Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Lipsa asfaltului pe drumurile comunale, cea mai mare problema din Lapusata

Nicolae Joiţa se află la primul mandat în fruntea administraţiei locale din comuna Lăpuşata. Fiu al satului, el şi-a dorit această funcţie deoarece celelalte comune limitrofe se dezvoltau pe zi ce trece, iar în Lăpuşata se realizau în acest timp foarte puţine investiţii. În luna iunie, liberalul Nicolae Joiţa s-a aflat la a doua încercare de a obţine mult-râvnita funcţie, cea de primar al comunei. În anul 2004, prima încercare nu a fost una fericită, votul electoratului clasându-l pe locul trei într-o competiţie dificilă: „Am intrat în politică în urmă cu opt ani, am fost la PC, iar după doi ani am renunţat şi, la insistenţele domnului Frâncu, am intrat în PNL. Am candidat şi în urmă cu patru ani, dar nu a fost să fie, deoarece PNL-ul nu era foarte cunoscut atunci. În urma bătăliei electorale, am ieşit pe locul trei.”, a precizat Nicolae Joiţa.
Nicolae Joiţa: „Oamenii au dorit schimbarea cu orice preţ”
În anul 2008, oamenii din Lăpuşata i-au încredinţat destinele comunei în urma unei campanii dificile, în care primarul în funcţie avea prima şansă. Oamenii au dorit schimbarea cu orice preţ, motiv pentru care Aurelian Cornoiu s-a clasat pe locul trei. Liberal încă din anul 2006, Nicolae Joiţa a candidat sub sigla USL şi a câştigat: „Anul acesta, am candidat din partea alianţei USL, vechiul primar a fost la PC şi a trecut la PDL, iar fostul viceprimar, de la PSD, a trecut la UNPR. Am rămas candidatul unic al USL-ului şi am obţinut un scor cu aproximativ 130 de voturi faţă de al doilea clasat. Pot spune că m-a ajutat într-o oarecare măsură şi faptul că am fost candidatul USL, dar aici, la ţară, oamenii votează mai mult omul şi calitatea lui, iar localnicii au dorit schimbarea cu orice preţ. Alegerea pe care o face electoratul este mai puţin politică în mediul rural. Faptul că am atras atât de multe voturi nu se datorează în totalitate candidaturii mele sub sigla USL, deoarece majoritatea oamenilor din comună nu fac politică, ei vin să voteze omul care le va conduce destinele în următorii patru ani. Prea puţin contează pentru ei că acesta este de la PNL sau PSD sau face parte din oricare altă formaţiune politică.”, a mai adăugat Joiţa. Membru de opt ani în comisia economică, Nicolae Joiţa cunoaşte problemele cu care se confruntă localitatea, dar, până să ajungă primar, nu ştia în detaliu toate neajunsurile şi disputele din primărie. Uimirea i-a fost mare în momentul în care a aflat că administraţia locală din Lăpuşata datorează peste cinci miliarde de lei vechi către diverse firme care au realizat lucrări de investiţie în comună. Unele investiţii au fost făcute la preţuri exagerate. A preluat primăria cu datorii, iar acum se luptă să obţină fonduri atât pentru a ajunge „la zero”, dar şi pentru noi investiţii în localitate.
Asfaltarea drumurilor comunale şi extinderea alimentarii cu apă, priorităţi pentru primărie
Liberalul Joiţa susţine că necesităţile stringente ale localnicilor sunt drumurile şi alimentarea cu apă. În comuna Lăpuşata, reţeaua de alimentare funcţionează pe o lungime de aproximativ 13 kilometri, peste 400 de familii beneficiind de apă curentă. Primarul Nicolae Joiţa doreşte însă extinderea acestei reţele pe încă 10,5 kilometri.
În momentul de faţă, există alimentare cu apă, dar aceasta acoperă numai 60% dintre gospodăriile oamenilor. Există însă un proiect lăsat moştenire, la stadiul de studiu de fezabilitate, care vizează extinderea alimentarii cu apă. Dacă acest proiect va primi finanţare, atunci peste 85% dintre gospodăriile din Lăpuşata vor putea beneficia de apă curentă: „Printre proiectele la care lucrez în momentul de faţă sunt şi două mai mari, care se află în stadiul de studiu de fezabilitate. Este vorba de o extindere a alimentării cu apă, în comună sunt peste 400 de familii care sunt racordate deja la reţeaua de alimentare cu apă, dar sunt şi câteva sate care nu au alimentare cu apă în totalitate. Aici este vorba în special de Valea Zărneştilor, care chiar necesită alimentare cu apă, deoarece aici avem şi un punct de extragere de gaz metan. În momentul de faţă, se lucrează la caietul de sarcini, este un proiect iniţiat de fostul primar şi are o valoare de 16 miliarde de lei vechi. În prezent, 65% din suprafaţa comunei are alimentare cu apă, iar dacă reuşim să obţinem finanţare şi pentru acest proiect, atunci 85% dintre gospodăriile din Lăpuşata vor putea beneficia de sistem de alimentare cu apă. Vrem să extindem reţeaua în satele Zărneşti, Săruleşti, Bereşti, Şerbăneşti şi Broşteni. La canalizare stăm mai bine, aceasta acoperă 80% din suprafaţa comunei.”, a specificat liberalul Joiţa.
Nici un drum sătesc nu este asfaltat
În legătură cu infrastructura rutieră, Nicolae Joiţa a precizat că există drumuri comunale care nu au beneficiat de nici un fel de reabilitare. Un proiect de 2,7 milioane de euro aprobat pentru finanţare va trebui reevaluat şi redirecţionat. Din lipsă de fonduri, Guvernul nu va putea aloca mai mult de un miliard pentru reabilitarea drumurilor. Astfel, din 11 kilometri de asfalt, cât era prevăzut în vechiul proiect, aproximativ 6 kilometri ar putea fi reabilitaţi: „Înainte de a fi eu ales primar, a fost depus pe PNDI un proiect prin care era prevăzută asfaltarea a 10,5 kilometri de drumuri săteşti. Cum PNDI-ul a fost un fel de praf în ochii comunităţilor, n-am văzut nici o finanţare din acest program. Sigur, noi sperăm că în fiecare dintre cele 7 sate se vor asfalta câte 1,5 kilometri. Proiectul avea o valoare de 2,7 milioane de euro, a fost aprobat de Guvern, dar după noile reglementari se pare că nu pot aproba mai mult de un milion de euro. Am fost nevoit să refac proiectul, astfel încât să mă încadrez în această sumă. Bineînţeles că a trebuit să mai reduc şi din kilometri. Prin acest proiect sperăm să asfaltăm măcar 6 kilometri, de exemplu drumul care duce la biserica Zărneşti, care are aproximativ un kilometru.”, a precizat Joiţa.
Primarul din Lăpuşata a mai spus că, în prezent, în localitatea sa, nici măcar o palmă de drum sătesc nu este asfaltată. „Avem asfaltate doar drumurile judeţene şi nici acestea nu sunt aşa cum ne-am dori noi, dar, cât de cât, se poate circula pe ele. Probleme deosebite sunt cu drumurile săteşti din zona Broşteni, unde avem şi o pantă destul de mare. Acolo ar trebui asfaltaţi urgent măcar doi kilometri. La Zărneşti, de asemenea, sunt probleme majore cu drumurile, dar şi în celelalte sate. De aceea am spus că în fiecare sat ar trebui asfaltat măcar câte un kilometru – doi. Comuna Lăpuşata cuprinde peste 50 de kilometri de drumuri comunale, dar există drumuri comunale principale pe care nu s-a pus nici măcar o palmă de asfalt.”, a mai spus primarul.
Primarul aşteaptă sprijin de la Guvern şi Consiliul Judeţean
Primarul susţine că situaţia este cu atât mai complicată cu cât atunci când plouă se formează torenţi, iar şuvoaiele de apă care vin de pe dealuri distrug adesea drumurile, făcându-le şi mai greu de parcurs. Întreprinzător din fire, noul primar al localităţii nu a stat cu mâinile în sân şi s-a apucat de treabă, iar rezultatele vorbesc de la sine. A curăţat trei şanţuri de-a lungul drumurilor comunale şi a adus piatră, pentru a le pregăti de asfaltare: „Cu resursele mici de care am dispus, de când sunt primar, m-am apucat de reabilitarea lor. Am făcut şanţurile în unele zone, sperând că vor rezista mai mult. Din păcate, cu o floare nu se face primăvară. Bugetul local este foarte mic şi am moştenit şi unele datorii, deci nu ne putem descurca fără sprijin din exterior, de la Consiliul Judeţean sau Guvern. Sperăm ca aceste două instituţii să ne ajute.”, a punctat primarul.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.