Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Lucrari costisitoare pentru caminul cultural

camin culturalÎn afară de asfaltări, în programul electoral şi printre proiectele pe care doreşte să le promoveze primarul din Şirineasa se numără şi reabilitarea căminului cultural şi a primăriei. Primarul susţine că nu îşi doreşte o altă primărie, ci doar consolidarea celei existente. Tentativa de promovare a celor două proiecte a eşuat în perioada 2008-2009: „Nu vreau să construiesc ca alţi primari clădiri imense, o vom renova şi moderniza pe cea veche. Cei care fac clădiri din acestea, faraonice, trebuie să se gândească şi la mentenanţă, la sustenabilitatea investiţiei în viitor. Eu am studiul de fezabilitate din anul 2006 şi pentru primărie, şi pentru căminul cultural. Am încercat promovarea acestora în 2008-2009, dar nu am reuşit, pentru că au existat alte priorităţi cu parcuri în mijlocul pădurii şi cu terenuri în pantă, cu pârtii de schi pe versanţii sudici sau cu piscine în sate îmbătrânite. Au existat şi persoane care au pactizat cu cei care ne-au condus în ultimii patru ani, dar eu nu sunt genul care să stea cu mâna întinsă. Am fost de câteva ori pe la instituţii mari, de unde am primit doar promisiuni.”, a spus Săraru. Acesta a mai specificat că pentru cămin este nevoie de o reabilitare completă, în primul rând, la acoperiş, şi că investiţia va costa enorm, cel puţin 20 de miliarde de lei vechi: „Clădirea este foarte mare şi nu a mai fost reabilitată de când a fost construită, din 1976-1978. Este nevoie, în primul rând, de acoperiş. Această investiţie va costa foarte mult, circa 20 de miliarde de lei vechi.”, a spus Săraru. Liberalul se arată optimist în ceea ce priveşte realizarea acestei investiţii şi speră să o poată demara începând cu anul 2014: „Poate nu voi reuşi modernizarea căminului cultural în 2013, pentru că mi s-a spus că nu sunt bani, dar, cu siguranţă, în următorii ani voi reuşi. Este important că avem deja studiul de fezabilitate şi doar aşteptăm să-l depunem pe un program care va apărea. Căminul este funcţional, dar nu este modernizat. Am construit inclusiv o clădire adiacentă, pentru a fi utilizată drept bucătărie, şi majoritatea celor care au nunţi le fac aici, la căminul cultural.”, a mai spus primarul.
Dan Săraru: „Avem un buget identic cu cel din 2012”
Liberalul se arată extrem de nemulţumit faţă de bugetul de care dispune administraţia locală din Şirineasa în anul 2013. Deşi este mai mare cu 40.000 de lei, acesta seamănă izbitor cu cel din 2012: „Bugetul care ne-a fost dat seamănă extrem de mult cu cel de anul trecut. Nu avem decât bugetul acela, care ni se dă la începutul anului de la stat, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi cu repartizare de la Bucureşti. Bugetul care ne-a fost dat seamănă leit cu cel de anul trecut, sunt vreo 40.000 de lei mai mult, dar s-au reîntregit salariile, iar banii aceştia nu acoperă acea reîntregire pentru personalul bugetar pe care îl plătim noi.”, a mai spus Săraru.
Cele două biserici au fost reabilitate
Pe teritoriul comunei Şirineasa există două biserici: una în satul Şirineasa şi cealaltă în satul Ciorăşti. Potrivit primarului Săraru, cea de la Ciorăşti a fost reabilitată în vara anului trecut. În 2007, pe vremea Guvernului Tariceanu, administraţia locală din Şirineasa a fost sprijinită pentru proiectul de canalizare, cu fonduri pentru reabilitarea şcolilor şi a grădiniţelor, cu un microbuz şcolar, cu bani pentru achiziţionarea unor utilaje, dar şi cu fonduri pentru reabilitarea bisericilor: „Am reuşit atunci să alocăm câte 400 de milioane de lei vechi ambelor biserici, iar din 2007, au centrale termice. Au fost primele biserici dotate cu centrală termică, deşi nici acum nu cred că sunt foarte multe în judeţ cu o astfel de facilitate.”. Săraru a mai precizat că relaţia cu cele două instituţii este una foarte bună. Preotul Popescu, de la biserica din satul Ciorăşti, a reuşit la momentul respectiv cu cele 400 de milioane şi câţiva sponsori pe care i-a atras anul trecut să construiască un acoperiş foarte frumos pentru locaşul de cult şi dotarea acestuia. Şi la biserica de la Şirineasa s-au făcut investiţii, deoarece nu exista acolo aproape nici o facilitate pentru credincioşi. „A fost amenajată inclusiv o sală de mese în aer liber, pentru hramul bisericii. Au existat multe investiţii şi în această categorie, a locaşelor de cult.”, a spus liberalul.

Săraru: „Şcolile sunt mândria localităţii”
Cadru didactic de meserie, Săraru a acordat o importanţă enormă şcolilor din localitate. Liberalul este conştient de necesitatea condiţiilor normale pentru desfăşurarea procesului de învăţătură. În momentul de faţă, există în localitate patru şcoli şi trei grădiniţe şi toate au beneficiat de lucrări de investiţii: „Eu sunt dascăl de profesie şi, pe lângă apă, canalizare şi drumuri, întotdeauna, am avut grijă şi de şcoli. Şcoli avem patru: două la şcoala coordonatoare, aici, în centru, dintre care una a fost reabilitată printr-un proiect făcut prin Banca Mondială de Investiţii, cealaltă a fost reabilitată din fonduri guvernamentale, în perioada 2006-2007, iar dotările au fost făcute şi pe proiecte pe care le-am accesat eu, dar şi pe proiecte iniţiate de conducerea şcolii, unde există o doamnă directoare foarte bine pregătită, care a reuşit să atragă şi sponsori de-a lungul timpului şi să facă numeroase investiţii în acea şcoală.”, a spus Săraru. Primarul susţine că a existat o reabilitare şi în cazul şcolii de la Slăviteşti care, între timp, a fost închisă, din cauza lipsei copiilor: „Am reabilitat şi şcoala de la Slăvitesti, dar, din păcate, după vreo patru-cinci ani s-a constatat că nu mai sunt copii. De fapt, ei au constatat că nu mai sunt, în realitate era acelaşi număr de copii ca şi înainte, dar Guvernul Boc a preferat sa dea microbuze. Din păcate, nici un microbuz nu a ajuns la noi, cele existente le avem de la Guvernul Tăriceanu. Acolo s-a creat o fundaţie şi nu am lăsat spaţial nefolosit. Şi în satul Ciorăşti avem o şcoală reabilitată, iar grădiniţele sunt şi ele modernizate. Toate cele patru şcoli şi cele trei grădiniţe au beneficiat, în ultimii ani, şi de lucrări de investiţie. Avem în jur de 270 de preşcolari şi şcolari la nivel de comună.”, a concluzionat primarul Dan Săraru.
Liberal de 21 de ani
Primarul Săraru a intrat în politică în anul 1992, şi de atunci este liberal. Deşi a fost curtat de toate partidele politice, nici nu se gândeşte să treacă vreodată la altă formaţiune: „Bunicii mei au fost liberali. M-am înscris în PNL în 1992, şi de atunci sunt liberal. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu vopsit. Am fost şi foarte curtat. Cea mai grea perioadă a fost în 2001, când au existat presiuni enorme din partea PDSR-ului să trec la ei. La alegerile din 2000 am câştigat 11 primari liberali în judeţ, iar la sfârşitul mandatului, în 2004, mai rămăseserăm doar trei. De 21 de ani sunt liberal.”, se mândreşte Dan Săraru.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.