilea mandat în fruntea administraţiei locale din Pietrari, democrat-liberalul Nicolae Moraru şi-a dat seama de ce nu merg lucrurile în ţara noastră. În opinia primarului, o colaborare deficitară între conducerile de la nivel local şi naţional îngreunează desfăşurarea proiectelor. Singura şansă de dezvoltare mai rapidă o reprezintă, fără îndoială, fondurile europene. Ce şi-a propus până la finele mandatului, dar şi ce are să-şi reproşeze în cei nouă ani de mandat aflam în rândurile de mai jos.

Impact real: Ce aţi reuşit să faceţi pentru locaşurile de cult din localitate?
Nicolae Moraru: Avem la Pietrari trei parohii şi încă trei biserici. Un important proiect care a fost derulat în comuna Pietrari a vizat reabilitarea şi consolidarea bisericii cu hramul „Buna Vestire” sau Schitul lui Climent. Programul a fost implementat prin Compania Naţională de Investiţii. A fost unul dintre proiectele pentru care m-am zbătut foarte mult, atât pentru obţinerea fondurilor necesare investiţiei, dar şi pentru demararea lucrărilor de reabilitare şi consolidare cât mai repede. Schitul lui Climent este unul dintre cele mai vechi şi valoroase monumente istorice din judeţul Vâlcea, care datează de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Dacă nu am fi reuşit să obţinem fonduri pentru refacerea structurii de rezistenţă, locaşul de cult s-ar fi prăbuşit în mod sigur, în anii următori. Când au fost începute lucrările de reabilitare şi consolidare, biserica era într-o stare avansată de degradare, fiind fisurată în mai multe locuri, mărimea crăpăturilor ajungând şi la 20 de centimetri. S-au realizat subzidiri din beton armat, stâlpi de susţinere şi centurări din beton armat. Reabilitarea a fost una capitală, s-a schimbat în întregime acoperişul şi s-au executat drenurile pentru scurgerea apelor pluviale şi a celor subterane şi tencuielile exterioare. Biserica este în formă de navă, cu un pridvor susţinut de şase coloane, fără turle. Valoarea deosebită a monumentului este dată de existenţa în pronaos, în fresca votivă, a chipului domnitorului Constantin Mavrocordat, dar şi al ctitorului Climent. Şi în privinţa celorlalte parohii am avut în vedere în permanenţă un sprijin financiar.

Impact real: Programele existente pe fonduri guvernamentale par să se desfăşoare tot mai greoi. Care credeţi că este motivul? Este o problemă care se datorează numai economiei ţării, care este în cădere liberă?
Nicolae Moraru: Proiectele care au fost demarate pe Hotărârea de Guvern 577 se desfăşoară greoi, din cauza faptului că există o proastă planificare şi colaborare a organelor judeţene şi centrale. Deşi se ştie la nivel naţional că se vor finanţa lucrările deja începute, de la judeţ se mai agaţă alte 50 de lucrări în scopuri politice, iar banii se fărâmiţează ca să ajungă la mai mulţi. Este greu de crezut că nu merge economia, când pe drumuri este plin de tiruri care transportă cereale şi multe altele. Motivele sunt multiple şi au legătură în mare parte cu faptul că există o colaborare slabă între organele decizionale.

Impact real: Aveţi un târg de renume aici, în localitate. Ce aţi făcut pentru a le crea agenţilor economici condiţii bune să-şi expună marfa?
Nicolae Moraru: Avem un târg cu tradiţie în localitate, unde în fiecare duminică vin oameni din cel puţin 7-8 localităţi vecine. Cumpărătorii găsesc de toate la noi, începând de la animale, cereale, legume şi fructe, alimentaţie publică, lactate, brânzeturi, dar şi produse din carne. Nu este prea mare suprafaţa, dar agenţii economici se bat pentru obţinerea unui spaţiu. Am investit în acest târg, anul acesta chiar am făcut o investiţie importantă, în sensul că am cumpărat de la cooperaţie o hală pe care vrem să o modernizăm şi căreia să-i dăm o destinaţie cu totul specială. Clădirea, deşi este în paragină, are o structură metalică foarte bună, mai există şi terenul aferent, care ne era vital pentru spaţiul de la târg. În târgul săptămânal cred că am investit peste 4 miliarde de lei vechi. Următoarea investiţie pe care dorim să o facem este modernizarea halei de produse lactate, dar vom vedea în ce măsură putem amenaja două spaţii pentru comercializarea cărnii proaspete şi a peştelui. Nu ştim dacă reuşim anul acesta, mai avem ceva bani şi probabil vom face o documentaţie, să vedem de ce ar fi nevoie, pentru că pretenţiile sunt destul de mari. Ar fi singura şansă de a-i mai încuraja pe producători să crească animale. Oamenii ar mai creşte, dar nu au unde să le vândă, iar legea compromite piaţa de desfacere, deoarece nu se mai poate vinde carnea decât cu autorizaţie de sacrificare. Asta face ca numai Diana SRL să mai aibă autorizaţie pentru bovine şi porcine, dar un comerciant care vrea să vândă în hală nu poate să sacrifice un porc, ci trebuie să-l cumpere în carcasă, de la Diana SRL. Mi se pare o piedică mare în calea producătorilor. Sunt atâtea promisiuni că statul va subvenţiona producătorul agricol, dar degeaba: la Pietrari, orice tânăr care ar dori să crească vreo câteva animale nu are unde să le vândă. Eu chiar sunt adeptul creşterii animalelor, dar suntem nevoiţi să le vindem pe piaţa neagră. M-am interesat tot timpul dacă s-ar putea face un mic abator mobil la noi, dar este foarte costisitor. Am discutat şi cu alţi primari vecini şi am vrut să-l achiziţionăm, dar nu am identificat o sursă de finanţare prin fonduuri europene. În plus, am auzit că anul 2014 este ratat din punct de vedere al fondurilor, am înţeles că trebuia depus ghidul cu proiecte la Bruxelles până la o anumită dată şi nu s-a întâmplat acest lucru.

Impact real: Aveţi proiecte pentru care nu aţi reuşit să obţineţi finanţare?
Nicolae Moraru: Am dat un rateu la Ministerul Economiei, cu o centrală cu panouri solare, pe care am proiectat-o cu scopul să asigurăm consumul iluminatului public, deoarece avem peste 400 de lămpi pe raza localităţii şi în acest fel puteam să asigurăm curentul electric la instituţiile publice. Proiectul a eşuat, deoarece nu s-au băgat în seamă micii solicitanţi, în general, marii investitori au fost declaraţi eligibili. Acest proiect avea o valoare de 250.000 de euro. Am obţinut 65 de puncte la evaluare, dar nu au ajuns banii şi pe la noi. Va trebui să reluăm acest proiect. Am văzut şi o iniţiativă a preşedintelui Consiliului Judeţean cu o firmă care se ocupă de aşa ceva. Proiectul se întindea pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi şi noi dispunem de aceasta. Ce să facem dacă din 100 de milioane de euro, 80 le-a luat Porumboiu, care a făcut o centrală cu biomasă?

Impact real: Pe fonduri guvernamentale aveţi proiecte în derulare?
Nicolae Moraru: Avem două pachete mari pentru asfaltare. Primul cuprinde asfaltări de drumuri pe 5,5 kilometri, pe DC 152 Pietrari-Negruleşti, strada Linia Nouă, strada Şcolii, care trece şi pe lângă o biserică, dar şi pe lângă şcoala de la Pietrarii de Sus, şi mai avem în satul de centru străzile Schit şi Brodele. Proiectul este licitat, dar, până în prezent nu am primit nici un leu de la Guvern pentru acest pachet. Obiectivul l-am avut la pachet, proiectare şi execuţie lucrări, iar câştigătorul a întârziat puţin şi a ratat o şansă, deoarece puteam să prindem la plată măcar proiectarea. Al doilea pachet cuprinde asfaltarea drumului Glod din satul Pietrarii de Sus, drumul Ogrăzi, având un pod cu o deschidere de 15 metri, şi drumul Solomoneşti, care cuprinde şi un pod cu o lungime de 36 de metri şi o lăţime de 7 metri. Acest proiect are o valoare de 50 de miliarde de lei vechi, dar aici am reuşit să plătim proiectarea, anul acesta. Eu nu am dat ordin de începere a lucrărilor, deşi constructorul ar dori. Amândouă proiectele au o valoare de 102 miliarde de lei vechi.

Impact real: Care ar fi soluţia pentru a reuşi o finanţare mai rapidă a acestor două mari proiecte?
Nicolae Moraru: Cred că ar trebui să se găsească finanţare cu bani europeni. Statul ne-a amăgit profund când ne-a aprobat, pe fosta Hotărâre de Guvern 577, proiectele privind modernizarea drumurilor. Cred că lucrările licitate şi adjudecate nu vor primi prea curând fonduri de la Guvern. Noi, primăriile, am pierdut sute de milioane, poate chiar miliarde de lei vechi, pentru a achita serviciile de proiectare, dar, cu toate acestea, investiţiile au şanse minime să înceapă anul acesta. Cele două proiecte se ridică la peste 100 de miliarde de lei vechi, dar nu cred că firmele constructoare se vor apuca de treabă în 2013. Ca primar, nu pot accepta ca firmele să lucreze, ştiind, totuşi, că Guvernul nu ne va aloca banii. Risc astfel să bag primăria în faliment şi să-i las pe angajaţii mei fără un loc de muncă. Vom vedea din 2014 ce va mai fi.

Impact real: Din 2014 se doreşte o relansare a agriculturii. Ce părere aveţi, este acest lucru posibil şi la Pietrari?
Nicolae Moraru: Se relansează Măsura 1.4.1., şi oamenii din Pietrari au făcut într-adevăr treabă cu stupii. Avem vreo 20 de persoane care au accesat acest proiect. Din câte am înţeles, noul program pentru teren de cultură va fi de la 5 hectare în sus, dar ar fi o minune să reuşească localnicii să se asocieze pentru 5 hectare, la Pietrari sau în alte părţi. Mai trebuie asigurată de beneficiar şi acea cofinanţare pe măsura privind modernizarea exploataţiilor agricole de 50%, şi, având în vedere că programul s-a desfăşurat destul de greoi, omul ar trebui să aibă cam 80% din bani. Noi întâmpinăm mari greutăţi cu partea noastră de cofinanţare, este greu de crezut că lucrurile vor merge bine în continuare.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.