Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Lucrarile la caminul cultural au fost sistate din 2012

07 CAMIN CULTURAL• Miza litigiului sunt plăţile peste limita legală

Cea mai mare problemă pentru liberalul Nicolae Joiţa o reprezintă finalizarea litigiului în care se află Primăria Lăpuşata cu societatea care s-a angajat, conform contractului, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a căminul cultural din comună. În prezent, problema este şi în atenţia procuraturii, după ce fosta administraţie a recepţionat lucrări care nu erau executate, iar actualul primar a plătit, fără să ştie, nişte lucrări care nu erau executate efectiv: „Este o problemă care mi-a furat zece ani din viaţă. Eu am venit aici să fac ceva pentru această localitate, nu m-a interesat altceva. Din programul pe care l-am avut în 2012, problema căminului cultural nu este realizată nici astăzi”, a mai spus primarul.
Pentru a evita penalităţile pe care societatea vrea să le obţină faţă de datoria pe care o avea primăria, Nicolae Joiţa a fost pus în situaţia de a face un împrumut la Trezoreria Statului, reuşind astfel să achite constructorului suma de 3 miliarde, în urma lucrărilor efectuate la căminul cultural, în intenţia de a stinge litigiul: „Suntem în litigiu cu constructorul, chiar dacă noi am achitat ultima factură, în valoare de 3 miliarde. La un control al Curţii de Conturi s-a constatat că societatea care lucra la căminul cultural a efectuat, de fapt, mai puţine lucrări decât au fost plătite, şi trebuie să ne mai dea nişte bani înapoi. Apoi, constructorul nu a mai continuat lucrarea, deşi noi am onorat datoria faţă de el. Aşa s-a ajuns în instanţă, iar, la scurt timp, a intervenit şi procuratura”, a mai adăugat primarul.
În prezent, există un dosar în cercetare penală, după ce comisia de recepţie întocmise acte potrivit cărora valoarea lucrărilor executate era mult prea mare, faţă de ceea ce se executase pe teren. Litigiul între primărie, firma constructoare şi procuratură, care a intervenit pentru a analiza situaţia, după ce s-a stabilit că se plătiseră prea mulţi bani, comparativ cu lucrările efectuate, trenează din anul 2012. Din această cauză, lucrările au fost sistate de peste trei ani şi nu vor fi reluate până când instanţa va ajunge la o concluzie definitivă în acest dosar.

Bibliotecă amenajată în podul clădirii

Singurul spaţiu care se poate folosi în acest moment din clădire este mansarda, unde primarul a amenajat o bibliotecă având în dotare peste 7.000 de volume, mobilier nou şi un biblionet cu şase calculatoare:
„Acesta este singurul cămin cultural din localitate. De fiecare dată am prevăzut bani în bugetul local pentru finalizarea acestei locaţii, dar nu s-a putut. Este extrem de greu, deoarece nu avem alt spaţiu unde să ţinem serbările copiilor şi nici Ziua comunei, pe care nu am putut să o programez până acum, din această cauză, sau alte evenimente. Pentru noi, acest cămin este extrem de important. Mulţi cetăţeni mă întreabă de ce nu continui lucrările, şi nu înţeleg de ce noi nu facem nimic, deoarece inclusiv comunitatea s-ar putea folosi de el. Suma de bani dată pentru lucrările pe care le-a efectuat constructorul a ajuns la 8 miliarde de lei vechi doar pentru mansardă, dar valoarea totală a proiectului este de 10 miliarde de lei vechi. Nu ştiu dacă acest constructor ar mai putea finaliza locaţia cu doar 2 miliarde. Aflat în această situaţie, nu am decât să aştept, deoarece, procesul este în instanţă şi, până când nu se termină cercetările penale, nu am voie să mişc nici o cărămidă. Astfel, până la o decizie finală, nu pot face nimic, pentru că nu vreau să scot castanele din foc cu mâna mea, băgate de altul”, a concluzionat primarul comunei Lăpuşata, Nicolae Joiţa.

Noul parc fotovoltaic, pierdut din cauza datoriilor

Primarul a pierdut un proiect care prevedea realizarea unui parc fotovoltaic în localitate, o investiţie care s-a dovedit a fi realizabilă în procent de 100%. Proiectul putea aduce economii lunare importante la bugetul local, şi ar fi putut asigura necesarul de energie electrică pentru iluminatul stradal şi al instituţiilor publice. Aflat pe ultima sută de metri în derularea investiţiei, proiectul a eşuat, însă, datorită faptului că s-a descoperit că administraţia locală avea un credit la Trezoreria Statului, de 5 miliarde de lei vechi: „Când am venit la primărie, am găsit proiecte mai puţine, dar am preluat o datorie de aproximativ 4,5 miliarde de lei vechi, în urma lucrărilor efectuate la căminul cultural şi la baza sportivă, valori destul de justificate, cu situaţii de lucrări. Am fost pus în situaţia de a face un împrumut la Trezoreria Statului, chiar dacă mie nu îmi plac datoriile. Am reuşit să achit, totuşi, obligaţia primăriei. Ulterior, începusem un proiect pentru a realiza un parc fotovoltaic în localitate, care s-a dovedit atunci realizabil în procent de 100%, datorită terenului şi a zonei. Investiţia putea să îmi asigure iluminatul public şi consumul de energie electrică pentru toate instituţiile aflate în administrarea primăriei, dar planul a eşuat, datorită faptului că finanţarea se derula prin CEC, iar primăria era deja împrumutată la stat. Am rămas doar cu alergătura şi cu o nouă experienţă. Nici în prezent nu am renunţat la proiect, dar, datorită faptului că nu am terminat de returnat împrumutul câtre stat, nu m-am mai interesat care sunt noii paşi, în accesarea unui astfel de proiect”, a mai afirmat primarul.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.