Sunteţi aici: Pagina principală // Politică

Liberalii valceni cotizeaza gras pentru campanie

Cristi Buican 01Peneliştii vâlceni trebuie să pună umărul pentru campania de susţinere a lui Crin Antonescu. Aceştia au decis ca fiecare membru care face parte din Biroul Politic Teritorial să scoată din buzunar 15 milioane de lei vechi. În tot acest timp, demnitarii partidului trebuie să aducă mai mulţi bani pentru a putea derula o campanie puternică la Vâlcea. Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, a declarat că s-a hotărât ca atât el cât şi senatorul Emilian Frâncu să vină de acasă cu suma de 10.000 de euro. „Fondurile sunt limitate, şi materialele promoţionale vor veni de la Bucureşti. Eu deja am achitat o parte din suma pe care trebuie să o dăm.”, spune Buican. De asemenea, liberalii vor să fie cu ochii în teritoriu, pentru ca reprezentanţii celorlalte partide să nu le distrugă afişajul electoral. Liberalii sunt decişi să facă plângeri la poliţie dacă persoane puse de PSD sau PD-L le vor distruge materialele promoţionale.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.