Primarul localităţii Budeşti, Ionel Vlădulescu a acordat un interviu cititorilor Impact real, în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare pe raza localităţii pe care o administrează, precum şi planurile de viitor pentru atragerea de noi investitori. Ce şanse are localitatea Budeşti în vederea accesării fondurilor europene în noul exerciţiu financiar, dar şi care sunt priorităţile în materie de proiecte, aflăm în rândurile de mai jos.
Impact real: Ce proiecte aveţi în derulare, cu fonduri guvernamentale?
Ionel Vlădulescu: Proiectele sunt finalizate şi urmează recepţia, fiind vorba despre asfaltarea drumului din satul Bercioiu şi asfaltarea drumului din satul Piscul Pietrei, care s-au finalizat. Lucrările efective sunt încheiate, numai că urmează să depun documentaţia pentru finanţare la Ministerul Dezvoltării şi am încheiat tot ceea ce înseamnă lucrări din urmă.
Impact real: Ce proiecte sunt depuse la Ministerul Dezvoltării?
Ionel Vlădulescu: Avem şapte proiecte şi sper o finanţare pentru cinci proiecte dintre cele depuse. Sunt prinse asfaltări de drumuri, construirea de poduri, podeţe, reţea de canalizare şi construirea unei noi grădiniţe la şcoala din centru, pentru că numărul copiilor la noi în localitate este în creştere.
Impact real: În ce stadiu este proiectul de canalizare?
Ionel Vlădulescu: Budeştiul este printre cele 49 de localităţi prin care se va derula proiectul de canalizare cu bani europeni prin master planul judeţului, dar mai există un tronson pe raza localităţii cu care nu am fost prinşi, pentru că aveam deja contract de lucrări pentru această investiţie. Acest proiect include extinderea reţelei de canalizare în satele Linia şi Racoviţa, pe o lungime de peste 10 kilometri. Dacă, prin proiectul care se va derula prin master planul judeţului şi cel depus la Ministerul Dezvoltării vom primi finanţare, se va închide în toată localitatea sistemul de canalizare. În prezent în localitate există o reţea de canalizare pe o lungime de aproximativ 14 kilometri.
Impact real: Ce şanse are localitatea Budeşti să acceseze fonduri europene, în noul exerciţiu financiar?
Ionel Vlădulescu: Avem proiecte depuse în vederea accesării fondurilor europene, care prevăd modernizarea prin asfaltare a drumurilor comunale şi a drumurilor de tarla. Proiectele în acest moment sunt în procedură de evaluare şi au punctajul necesar pentru a fi aprobate. Am avut norocul să primim un punctaj la limită în vederea finanţării proiectelor depuse, însă condiţiile şi regulile birocratice impuse în programele europene sunt generoase doar informativ, dar destul de greu de accesat în realitate. Primarii din multe localităţi vâlcene nu degeaba se plâng din cauza condiţiilor draconice impuse, care au mai mult rolul de a-i încurca, decât de a-i ajuta. Astfel, reţelele de drumuri, apă şi canalizare rămân în aşteptarea fondurilor de la Guvern sau de la Consiliul Judeţean.
Impact real: Aveţi experienţă în accesarea fondurilor europene. S-a întâmplat vreodată să luaţi corecţii financiare, în urma implementării unui proiect european?
Ionel Vlădulescu: Noi nu am luat niciodată corecţii financiare, la nici o finanţare europeană. Pentru cei care nu înţeleg termenul, este vorba despre bani pe care ar trebui să-i dăm noi înapoi către Uniunea Europeană, în urma unor deficienţe constatate în derularea proiectului. Nu am primit astfel de corecţii niciodată, şi nici nu ne dorim acest lucru. Sper să meargă lucrurile bine, sper ca, prin O.G.28 să meargă aşa cum s-a mers şi până acum, şi să putem obţine finanţările de care avem nevoie, în aşa fel încât să derulăm în continuare investiţii la nivelul localităţii, pentru că, din acest motiv ne-au şi ales oamenii: să conducem localitatea.
Impact real: S-a reuşit punerea la punct a problemelor fondului funciar?
Ionel Vlădulescu: Mai avem probleme în zona dosarelor de despăgubiri, pentru că noi avem deficit de teren, deoarece pe raza localităţii există două lacuri de acumulare şi foarte multe terenuri ale populaţiei au fost acoperite de luciul de apă. Astfel, mulţi cetăţeni au rămas fără terenuri. Pentru recuperarea terenurilor, cetăţenii afectaţi au făcut cereri şi dosare pentru despăgubiri pe care noi le-am depus. Urmează să vedem ce se va întâmpla cu ele. Nu ştiu care va fi situaţia, spun asta pentru că sunt peste 200 de solicitări pentru o suprafaţă de peste 600 de hectare de teren în vederea despăgubirilor. În privinţa retrocedărilor pe fondul forestier suntem aproape la final, mai avem de pus în posesie aproximativ 70 de hectare.
Impact real: Şi în localitatea Budeşti s-au produs în ultima perioadă alunecări de teren şi inundaţii din cauza ploilor. Care credeţi că este soluţia pentru înlăturarea pagubelor cauzate de fenomenele extreme, precum inundaţii, viituri, alunecări de teren sau secetă?
Ionel Vlădulescu: Un vechi proverb spunea că „paza bună trece primejdia rea”. Prin urmare, este mai uşor să previi decât să combaţi, iar pentru această prevenţie ar fi necesară resuscitarea ANIF-lui. De altfel, Dragnea promite reabilitarea ANIF-lui şi căutarea unor soluţiilor pentru finanţarea din bani europeni a unor lucrări de îmbunătăţiri funciare. Din cauza torenţilor, a viiturilor care nu au mai fost regularizaţi de peste 30 ani se produc inundaţiile. Din păcate, ultimii ani ne-au arătat că investiţiile care nu s-au mai făcut în infrastructura împotriva inundaţiilor, precum şi în reţeaua de irigaţii ne fac vulnerabili în faţa fenomenelor naturale extreme. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, împreună cu Administraţia Naţională Apele Române trebuie să găsească posibilitatea de finanţare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, desecare şi drenaj, pentru a fi reduse efectele schimbărilor climatice. Altfel, la fiecare ploaie mai puternică vom avea pagube mult mai mari, iar vara, din cauza secetei, culturile se vor usca. Localitatea este afectată şi în prezent din cauza ploilor care au căzut în aceste zile. Pe drumul naţional, în satul Racoviţa, din cauza viiturilor şi a rigolelor care nu sunt la capacitatea care ar trebui avem probleme de fiecare dată, zona fiind predispusă la inundaţii.
Impact real: Care sunt problemele legislative în administraţie?
Ionel Vlădulescu: Există foarte multe probleme, iar acest hăţiş legislativ în administraţie nu face altceva decât să pună piedici în dezvoltarea localităţilor. O mare anomalie legislativă, pe care nu pot să mi-o explic este legată de administrarea rigolelor. Mă întreb cum un drum naţional este în administraţia Companiei Naţionale de Drumuri (CNAIR), iar rigola de pe marginea drumului naţional, adică şanţul de scurgere este al administraţiei locale, atâta timp cât, în momentul în care reţeaua de canalizare trebuie introdusă pe marginea drumului naţional, dincolo de rigolă, mi se spune că nu se poate până când primăria nu primeşte aviz din partea CNAIR? Am înţeles, rigola este legal în administrarea primăriei, iar drumul în administrarea CNAIR. Atunci de ce trebuie să plătim bani grei la CNAIR pentru avize, pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare dincolo de rigolă? Iar, în situaţia în care primăria vrea să modernizeze rigolele de pe marginea drumului naţional are nevoie de avizul CNAIR, care costă. Atunci, cine este administratorul? Anul acesta avem în plan reabilitarea trotuarelor de pe drumul naţional, în zona afectată de inundaţii, însă nu putem începe lucrările până nu primim aprobare de la CNAIR, chiar dacă sunt în administrarea noastră.
Impact real: Despre activitatea cultural-sportivă a localităţii ce ne puteţi spune?
Ionel Vlădulescu: În ceea ce priveşte latura sportivă, în anii pe parcursul cărora noi ne-am aflat la cârma administraţiei locale s-a finalizat şi o bază sportivă modernă, cu care ne mândrim. Activitate sportivă există şi la Budeşti. În prezent avem o echipă de fotbal care activează în cadrul AJF Vâlcea, în Liga a IV-a, iar echipa este susţinută din bugetul local. Referitor la activitatea culturală, pot afirma că lăcaşele de cult din comună au fost sprijinite permanent. Am reabilitat Casa Căsătoriilor şi Biblioteca, a fost modernizat Căminul Cultural Budeşti şi s-a construit Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Ruda.