Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Loturi experimentale de plantatii cu meri

Consiliul Judeţean Vâlcea în parteneriat cu Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Râmnicu Vâlcea au decis înfiinţarea unor loturi pilot de plantaţii de meri în şase localităţi din Vâlcea. Consiliul Judeţean Vâlcea va cheltui astfel 500.000 de lei pentru înfiinţarea unor plantaţii pe câte un hectar de teren pus la dispoziţie de primăriile din Horezu – locaţie Scârişoara – Romani, Slătioara, Stroşeşti, Livezi, Buneşti şi Nicolae Bălcescu. Cele şase localităţi primesc astfel câte 833 de milioane de lei vechi fiecare. „Judeţul Vâlcea este considerat, ca potenţial pomicol, al doilea din ţară. Mai mult, avem una din cele mai titrate Staţiuni Pomicole, care a creat şi a omologat zeci de specii de pomi fructiferi recunoscute la nivel internaţional. Din păcate, în ultimii 20 de ani, agriculturii pe acest segment nu i s-a acordat atenţia cuvenită şi astfel ne-am gândit să introducem în buget, suplimentar, un capitol al renaşterii pomiculturii vâlcene”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea. Plantaţiile vor fi dispuse pe terenuri plate, cu condiţii climaterice propice, cu sol fertil şi cu posibilitate de irigare. Aceste specii de măr pot produce între 30 – 40 de tone/hectar. „Ideea este ca, prin această investiţie, să stimulăm şi fermieri privaţi care să urmeze acest exemplu, iar Vâlcea să devină un actor important economic pe piaţa fructelor”, a mai spus Ion Cîlea. Primarul comunei Buneşti, una dintre beneficiarele proiectului, Viorel Radi afirmă că speră că convingă şi localnicii să planteze şi ei pomi pe terenurile pe care le deţin. De asemenea, el a afirmat că, în primă fază, puieţii vor trebui păziţi, pentru că sunt mulţi localnici dornici să aibă în curte un pom de soi şi există pericolul ca merii să fie furaţi înainte ca administraţia locală să îşi dea seama dacă fac sau nu fructe. „Noi sperăm să putem extinde această cultură de măr şi să îi convingem şipe cetăţeni să cultive şi ei pomi fructiferi. La început vom pune pază”, spune primarul Buneştiului.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.