Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Mircea Oprisor: „Anul 2014 este compromis total in ceea ce priveste fondurile europene”

primar3Primarul comunei Oteşani, Mircea Oprişor, se află la al doilea mandat în fruntea administraţiei locale. Democrat-liberalul vorbeşte într-un interviu acordat cititorilor Impact real despre guvernarea USL şi cât de mult au ajutat liderii PNL şi PSD administraţiile locale. În opinia sa, nici o comună nu se poate dezvolta doar cu banii primiţi pentru echilibrarea bugetului de la Consiliul Judeţean. Care sunt sumele primite de la Guvern în 2013, dar şi ce sprijin a obţinut de la Consiliul Judeţean în ultimele mandate aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: În mandatul trecut, aţi fost primar la putere, iar acum sunteţi în opoziţie. Ce părere aveţi de modul în care a guvernat USL, în ultimii trei ani?
Mircea Oprişor: Din păcate, nu putem face abstracţie de politică în administraţie. Sunt mulţi care fac politică doar de dragul ei, fără să-şi dea seama că, după aceasta, urmează, de fapt, administraţia. Faci politică să ajungi la putere, dar, de fapt, ajungi la putere în administraţie, ca primar. Ulterior, când te loveşti de problemele din administraţie, trebuie să-ţi pui în operă competenţele pe care le ai pe această linie. Asta aşteptam eu de la USL. Am înţeles, ceilalţi au furat, dar haideţi să vedem cu ce veniţi voi! Eu, ca primar, resimt foarte bine modul în care se guvernează. Noi ne lovim cel mai mult de Ministerul Dezvoltării. Aveam mare încredere în Dragnea, gândindu-mă că a fost preşedinte de consiliu judeţean şi că ştie foarte bine administraţia locală. Credeam că vor construi acolo, la Guvern, ceva de la temelie, că vor veni cu foarte multe reforme în administraţia locală, începând de la împărţirea banilor sau programe de dezvoltare, care au fost anterior. Din păcate, nu s-a materializat nimic! Măcar să se fi văzut că a mers ceva bine la ceilalţi primari, care sunt de la USL. Bine, nu merge la noi, la PDL, dar cel puţin să meargă pentru ceilalţi. Din păcate, au blocat tot în ţara asta. Nu este politică, este administraţie ceea ce vă spun eu.

Impact real: Guvernarea USL acuză primarii că nu au accesat la momentul oportun fonduri europene. În exerciţiul bugetar 2007-2013, dumneavoastră aţi avut depuse proiecte cu finanţare europeană?
Mircea Oprişor: Toţi primarii au proiecte depuse sau în derulare, iar guvernanţii acuză că nu s-au absorbit bani europeni. Este o problemă a guvernanţilor, atât a PDL, cât şi a USL, că nu s-au absorbit bani europeni într-un procent mai mare. Tot ceea ce a depins de noi, autorităţile locale, am făcut, am absorbit toţi banii pe Măsura 3.2.2., care prevedea modernizarea infrastructurii rutiere, nu au mai fost bani pentru noi. De exemplu, eu am avut un proiect depus pe Măsura 3.2.2., având componenta majoritară pe apă, canalizare şi drumuri. Proiectul a fost eligibil, dar fără finanţare, pentru că nu au mai fost bani. Am avut ghinion atunci, prin faptul că am venit primar în 2008 şi nu am găsit nici un proiect făcut, aşa că am fost nevoit să pierd mult timp cu redactarea lui şi am prins depunerea abia în ultima sesiune, undeva, pe la sfârşitul anului 2012, aşa că nu a mai fost finanţare. Când a fost doamna Udrea a existat un program, PNDI, care prevedea asfaltarea a 10.000 de kilometri, un program bun, în opinia mea. Nu au fost bani, a venit USL şi l-a desfiinţat, deoarece nu le-a plăcut modul de repartizare a proiectelor. L-au desfiinţat, dar nu au adus nimic în schimb. Au unit OG 7 şi HG 577 şi au făcut OG 28, cu prevederi foarte greoaie.

Impact real: Ce proiecte aveţi acum în derulare, prin OG 28?
Mircea Oprişor: Eu am în derulare un drum, prins pe OG 7, încă din mandatul trecut. În mandatul acesta nu am primit nici un leu pentru acest drum, iar în 2013 nu este finanţare. Dragnea, în loc să meargă pe liniile acestea de finanţare, a venit cu o găselniţă, ca să tragă de timp, părerea mea, altfel nu-mi explic. Cum spuneam, ca să tragă de timp au unit toate programele acestea într-unul singur, Ordonanţa 28. Marea gafa a fost că au împreunat ruralul şi urbanul. Sunt anumite probleme specifice mediului urban şi altele sunt în mediul rural. Ne-a forţat să ne reactualizăm astfel toate proiectele, cu alţi bani cheltuiţi, care, pentru o localitate cum este Oteşaniul, care nu are investitori majori, necesită costuri care contează. La noi, veniturile anuale din taxe şi impozite sunt de maxim două miliarde de lei vechi, din care se încasează în jur de 1,5 miliarde. Vă daţi seama că este foarte greu de supravieţuit. Spuneau că prioritare sunt proiectele deja începute, dar eu am acest proiect de asfaltare, pentru 5,5 kilometri, din care s-au realizat doar 1,2 kilometri şi încă vreo 3 kilometri terasamente licitat din anul 2012. Din păcate, nu au dat drumul la nici un program naţional. Nu cred că vreo primărie a reuşit să realizeze ceva pe Ordonanţa 28. Cum să mulţumească şi domnul preşedinte al Consiliului Judeţean pe toţi primarii USL din acea cotă, de 18%, pentru echilibrarea bugetului? Să fiu sincer, eu chiar sunt mulţumit de câţi bani am primit în 2013 de la Consiliul Judeţean, pot chiar să mă compar cu primari PNL sau PSD, în privinţa acestor sume. Am primit la fel ca şi ceilalţi, fără diferenţe de culoare politică, dar nu te ajută cu nimic, că sunt sume mici, de 2,5 miliarde de lei vechi. Din păcate, nu poţi face investiţii într-o localitate doar din banii de la Consiliul Judeţean.

Impact real: La ce proiecte cu fonduri europene v-aţi gândit pentru exerciţiul bugetar 2014-2020?
Mircea Oprişor: Acum aşteptăm aceşti bani europeni, pentru că nici măcar nu au apărut ghidurile solicitantului. Nici măcar nu au semnat cu Comisia Europeană absolut nimic, pentru nici un program. În luna mai vin alegerile europarlamentare, se va schimba şi componenţa Comisiei Europene, noua Comisie se va instala prin toamnă, deci anul 2014 este compromis total în ceea ce priveşte fondurile europene. Cel puţin să ne spună că nu sunt bani, nu să ne amăgească degeaba. Cu siguranţă, când se va putea, voi muta proiectele pentru apă şi canalizare pe fonduri europene, la fel şi cele de asfaltare a drumurilor comunale. Avem proiecte pentru toate drumurile comunale. Din fericire pentru noi, am reuşit să ne asociem zece localităţi şi să înfiinţăm un GAL, şi aşa am putut să mai accesăm câteva proiecte. Prin intermediul GAL, am accesat în jur de trei milioane de euro.

Impact real: Ce proiecte aveţi în derulare pe grupul de acţiune locală?
Mircea Oprişor: Acum am două proiecte şi, chiar dacă sunt sume mici, măcar nu ne trebuie cofinanţare. Am fost prinşi cu 75.000 de euro pentru un buldo-excavator. Proiectul a fost depus, este eligibil şi aştept răspunsul de la Craiova, să merg şi să semnez contractual de finanţare. Acum derulez alte proiecte, pe cultură şi pe ISU. Ne dorim o maşină de stins incendii, cu o valoare de 60.000 de euro, iar pe cultură ne dorim proiecte pentru reabilitarea căminelor culturale sau dotarea lor şi achiziţionarea de costume populare şi instrumente. Eu am un avantaj, deoarece avem două cămine culturale în localitate şi nu am avut nevoie să intervenim la ele cu nimic, la locaţie, doar pentru dotarea acestora. Pentru că avem şi formaţii de dansuri populare, m-am gândit să le achiziţionăm nişte costume populare sau staţii audio, cu banii europeni care pot veni pe linia aceasta. Am înţeles că, de anul viitor, nu vom mai putea accesa proiecte pe Măsura 3.2.2., prin acest GAL, ci doar prin Ministerul Dezvoltării, pentru că banii aceştia, din pe PNDR, vor merge acolo şi vor putea fi accesaţi numai prin minister.

Impact real: De la jumătatea anului se vor mări salariile primarilor, iar cei mai avantajaţi veţi fi dumneavoastră, primarii de comune de gradul III. Ce părere aveţi?
Mircea Oprişor: Promisiunile acestea erau de când era PDL la guvernare şi nu le-au realizat. Sincer, nu prea ştiu, am înţeles că cel mai mult ne vor pune nouă, primarilor de comune de gradul III, unde salariile sunt cele mai mici, 1.800 de lei net, vor ajunge la 2.400 de lei, iar cel mai puţin vor lua primarii de oraşe şi municipii. La fel, vor avea procent şi consilierii, deoarece ei au o indemnizaţie de 5% din salariul primarului.

Impact real: Guvernarea USL a venit cu nişte proiecte care vizau descentralizarea şi, ulterior, regionalizarea. Cum vedeţi aceste măsuri?
Mircea Oprişor: Personal, eram de acord şi cu descentralizarea, şi cu regionalizarea, cu comasarea mai multor comune, chiar dacă eu nu mai eram primar. Susţin luarea unor măsuri care să ducă la progres, dar văd că nu se mai întâmplă nimic.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.