Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Ministerul Dezvoltării a repartizat 14 miliarde de lei vechi comunei Şirineasa

La Şirineasa, doar trei proiecte, şi acelea mărunte au fost finanţate de Ministerul Dezvoltării. Primarul localităţii Şirineasa, Ion Streinu spune însă că finanţarea proiectului pentru construirea podului din satul Valea Alunişului este cea mai mare bucurie: „Finanţarea acestui proiect pe mine mă bucură foarte mult, pentru că nu au fost în stare nici comuniştii să facă acest pod din satul Valea Alunişului, un sat unde, de atâta amar de vreme, cetăţenii trec pe o punte şubredă”, spune primarul. Proiectul are valoarea de 355.000 de lei: „În acel sat, în prezent mai sunt doar 12 familii, mulţi au renunţat la proprietăţi, deoarece trecerea peste râu a fost un motiv serios de a-şi găsi un al loc pentru ridicarea unei noi gospodării. După construirea acestui pod zona se va dezvolta, şi asta pentru că peisajele sunt incredibil de frumoase în satul Valea Alunişului”, mai spune primarul localităţii Şirineasa, Ion Streinu.

 

Mai multe proiecte au rămas în sertarele primăriei

Cel de-al doilea proiect pentru care administraţia locală din Şirineasa a primit finanţare prevede finalizarea asfaltării drumului comunal 122, o lucrare începută, din care au mai rămas de asfaltat aproximativ 1,4 kilometri, din totalul celor 3,4 kilometri şi de finalizat construirea rigolelor pe lungimea întregului drum comunal: „Tot în această perioadă ni s-au mai alocat aproximativ 5,5 miliarde de lei pentru extinderea corpului A la şcoala gimnazială cu clasele I-VIII din localitate. Referitor la alocările fondurilor guvernamentale sperăm că, în afară de ce ni s-a repartizat, să mai prindem ceva bani în cea de-a doua fază, pentru că după licitaţii se vor mai face economii. Din informările pe care le am, proiectul pe care l-am depus, pentru asfaltarea celor 43 de uliţe este un proiect mare. Iniţial ajungea la valoarea de 100 de miliarde de lei, dar îl vom defalca şi-l vom redepune. Un alt proiect pentru care doream finanţare priveşte amenajarea dispensarului public, o investiţie de care localitatea are mare nevoie. Din informaţiile pe care le am, proiectul pentru modernizarea dispensarului va fi prins în faza a doua a finanţării. După licitaţii se vor economisii nişte bani, şi se pare că o parte din banii reveniţi fiecărui judeţ se vor repartiza spre Consiliile Judeţene, pentru a doua repartizare”, spune primarul. Pentru a primi totuşi finanţarea, până pe data de 31 noiembrie, primăria trebuie să întocmească documentaţiile în vederea proiectării şi să aibă avizele aferente: „Aprovarea avizelor şi întocmirea documentaţiilor este o muncă destul de grea, birocraţia ne sufocă, dar le vom depune la timp”, a declarat primarul din Şirineasa, Ion Streinu..

 

Proiectul va asigura un spaţiu atractiv şi modern pentru bibliotecă

În Căminul Cultural funcţionează Biblioteca din comuna Şirineasa, care a luat fiinţă în anul 1959 printr-o donaţie de carte de aproximativ 2000 de volume, de la Biblioteca raionala Băbeni. Biblioteca a funcţionat la început pentru o perioadă scurtă de timp, într-o clădire care aparţinea primăriei, numită – baia comunală. Ulterior, biblioteca a fost mutată în localul Căminului Cultural (1963), unde funcţionează şi astăzi, într-un spaţiu impropriu. Însă, o dată cu modernizarea clădirii căminului cultural, pentru biblioteca din comună se va amenaja un spaţiu generos şi nou, unde totul va fi frumos aranjat, pentru ca cititorii mici sau mari să se simtă ca acasă şi să revină cu plăcere: „Nu ştiu data când vor începe într-un final lucrările la căminul cultural, de câţiva ani aşteptăm ziua aceasta. În cămin avem în prezent biblioteca, pe care o vom muta, provizoriu, în sala de şedinţe. Altă variantă nu am, pentru că actualul spaţiu este impropriu. Vom face această mutare deoarece proiectul de modernizare a căminului include şi amenajarea unui spaţiu atractiv şi modern al bibliotecii. Astăzi locaţia este într-un gard de deteriorare avansat, cad tavanele peste rafturile cu cărţi. Mai mult, fosta conducere a decis să acopere clădirea căminului cultural la valoarea de 500 de milioane lei, pe când se putea foarte bine să fie acoperită doar cu carton, care era mult mai ieftin. Sunt bani aruncaţi, deoarece Compania Naţională nu a luat în calcul faptul că acoperişul este nou”, a mai declarat primarul.

 

Ion Streinu: „Programele Uniunii Europene s-au dovedit un fiasco pentru multe localităţi”

Primarul din Şirineasa, Ion Streinu este de părere că programele Uniunii Europene pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare rurală rămân în continuare un vis. Acestea sunt generoase pe hârtie, dar destul de greu de accesat în realitate, din cauza condiţiilor şi regulilor birocratice impuse, care au mai mult rolul de a-i încurca pe primari, decât de a-i ajuta. Primarul afirmă că, pentru a atrage fonduri europene în localitatea pe care o conduce, nici un proiect pe care l-a propus nu a reuşit să acumuleze punctajul necesar, în vederea finanţării. Accesarea fondurilor europene este complicată, după părerea primarului, iar de vină ar fi lipsa unui sistem eficient de absorbţie a fondurilor: „Ca sa prindă finanţare, un proiect trebuie sa fie eligibil. Însă, înainte de toate, trebuie sa îndeplinească o serie de criterii care trebuie verificate de la început, înainte de a începe demersul de accesare a fondurilor, pentru că, altfel, riscăm să primim un răspuns negativ. Printre condiţiile, destul de drastice, impuse de programele Uniunii Europene este faptul că majoritatea localităţilor mici nu au un număr suficient de locuitori, alta ar fi faptul că pe teritoriul localităţii Şirineasa nu există gară şi nu trece nici un drum naţional şi foarte multe alte condiţii, absurde. Foarte multe dintre comune nu reuşesc să obţină fonduri pentru derularea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, a reţelelor de drumuri, apă şi canalizare. Programele Uniunii Europene s-au dovedit a fi un fiasco pentru multe localităţi”, spune primarul din Şirineasa.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.