Sunteţi aici: Pagina principală // Cultură

Legenda Mănăstirii Pleşeşti, o poveste de haiducie

Sunt multe de spus despre această aşezare însă, pentru a-i înţelege destinul şi pentru a-i simţi vibraţiile trebuie să ştim că în satul Pleşeşti există în prezent una dintre cele mai impresionante biserici din Ţara Românească, printre singurele din ţară care are o pictură cu „moartea cu coasa”. Lăcaşul datează din 1560 şi a reprezentat în timp un stâlp spiritual fundamental pentru comunitatea din Roşiile. Cei care au ridicat biserica din temelie, aşa cum reiese din pisania din pridvorul bisericii, de deasupra uşii de la intrare, sunt membri ai familiei Pleşescu, preoţi şi diaconi, cu fiii, fraţii şi, probabil, alte familii înrudite cu aceştia, ajungându-se la aproape toată comunitatea. Numele ctitorilor menţionaţi sunt următoarele: popa Ioan Pleşescu şi popa Preda Pleşescu şi diaconul Marin Pleşescu cu fraţii lui şi Iordache Pleşescu şi popa Ioan etc. Aceştia încep pictarea bisericii în 1803, iar pictura este finalizată în 1828. Realizarea ei se face cu sprijinul polcovnicului Nicolae Pleşoianu (menţionat împreună cu soţia sa Maria) şi al jupânului Dumitru Suditu, epitrop (împreună cu soţia sa Casandra). Pomelnicul de pe peretele de nord din altar este foarte extins, conţinând peste 130 de nume, adică tot satul Pleşeşti de la acea vreme. Legenda spune, însă, că pe locul acesta, mai întâi a fost construită o biserică de lemn, fiind de fapt ctitoria haiducului Dragu. Ulterior, biserica a fost dărâmată la porunca boierilor care au cumpărat moşiile respective, pe motiv că era opera unui haiduc considerat duşman de moarte al familiilor nobiliare. De aici se pare că a provenit şi blestemul despre care se spune că s-a a abătut asupra meşterilor care au început lucrarea la noua biserică de zid. Astfel, în anul 1633, într-un hrisov este menţionată începerea construcţiei bisericii, devenită mânăstire, de boierii familiei Pleşoianu, localizată în satul Pleşeşti.

 

Ctitorirea mănăstirii a durat aproape 200 de ani

Ctitorirea Mănăstirii Pleşeşti a durat aproape 200 de ani. Bătrânii satului povestesc că de aici s-a abătut blestemul haiducului Dragu asupra meşterilor care au început lucrarea la noua biserică de zid. Cert este faptul că, de-a lungul timpului, cei care au încercat să văruiască această biserică au avut parte de o moarte suspectă, la scurt timp. Legenda mai spune că, dacă eşti în apropiere sau în incinta bisericii nu trebuie să vorbeşti despre ea sau pe cineva de rău, pentru că ţi se întâmplă lucruri neobişnuite: „Fiecare poveste spusă reprezintă atestarea noastră, ca neam. O altă legendă spune că Haiducul Dragu ţinea calea comercianţilor şi boierilor din zona Gorjului, care mergeau la iarmarocul dinspre Băbeni, luându-le galbenii, pe care se spune că i-ar fi îngropat la Balta Dragului. Roşiile este o localitate plină de legende, cu o mare încărcătură istorică, fiind o aşezare străveche. Se pare că şi biserica din satul Pleşeşti este mai veche de anul 1800. Într-adevăr, în altar scrie anul construirii 1803, dar, sub acest strat de vopsea ar mai fi alte două straturi. O altă legendă spune că, iniţial, biserica nu a fost dată în funcţiune şi ar fi luat foc, pentru ca mai apoi să fie renovată de boierul Pleşoianu. Biserica a fost construită mai întâi de haiducul Dragu, în perioada anilor 1560. În toţi aceşti ani, bătrânii satului spun că ar fi fost vreo două încercări de a fi văruită porţiunea unde apare „moartea cu coasa”, dar în zadar: pictura se vedea tot mai bine, iar cei care au văruit-o au murit la scurt timp, subit. După aceste întâmplări nimeni nu s-a mai încumetat să o văruiască”, ne-a spus primarul din Roşiile, Doru Diaconu.

 

În exerciţiul financiar trecut, fondurile externe s-au dovedit utile în localitate

Proiectul care se derulează în localitate cu bani europeni, pe Măsura 3.2.2., a fost recepţionat în această perioadă. Primarul afirmă că s-au depus documentele necesare pentru decontarea ultimei tranşe de bani şi a demarat şi procedura de avizare a sistemului de apă şi canalizare, în sensul de a începe să furnizeze apă populaţiei: „Cred că în maxim două luni vom reuşi să luăm şi licenţa de la Slatina, pentru a fi în normalitate şi legalitate în vederea livrării apei către populaţie. După toate aceste demersuri va trebui să trecem la branşarea gospodăriilor, o altă problemă importantă, întrucât reţeaua aşa a fost construită, cuprinzând numai reţeaua de alimentare cu apă, nu şi cu branşamente laterale. Am identificat o posibilitate de a întocmi un proiect pentru a face racodurile până la limita de proprietate pentru toate gospodăriile. În primă fază ne-am gândit să facem acest lucru pentru cele viabile, fiindcă acolo unde nu locuieşte nimeni de zeci de ani nu are rost să cheltuim bani pentru a aduce un robinet. Iniţial vom face racordurile şi branşamentele până la limita de proprietate la cele viabile, estimând că în foarte scurt timp accesează acest serviciu şi să-l susţinem din bugetul local. Altfel va fi foarte greu, fiindcă branşarea la reţea este destul de costisitoare, iar ritmul de a se branşa va fi greoi şi va fi pe termen lung. În schimb, pentru populaţie va fi mai uşor să ducă apa în casă de la limita de proprietate. Nu este o povară atât de mare pentru bugetul local, încât ne gândim să o facem în limita fondurilor de care dispunem. Din evaluările noastre, ar fi vorba despre aproximativ 300 de gospodării. Trebuie să obţinem autorizaţia de construire şi avizele necesare, materialele trebuie să le achiziţionăm, iar manopera să o facem noi, cu bani din bugetul local”, a subliniat primarul din Roşiile, Doru Diaconu. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene, prin Măsura 3.2.2., fiind un proiect integrat, depus în anul 2009. Proiectul cuprinde patru obiective: înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime de 13,6 kilometri şi sistemul de canalizare pe o lungime de 11,6 kilometri, dar şi construirea unei staţii de epurare, asfaltarea unui drum comunal în lungime de 1,6 kilometri, în satul Balaciu, respectiv drumul comunal 83 şi dotarea căminului cultural cu costume populare, aparatură de sonorizare, instrumente muzicale şi mobilier. În prezent, lucrările au fost  finalizate.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.